Antimuza

Sertarul meu cu gânduri, poezie, cafea, pictură, cărți și lectură.

  • HOME
  • CĂRȚI ȘI LECTURI
  • PROZĂ
  • POEZIE
  • EXTRA-VERB
  • GALERIE/ PICTURĂ ȘI CAFEA
Adevărata feminitate...
      În primul rând, trebuie să țină pe tocuri două-trei principii pe care trebuie să le poarte frumos pe unde merge și să danseze cu ele atunci când trebuie.
      Poartă rujul pe cuvinte. Știe să le accentueze cu roz pudrat, roșu sau mov. Știe cum să pună sclipici peste cuvintele de bunătate și iubire ca să aducă soarele mai aproape de inima celulilalt.
      Nu poartă pe umerii firavi cele mai scumpe genți neapărat. Știe cum să aleagă una încăpătoare în care ar putea ascunde câteva cărți bune ce ar putea să-i elibereze umerii de toată greutatea acestei lumi.
      Are în garderobă o rochie cu care poate dansa în ploaie și multe altele în care își poartă simplitatea. Are, de fapt, multe haine simple ca să nu-și încarce personalitatea cu prea multe etichete și viața cu prea multe nimicuri.
      Are o pereche de adidași cu care aleargă după trenul pe care tocmai l-a scăpat din gară și încă o pereche în care își încalță toate ambițiile ca să alerge către visele sale până la capătul lumii.
      Își potrivește ceasul după pasiunile pe care le are. Știe că toate zilele îi sunt sărbători atunci când aruncă câteva picături de culoare peste o pânză albă. Știe că numai în timpul zero al nopții îi stau foile pe jos, foile pe masă și cerneala pe suflet.
      În loc de rimel își pune cerul peste pleoape ca să vadă cum avioanele se joacă de-a distanța, iar păsările își trăiesc viața.
      Știe să privească dincolo de El, de omul iubit. Știe că în ochii lui adânci și căprui, în primul rând, se ascund două picături de cafea fierbinți din care poți sorbi numai iubire.
      Știe să ierte. Nimeni și nimic nu este perfect, dar toți împreună existăm unii pentru alții.
      Știe să vorbească și găsește locul potrivit fiecărui cuvânt. Într-o ceașcă de cuvinte știe când să pună zahărul și când să scoată sarea.
      Știe să tacă și așteaptă frumos să se spulbere gălăgia lumii.
      Știe să fie autentică și să rămână așa indiferent de furtunile care îi ies în cale.
      Știe că nimeni și nimic nu o poate distruge, tocmai de aceea rămâne cu coloana vertebrală a valorilor dreaptă.
      Știe din nimic să facă tot. Are propria rețetă după care poate face din lacrimi bucurii supreme și din dragoste – potop.
      Știe că inima ei este singura bijuterie de la pieptul unei femei.

