Pasaje preferate din „Un băiat pe lista lui Schindler” de Leon Leyson
Grozăviile Holocaustului cu siguranță pot educa în omul secolului XXI condiția umanității, a iubirii și definește prețul cu adevărat al vieții...
Unele pasaje mi le-am notat pentru că le găsesc importante de a fi notate și recitite de zeci de ori, la fel și această carte.
Nu mă interesează atât de mult condiția evreilor în acest subiect, cât omul...
1. „Părinţii mei au trăit experienţa directă a războiului - Războiul cel Mare din 1914-1918. Înainte de 1939, nimeni nu îi spunea Primul Război Mondial, fiindcă nu ştiam că după numai douăzeci de ani conflictul avea să izbucnească din nouîn lume.”
2. „E greu de imaginat o lume fără avioane sau maşini, în care oamenii îşi duc traiul în aceeaşi regiune şi doar rareori călătoresc la o distanţă mai mare de câţiva kilometri de satul lor, o lume fără internet sau fără telefon. Pe de o parte, preţuiesc amintirile micului univers în care am trăit primii ani ai copilăriei mele. Era o lume definită de dragostea şi de căldura familiei. Tiparul previzibil al vieţii făcea ca rarele surprize să fie cu adevărat memorabile. Când mă gândesc acum la acel mod de viaţă, atât de îndepărtat acum, mă încearcă dorul, mai ales de bunicii, de mătuşile, de unchii şi de verişorii mei.”
3. „Luna octombrie a anului 1938 a început cu veşti supărătoare. Ziarele, transmisiunile radio şi discuţiile de pretutindeni erau pline de poveşti despre Germania şi Adolf Hitler, liderul Germaniei sau Führerul. De când veniseră la putere în 1933, Hitler şi naziştii nu pierduseră timpul, consolidându-şi puterea şi impunându-şi controlul, amuţind opoziţia şi demarând campania de restabilire a Germaniei drept o putere dominatoare la nivel mondial. Un punct central al planului lui Hitler era marginalizarea evreilor, transformarea noastră în „ceilalţi". Hitler dădea vina pe evrei pentru problemele Germaniei, trecute şi actuale, de la înfrângerea în Războiul cel Mare până la criza economică.”
4. „În ochii naziştilor, noi, evreii, eram un grup detestat, exact opusul „arienilor", care erau blonzi cu ochii albaştri. În realitate însă, nu eram deloc diferiţi. Mulţi evrei aveau părul blond şi ochii albaştri, iar mulţi germani şi austrieci, inclusiv Adolf Hitler, aveau părul şi ochii închişi la culoare. Dar dogma nazistă punea laolaltă toţi evreii, care deveniseră un duşman dispreţuit al arienilor. Pentru ei, a fi evreu nu avea legătură cu credinţa noastră, ci cu aşa-zisa noastră rasă. Mie mi se părea însă un nonsens şi chiar mă întrebam cum puteau naziştii înşişi să creadă în asemenea contradicţii. Dacă s-ar fi deranjat să ne privească cu atenţie, ar fi văzut fiinţe omeneşti ca şi ei: unii cu ochii albaştri, alţii cu ochii căprui. Ar fi văzut familii la fel ca ale lor: fii şi fiice, mame şi taţi, doctori, avocaţi, profesori, artişti şi croitori, oameni din toate păturile sociale.”
