Antimuza

Sertarul meu cu gânduri, poezie, cafea, pictură, cărți și lectură.

  • HOME
  • CĂRȚI ȘI LECTURI
  • PROZĂ
  • POEZIE
  • EXTRA-VERB
  • GALERIE/ PICTURĂ ȘI CAFEA
Am zâmbit destul
Și-am distrus în mine vise,
Şi-am pus la toate punct
La cele toate ce-au fost false.
Doi ochi nebuni de nu ştiu ce
Ce-i priveau pe alţii doi
Visau, tâmpiţii – pentru ce?
Minţindu-mă de multe ori.
Dar toate-s scrum
Şi-am rătăcit şi eu prin el,
Orbită de vise ca de fum
Intuiam iubirea-n fel de fel.
Şi-au trăit cuvinte-n mine,
M-au mâncat până-n esenţă
De-au murit de foame dură
Pân’ au făcut din mine zdrenţe.
Oglinzi am spart în şiruri
Când încercam să mă privesc,
În suflet zâmbete şi lacrimi
Dansau balet ca să trăiesc.
Cu faţa-n sus să cazi
Când toţi vor să te înece,
Nu e uşor deloc, căci arzi
În infinitul lor de feţe.
Să-ncerc să schimb – eu nu am ce,
M-au schimbat destul pe mine,
Ca paraziţii mi-au sculptat
Cristale putrede în minte.
Eu nu-mi cumpăr vise colorate
Căci ele mint şi jalnic dor,
Rămân cu picături de sentimente
Ce-mi hoinăresc în palme fără rost.
Eu nu mai pot să zbor
Presoară-mi sare dulce
Pe aripile rupte.
Îţi permit!,
Căci până aici a fost!.. 


Postări mai noi Postări mai vechi Pagina de pornire

Toate drepturile de autor sunt rezervate. Un produs Blogger.

DESPRE MINE

Mădălina Ghiaur
„Cu siguranță am mai multe vieți, nu doar una. Așa îmi place mie să cred!
Pasiunile mele sunt niște cerșetoare pe care le port cu mine peste tot și mă descoperă de fiecare dată altfel...
Iubim împreună.
Plângem împreună.
Râdem împreună.
Ne ridicăm împreună.
Ne îndrăgostim împreună.
Căutăm materia și antimateria în tot ce este viu.
Până la punct, de obicei, stau cuvintele. După punct dansează muza, gândul și capriciile!”
________________________

GALERIE/ PICTURĂ ȘI CAFEA

GALERIE/ PICTURĂ ȘI CAFEA

CAPRICIILE MUZEI

  • Recenzie – „20 de ani în Siberia. Amintiri din viață” de Anița Nandriș-Cudla
  • Citate/ fraze preferate din romanul „Dragoste în vremea holerei” de Gabriel García Márquez
  • PREA MULTĂ IUBIRE
  • Citate/ fraze preferate din „Omul în căutarea sensului vieții” de Viktor E. Frankl
  • NOTIȚĂ
  • ÎMBRĂȚIȘAREA
  • DOI
  • ADEVĂRATA FEMINITATE
  • PRĂPASTIA
  • IUBIM BĂRBAȚII

ARHIVĂ

  • ►  2023 (4)
    • ►  iunie (1)
    • ►  mai (1)
    • ►  februarie (2)
  • ►  2022 (6)
    • ►  decembrie (1)
    • ►  august (1)
    • ►  iulie (1)
    • ►  iunie (2)
    • ►  ianuarie (1)
  • ►  2021 (1)
    • ►  iulie (1)
  • ►  2020 (21)
    • ►  decembrie (1)
    • ►  septembrie (1)
    • ►  august (1)
    • ►  iunie (1)
    • ►  mai (5)
    • ►  aprilie (1)
    • ►  martie (3)
    • ►  februarie (4)
    • ►  ianuarie (4)
  • ►  2019 (27)
    • ►  decembrie (3)
    • ►  noiembrie (4)
    • ►  octombrie (3)
    • ►  august (4)
    • ►  iulie (1)
    • ►  iunie (3)
    • ►  mai (2)
    • ►  aprilie (3)
    • ►  februarie (2)
    • ►  ianuarie (2)
  • ►  2018 (14)
    • ►  decembrie (1)
    • ►  octombrie (2)
    • ►  iunie (1)
    • ►  mai (1)
    • ►  aprilie (1)
    • ►  martie (2)
    • ►  februarie (5)
    • ►  ianuarie (1)
  • ►  2017 (8)
    • ►  noiembrie (1)
    • ►  octombrie (2)
    • ►  august (1)
    • ►  iulie (2)
    • ►  mai (2)
  • ►  2016 (9)
    • ►  decembrie (1)
    • ►  octombrie (1)
    • ►  septembrie (1)
    • ►  august (1)
    • ►  iulie (1)
    • ►  mai (2)
    • ►  martie (1)
    • ►  ianuarie (1)
  • ►  2015 (10)
    • ►  decembrie (1)
    • ►  noiembrie (2)
    • ►  septembrie (4)
    • ►  februarie (1)
    • ►  ianuarie (2)
  • ►  2014 (5)
    • ►  septembrie (2)
    • ►  august (2)
    • ►  martie (1)
  • ►  2013 (12)
    • ►  noiembrie (2)
    • ►  octombrie (2)
    • ►  iulie (1)
    • ►  mai (1)
    • ►  martie (3)
    • ►  februarie (1)
    • ►  ianuarie (2)
  • ▼  2012 (27)
    • ►  noiembrie (1)
    • ►  octombrie (2)
    • ►  iulie (1)
    • ►  iunie (2)
    • ▼  aprilie (1)
      • PÂNĂ AICI
    • ►  martie (5)
    • ►  februarie (11)
    • ►  ianuarie (4)
  • ►  2011 (3)
    • ►  decembrie (3)
Powered By Blogger
Toate drepturile de autor sunt rezervate!

Gândurile

și rândurile

îi fac pe oameni!

Designed by OddThemes | Distributed by Gooyaabi Templates