1. „Viitor nu înseamnă „peste un număr anumit de ani.””
2. „Întotdeauna m-a înspăimântat scrisul, mi-a spus. E o neconcordanță la mijloc. Atunci când ai în cap mii de idei și când te apuci să le înșiri pe hârtie, trebuie să le disociezi în atomi invizibili, adică să rozi, literă cu literă, muntele ideii. Niciodată altfel, înțelegi? Ideile zboară cu o viteză cosmică, iar literele se aștern pe hârtie molcom, ca o ploaie ciobănească. Atunci când scrii, simți durerea rotunjirii literelor, în timp ce gândul a și luat-o înainte, făcându-se invizibil. E ca și plugul care răstoarnă brazda alene pe un teren imens. Mica brazdă se pierde în nemărginirea terenului roditor al gândirii, iar țăranul din noi nici nu realizează că pierde, de veacuri, eternul duel cu ideile.”
3. „Nu poți gândi tot ce există de gândit pe lumea asta.”
4. „Deseori, ceea ce pare nu e și ceea ce există în realitate, iar ceea ce există nici nu se lasă observat, uneori.”
5. „Cât de dureroasă poate fi o despărțire de sine, ca să încetezi să vezi o femeie în femeia care te venerează?”
6. „Da, e o chestie supertare și asta să pui la tot pasul trei puncte în linie orizontală::: Dar să ne întrebăm – oare trei puncte pot reda profunzimea la care se pretinde? Sau măcar ideea profunzimii?”
7. „Știu::: Aștept::: Am tot timpul de pe lumea asta::: Dar și de pe cealaltă:::”
8. „Mai pe scurt, sufletul e viitorul, corpul e trecutul. Liberul Arbitru nu mai există!”
9. „TIPUL CARE STĂ AICI DE VREO ZECE ANI spune undeva că viitorul nu înseamnă „pe urmă” sau „mai târziu”, așa cum își imaginează oamenii. Tot el spune că viitorul este sufletul. De fapt, el spune multe și nu sunt sigur că are întru totul dreptate.”
10. „Roșu, oamenii spun doar prostii când se referă la viitor. Ține minte asta, fiindcă tu ai să descoperi formula Timpului Variabil. „Viitor” nu înseamnă „pe urmă” sau „mai târziu”. „Viitor” înseamnă libertatea de a renunța la libertatea condiționată. E ca și cum Liberul Arbitru ar decide să nu mai existe Liberul Arbitru. Abia atunci vom înțelege de ce vom proceda într-un fel sau altul în trecut.”
11. „Vrei să spui că într-un final va fi destinul? Exact așa cum la început a fost cuvântul?”
12. „Oamenii tot timpul vor ceva de la alți oameni.”
13. „Venim singuri pe lume și singuri plecăm din ea. Așa a spus marele Friedrich Nietzsche.”
14. „Mi-a spus că am să mă conving mai târziu cât adevăr poate grăi o femeie trecută printr-o dragoste nefericită. Și că voi ajunge într-o anume lună februarie când am să-i dau dreptate.”
15. „Viața înseamnă libertate și eu sunt liberă, absolut liberă!”
16. „În legătură cu atomul acesta, aș vrea să vă spun și eu o teorie științifică: dacă oamenii ar sta cuminți la locurile lor și n-ar născoci tot felul de teorii științifice, nimic rău nu s-ar fi întâmplat pe globulețul nostru! Ne-am fi trăit viața liniștit, fără a ne gândi la viitor, fără a ne aminti de trecut.”
17. „Înțelepciunea care îți vine mai târziu nu-ți mai folosește la nimic.”
18. „Doamne, cum de poate încăpea o viață de om doar într-o frântură de amintire!”
19. „Asta-i Golgota noastră!”
20. „O realitate, dacă nu este observată, nu există, înțelegi? Și dacă e așa, înseamnă că nu există prezent, trecut sau viitor.”
21. „Nu se poate să te înfunde cineva la o casă de nebuni. Fără niciun motiv. Nu se poate să te pompeze cu injecții otrăvitoare. Nu se poate să te transforme în legumă, a răspuns Roșu aproape în șoaptă. Nu se poate ca cineva să-ți distrugă viața pe simplul motiv că nu-i place cum gândești.”
22. „Relațiile dintre oameni depind de o mică înclinare a capului. Ai întârziat să arunci o privire – ia-ți rămas bun de la ceea ce ar fi trebuit să fie.”

Postări mai noi Postări mai vechi Pagina de pornire

Toate drepturile de autor sunt rezervate. Un produs Blogger.

