Deși eram om, mi-au tăiat aripile. Mai întâi pe cea stângă pentru că era mai aproape de inimă. Tot ce stă mai aproape de inimă trebuie să fie tăiat câteodată și trebuie să doară, de altfel nici nu te-ai simți în viață, nici n-ai ști că respiri, că ești.
Iubirea, credința, bunătatea, setea de frumos și tot ceea ce ție îți stă mai aproape de inimă, unora s-ar putea să le stea mai aproape de lama cuțitului. Așa s-a întâmplat... După ce mi-au tăiat aripa stângă, mi-au tăiat-o și pe dreapta, ca nu cumva s-o ridic pe cea stângă de jos, nu cumva să târâi după mine o iubire care trebuia să moară.
Așa am rămas fără aripi, am pierdut bătălia pe câmpul lor de luptă, dar am rămas învingătoare în sufletul meu.
Iertați-i pe cei care vă taie aripile, ei nu le-au avut niciodată!...
Așa am rămas fără aripi, am pierdut bătălia pe câmpul lor de luptă, dar am rămas învingătoare în sufletul meu.
Iertați-i pe cei care vă taie aripile, ei nu le-au avut niciodată!...
