Încep de la mine.
Mă condamn!
Pentru ce? ...îmi vine să râd cu lacrimi.
Mă condamn pentru crize de nervi și aberații de tot felul în clipe cu adevărat frumoase;
Mă condamn pentru că-mi permit să plâng când am motive să zâmbesc;
Mă condamn pentru că acord prea multă atenție „teatrului” și „zoilor sociale” din jurul meu;
Mă condamn pentru că uit de multe ori să arăt oamenilor cât de importanți sunt pentru mine și cât de mult îi iubesc;
Mă condamn pentru că sunt departe de oamenii care-s importanți pentru mine și pe care-i iubesc;
Mă condamn pentru că am făcut oameni să râdă și să plângă fără motive;
Mă condamn pentru faptul că mi-au scăpat zile nenumărate prin palme;
Mă condamn pentru că-mi place violetul, deși n-ar trebui să-mi bat joc de mine;
Mă condamn pentru sunetul care-mi sună acum în urechi și pentru singurătatea nudă care mă cuprinde, chiar dacă în jurul meu sunt mii de oameni;
Mă condamn pentru tot ce-am văzut până acum cu albastrul ochilor mei – n-a trebuit să-i fac să plângă;
Mă condamn pentru că iubesc abstractul sub orice formă – mi-e milă de creioanele cu care am desenat;
Mă condamn pentru că împart bucăți de suflet în toate părțile;
Mă condamn pentru că am invadat forma inimii mele cu nimicuri;
Mă condamn pentru că am uitat de multe ori să privesc spre cele 21 de grame de suflet pe care le am;
Mă condamn pentru fiecare clipă în care m-am împiedicat de mine însumi;
Mă condamn pentru fiecare clipă în care m-am lovit de alții;
Mă condamn pentru că am visat în exces, chiar dacă nu mai era noapte;
Mă condamn pentru că am depășit limitele gândului meu;
Mă condamn pentru conștiința mea exagerată;
Mă condamn pentru timpul pe care l-am umplut cu nimicuri;
Mă condamn pentru că-mi place ploaia și nu o pot vedea altfel decât în nuanțe de cenușă;
Mă condamn pentru că am umplut nopți întregi caietele mele cu tot felul de gânduri și notițe;
Mă condamn pentru toate bucățile de suflet rupte din cărți;
Mă condamn pentru fiecare gând frumos pe care am uitat să-l împărtășesc cu cei dragi;
Mă condamn pentru toate îmbrățișările pe care nu le-am împărțit cu nimeni;
Mă condamn pentru toate lacătele băgate de mine la inimă;
Mă condamn pentru toate stările mele de solilocvii;
Mă condamn pentru faptul că dansul e una din marile mele pasiuni, dar uneori uit și de asta;
Mă condamn pentru toate cuvintele pe care le-am chinuit să nimerească în versuri și am făcut din asta o altă pasiune;
Mă condamn pentru toate cifrele calculate de mine în distanțe, zile, luni, ani;
Mă condamn pentru că mi-e frică să-mi număr pașii din teama de a nu mă opri cumva la numărul pe care-l urăsc;
Mă condamn pentru că am fost și „iad”, și „rai” pentru oameni;
Mă condamn pentru că am pierdut din timp;
Mă condamn pentru toate clipele în care am uitat să fiu Eu;
Mă condamn!
Acum e rândul tău!
Tu?... pentru ce mă condamni?
Mă condamn!
Pentru ce? ...îmi vine să râd cu lacrimi.
Mă condamn pentru crize de nervi și aberații de tot felul în clipe cu adevărat frumoase;
Mă condamn pentru că-mi permit să plâng când am motive să zâmbesc;
Mă condamn pentru că acord prea multă atenție „teatrului” și „zoilor sociale” din jurul meu;
Mă condamn pentru că uit de multe ori să arăt oamenilor cât de importanți sunt pentru mine și cât de mult îi iubesc;
Mă condamn pentru că sunt departe de oamenii care-s importanți pentru mine și pe care-i iubesc;
Mă condamn pentru că am făcut oameni să râdă și să plângă fără motive;
Mă condamn pentru faptul că mi-au scăpat zile nenumărate prin palme;
Mă condamn pentru că-mi place violetul, deși n-ar trebui să-mi bat joc de mine;
Mă condamn pentru sunetul care-mi sună acum în urechi și pentru singurătatea nudă care mă cuprinde, chiar dacă în jurul meu sunt mii de oameni;
Mă condamn pentru tot ce-am văzut până acum cu albastrul ochilor mei – n-a trebuit să-i fac să plângă;
Mă condamn pentru că iubesc abstractul sub orice formă – mi-e milă de creioanele cu care am desenat;
Mă condamn pentru că împart bucăți de suflet în toate părțile;
Mă condamn pentru că am invadat forma inimii mele cu nimicuri;
Mă condamn pentru că am uitat de multe ori să privesc spre cele 21 de grame de suflet pe care le am;
Mă condamn pentru fiecare clipă în care m-am împiedicat de mine însumi;
Mă condamn pentru fiecare clipă în care m-am lovit de alții;
Mă condamn pentru că am visat în exces, chiar dacă nu mai era noapte;
Mă condamn pentru că am depășit limitele gândului meu;
Mă condamn pentru conștiința mea exagerată;
Mă condamn pentru timpul pe care l-am umplut cu nimicuri;
Mă condamn pentru că-mi place ploaia și nu o pot vedea altfel decât în nuanțe de cenușă;
Mă condamn pentru că am umplut nopți întregi caietele mele cu tot felul de gânduri și notițe;
Mă condamn pentru toate bucățile de suflet rupte din cărți;
Mă condamn pentru fiecare gând frumos pe care am uitat să-l împărtășesc cu cei dragi;
Mă condamn pentru toate îmbrățișările pe care nu le-am împărțit cu nimeni;
Mă condamn pentru toate lacătele băgate de mine la inimă;
Mă condamn pentru toate stările mele de solilocvii;
Mă condamn pentru faptul că dansul e una din marile mele pasiuni, dar uneori uit și de asta;
Mă condamn pentru toate cuvintele pe care le-am chinuit să nimerească în versuri și am făcut din asta o altă pasiune;
Mă condamn pentru toate cifrele calculate de mine în distanțe, zile, luni, ani;
Mă condamn pentru că mi-e frică să-mi număr pașii din teama de a nu mă opri cumva la numărul pe care-l urăsc;
Mă condamn pentru că am fost și „iad”, și „rai” pentru oameni;
Mă condamn pentru că am pierdut din timp;
Mă condamn pentru toate clipele în care am uitat să fiu Eu;
Mă condamn!
Acum e rândul tău!
Tu?... pentru ce mă condamni?