DESPRE MINE

Mădălina Ghiaur
„Cu siguranță am mai multe vieți, nu doar una. Așa îmi place mie să cred!
Pasiunile mele sunt niște cerșetoare pe care le port cu mine peste tot și mă descoperă de fiecare dată altfel...
Iubim împreună.
Plângem împreună.
Râdem împreună.
Ne ridicăm împreună.
Ne îndrăgostim împreună.
Căutăm materia și antimateria în tot ce este viu.
Până la punct, de obicei, stau cuvintele. După punct dansează muza, gândul și capriciile!”
________________________

GALERIE/ PICTURĂ ȘI CAFEA

GALERIE/ PICTURĂ ȘI CAFEA

CAPRICIILE MUZEI

  • Recenzie – „20 de ani în Siberia. Amintiri din viață” de Anița Nandriș-Cudla
  • Citate/ fraze preferate din romanul „Dragoste în vremea holerei” de Gabriel García Márquez
  • PREA MULTĂ IUBIRE
  • Citate/ fraze preferate din „Omul în căutarea sensului vieții” de Viktor E. Frankl
  • NOTIȚĂ
  • ÎMBRĂȚIȘAREA
  • DOI
  • ADEVĂRATA FEMINITATE
  • PRĂPASTIA
  • IUBIM BĂRBAȚII

ARHIVĂ

  • ►  2023 (4)
    • ►  iunie (1)
    • ►  mai (1)
    • ►  februarie (2)
  • ►  2022 (6)
    • ►  decembrie (1)
    • ►  august (1)
    • ►  iulie (1)
    • ►  iunie (2)
    • ►  ianuarie (1)
  • ►  2021 (1)
    • ►  iulie (1)
  • ►  2020 (21)
    • ►  decembrie (1)
    • ►  septembrie (1)
    • ►  august (1)
    • ►  iunie (1)
    • ►  mai (5)
    • ►  aprilie (1)
    • ►  martie (3)
    • ►  februarie (4)
    • ►  ianuarie (4)
  • ▼  2019 (27)
    • ►  decembrie (3)
    • ►  noiembrie (4)
    • ►  octombrie (3)
    • ►  august (4)
    • ►  iulie (1)
    • ►  iunie (3)
    • ►  mai (2)
    • ►  aprilie (3)
    • ►  februarie (2)
    • ▼  ianuarie (2)
      • ADEVĂRATA FEMINITATE
      • Citate/ fraze preferate din romanul „Negru și Roșu...
  • ►  2018 (14)
    • ►  decembrie (1)
    • ►  octombrie (2)
    • ►  iunie (1)
    • ►  mai (1)
    • ►  aprilie (1)
    • ►  martie (2)
    • ►  februarie (5)
    • ►  ianuarie (1)
  • ►  2017 (8)
    • ►  noiembrie (1)
    • ►  octombrie (2)
    • ►  august (1)
    • ►  iulie (2)
    • ►  mai (2)
  • ►  2016 (9)
    • ►  decembrie (1)
    • ►  octombrie (1)
    • ►  septembrie (1)
    • ►  august (1)
    • ►  iulie (1)
    • ►  mai (2)
    • ►  martie (1)
    • ►  ianuarie (1)
  • ►  2015 (10)
    • ►  decembrie (1)
    • ►  noiembrie (2)
    • ►  septembrie (4)
    • ►  februarie (1)
    • ►  ianuarie (2)
  • ►  2014 (5)
    • ►  septembrie (2)
    • ►  august (2)
    • ►  martie (1)
  • ►  2013 (12)
    • ►  noiembrie (2)
    • ►  octombrie (2)
    • ►  iulie (1)
    • ►  mai (1)
    • ►  martie (3)
    • ►  februarie (1)
    • ►  ianuarie (2)
  • ►  2012 (27)
    • ►  noiembrie (1)
    • ►  octombrie (2)
    • ►  iulie (1)
    • ►  iunie (2)
    • ►  aprilie (1)
    • ►  martie (5)
    • ►  februarie (11)
    • ►  ianuarie (4)
  • ►  2011 (3)
    • ►  decembrie (3)
Powered By Blogger
Toate drepturile de autor sunt rezervate!

Gândurile

și rândurile

îi fac pe oameni!

Designed by OddThemes | Distributed by Gooyaabi Templates