5. „În filmul Lista lui Schindler apare o scenă în care Oskar Schindler aleargă la gară pentru a-1 salva pe contabilul său, Itzhak Stern, care fusese prins la razie. Schindler ajunge la depou exact la timp ca să îl strige pe Stern şi să îl dea jos din tren, când acesta se pusese în mişcare. Ceea ce nu apare în film este o altă scenă pe care Schindler i-a povestit-o tatei după aceea. În timp ce îl căuta disperat pe Stern în vagoanele de vite pline de oameni, Schindler l-a văzut pe Tsalig şi l-a recunoscut pe fiul lui Moshe, muncitorul lui. L-a strigat şi i-a spus că îl va da jos din tren, dar Tsalig se afla acolo cu iubita lui, Miriam. Cum nimeni din familia ei nu lucra pentru Schindler, nu putea face nimic ca să o salveze. Tsalig i-a spus lui Schindler că nu putea să o părăsească. Un astfel de caracter avea el! Nu putea să îşi abandoneze iubita chiar dacă asta i-ar fi adus propria salvare.
În următoarele zile am auzit că trenul plecase spre un lagăr numit Belzec, unde se zvonea că oamenii erau gazaţi. Îmi amintesc că mă frământam neîncetat, întrebându-mă: Cât timp îşi putea ţine Tsalig răsuflarea în camera de gazare? Destul cât să supravieţuiască? Nu puteam decât să mă rog ca fratele meu drag să fie cruţat sau să descopere o cale de a evada.”
6. „Prima mea impresie cum că Płaszów era iadul pe ământ nu s-a schimbat niciodată. Am avut nevoie doar de o privire ca să îmi dau seama că acela era un loc complet străin. Indiferent cât de grea fusese viaţa noastră în ghetou, cel puţin la suprafaţă păruse o lume familiară. Da, stăteam înghesuiţi ca sardinele în prea puţine camere, dar acele încăperi se aflau în apartamente normale. Existau străzi şi trotuare, şi sunetele unui oraş dincolo de ziduri.
Płaszów era o lume cu totul străină. Era construit deasupra a două cimitire evreieşti pe care naziştii le profanaseră şi le distruseseră. Era un loc sterp, lugubru şi haotic. Cât vedeai cu ochii, erau doar pietre, mizerie, sârmă ghimpată, câini feroce, gardieni ameninţători şi un teren plin de barăci şterse. Sute de prizonieri în haine jerpelite se grăbeau de la un post de lucru la altul, ameninţaţi de gardienii înarmaţi din Germania şi Ucraina. În clipa în care am intrat pe poarta lagărului Płaszów, am fost convins că nu aveam să mai scap niciodată viu de acolo.”
7. „Cum pericolul de a fi prins de sovietici era iminent, Schindler ştia că trebuie să fugă. Mai întâi, i-a instruit pe gardieni, spunându-le că aveau o şansă mai mare de supravieţuire dacă plecau singuri. Aceştia nu au mai avut nevoie de alte încurajări. Soldaţii au fugit fără vreun cuvânt, însă Schindler a rămas. Nu se putea hotărî să plece înainte de a-şi lua adio, aşa că a adunat toţi evreii pentru ultima dată. După atâţia ani de teamă permanentă, mă străduiam să cred că ceea ce spune este adevărat.
- Sunteţi liberi, ne-a spus el.
Liberi!
Nu aveam cuvinte! Ce puteam să spunem? Ce cuvinte puteau să exprime emoţiile pe care le simţeam? Libertatea părea o fantezie imposibilă. Înainte de a pleca, Schindler ne-a rugat să nu ne răzbunăm pe oamenii din oraşul apropiat, fiindcă îl ajutaseră să ne ţină în viaţă. Ne-a dat fiecăruia câte un sul de pânză şi o sticlă de vodcă, bunuri pe care ştia că le puteam schimba pentru mâncare, adăpost şi haine. Nu am avut ocazia să îmi iau personal adio de la Schindler, dar m-am alăturat celorlalţi muncitori care i-au oferit un inel, făcut din dintele de aur al unui prizonier, care purta următoarea inscripţie din Talmud în ebraică: „Cel care salvează o viaţă salvează lumea întreagă".
După miezul nopţii, Oskar Schindler a plecat în viteză cu maşina. Scopul lui era să ajungă la unul dintre zborurile către America, ceea ce a şi făcut. Dacă îl prindeau sovieticii, l-ar fi considerat doar un nazist şi cu siguranţă l-ar fi ucis.
