Dimineața
Într-o ceașcă de cafea
Mor și se nasc gânduri,
Zboară
Păsările vieții
Odată cu timpul,
Și le aștept să revină
În fiecare zi la apus
Zdrențuroase și obosite de
Grijile unei zile,
În care singura preocupare
Nu le-a fost decât
Să caute zahărul
Pentru cafeaua dimineții de mâine.
Se afișează postările cu eticheta poezie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta poezie. Afișați toate postările
Cuvintele nu întotdeauna cheamă,
Tăcerea nu întotdeauna desparte,
Punctul nu împiedică gândul să zboare,
Iubind, înveți să nu mori niciodată.
Cuvintele nu-s făcute să crape,
Tăcerea nu se traduce prin timp,
Pe unde sunt eu, ești tu prea departe –
Și doruri ne poartă prin labirint.
Te rog frumos, nu mă iubi, când mie nu îmi pasă
Nici de poezia ta,
Nici de vorba ta prea dulce,
Nici de dorul tău de mine
Care te apasă.
Te rog frumos, nu mă iubi, când mie nu îmi pasă
Nici de tu și nici de noi,
Nici de raiul ce ne leagă,
Nici de iadul de păcate
Care stă să ne despartă.
Te rog frumos, nu mă iubi, când mie nu îmi pasă
Nici de nebunia ta
Care-și face loc sub coaste,
Pe alte buze
Botează-mi inima cum vrei –
Atât de ticăloasă!
Și cât te rog să mă iubești când lumea iar mă lasă –
Atunci tu mă blestemi să cred
Că nu pot fi iubit vreodată!
Din chipuri senine
Și din voci anonime
Răsare un veac
De artă și pâine.
Din inima mea
Ca dintr-o cutie
Răsare un soare
Și iubirea de tine.
Din ochii tăi –
Diamante scăldate
De soare, de viață
Și umbre pe față
Răsare speranța
Și un potop de stele
Gata să cadă peste mâinile mele.
Tu ești mai mult
Decât sunt eu pentru mine;
Ești liniște, ești dor
Și iubire.
La capătul tăcerii
Te găsesc lângă mine
Și aud fericitul zgomot de mâine.
Tu ești mai mult decât foamea de zile,
Viitor și potop de clipe senine.
Eu sunt mai mult
Când te am lângă mine,
Din Tu și din Eu
Se naște totul de mâine.
Incontestabil te poți îndrăgosti de toamnă;
De frunzele în cancer cromatic;
De moartea lor, de veșnicia noastră;
De apă, de aer, de mare și de ploi;
De gustul dulce-amărui;
De sare și de zahăr
Presărat peste răni însângerate;
Dar de mine,
Îndrăgostit de viață, rebel, nemuritor
Și singur - niciodată!
______________________
Asta i-a spus soarele unei raze de lumină,
La apus,
Pentru ultima dată...
De frunzele în cancer cromatic;
De moartea lor, de veșnicia noastră;
De apă, de aer, de mare și de ploi;
De gustul dulce-amărui;
De sare și de zahăr
Presărat peste răni însângerate;
Dar de mine,
Îndrăgostit de viață, rebel, nemuritor
Și singur - niciodată!
______________________
Asta i-a spus soarele unei raze de lumină,
La apus,
Pentru ultima dată...
(Le Bout du monde, Sainte Adresse/ Franța/ Toamna 2019)
Toate drepturile de autor sunt rezervate. Un produs Blogger.
DESPRE MINE
Mădălina Ghiaur
„Cu siguranță am mai multe vieți, nu doar una. Așa îmi place mie să cred!
Pasiunile mele sunt niște cerșetoare pe care le port cu mine peste tot și mă descoperă de fiecare dată altfel...
Iubim împreună.
Plângem împreună.
Râdem împreună.
Ne ridicăm împreună.
Ne îndrăgostim împreună.
Căutăm materia și antimateria în tot ce este viu.
Până la punct, de obicei, stau cuvintele. După punct dansează muza, gândul și capriciile!”
________________________