După plecarea lui Schindler, am rămas în aşteptarea sovieticilor. Gardienii noştri nu ezitaseră să-şi abandoneze posturile; am fi putut pleca, dar nu am făcut-o. Nu aveam veşti, nu aveam unde să plecăm şi habar nu aveam ce ne aşteaptă în afara lagărului. Era o linişte ciudată, ca şi cum ne aflam în ochiul furtunii. Câţiva tineri au luat armele abandonate de gardieni şi au făcut de gardă în locul lor. Noaptea a căzut fără ca vreunul dintre noi să ştie care ar trebui să fie următoarea noastă mişcare.
Pe 8 mai 1945, a venit şi răspunsul. Un soldat rus a venit la poartă. A întrebat cine suntem; i-am răspuns că suntem evrei din Polonia. Ne-a spus că suntem liberi şi că ne putem smulge numerele şi triunghiurile de pe uniforme. Când îmi amintesc acel moment, mi se pare că le-am rupt la unison, ca o afirmare a solidarităţii şi a victoriei.
În ciuda şanselor noastre aproape imposibile, reuşisem. În mod miraculos, Oskar Schindler, acest om complex plin de contradicţii - un nazist oportunist, intrigant, nonconformist, dar atât de curajos şi de temerar, un adevărat erou -, salvase de la o moarte aproape sigură în jur de 1200 de evrei.”
8. „Pe măsură ce trenul mergea către est, mi-am permis să fac ceva ce nu mai făcusem de ani buni: să mă gândesc la viitor. În ultimii şase ani, să te gândeşti la viitor însemnase să te gândeşti doar la cum să supravieţuieşti următoarei ore, la cum să găseşti următoarea brumă de mâncare, la cum să treci pe lângă moarte şi să scapi. Acum, viitorul însemna mult mai mult. Poate reuşeam să mă întorc la şcoală. Poate urma să am din nou o casă, mâncare adecvată, siguranţă. Într-o zi, poate aveam să mă simt din nou în siguranţă.”
9. „Schindler a avut de luptat şi după război. Stilul lui şmecheresc din timpul războiului nu i se potrivea unui om de afaceri pe timp de pace. A avut o serie de afaceri nereuşite şi a dat faliment de mai multe ori. Spre sfârşitul vieţii, a trăit din contribuţiile trimise de organizaţiile evreieşti. Pentru mulţi nemţi, Schindler a fost un trădător de ţară, un „iubitor de evrei". În 1974, a murit în condiţii umile la Hildesheim, în ceea ce numeam pe atunci Germania de Vest.
Până la moartea sa, Schindler a păstrat legătura cu câţiva dintre foştii lui muncitori. Recunoştinţa noastră a însemnat mult pentru el. Se gândea la noi - Schindlerjuden, evreii lui Schindler - ca la copiii pe care nu îi avusese niciodată. A cerut să fie îngropat la Ierusalim. „Aici sunt copiii mei", a spus el odată. Este îngropat pe Muntele Sion, fiind singurul membru al Partidului Nazist înhumat acolo. Dacă îi veţi vizita mormântul, veţi observa că acesta este acoperit de pietre mari şi mici, simboluri de pomenire din partea celor care l-au cunoscut, dar şi a celor care nu l-au cunoscut, dar care îşi amintesc vieţile salvate de el şi curajul de care a dat dovadă.”
10. „Fiind un copil evreu în acele vremuri, mă luptam în fiecare zi să trăiesc. Nu aveam de ales. Nazist influent, Schindler avea însă de ales. Ar fi putut să ne abandoneze de nenumărate ori, să îşi ia averea şi să fugă. S-ar fi putut decide că viaţa lui depindea de faptul că ne băga în mormânt cu munca, dar nu a făcut-o. În schimb, şi-a pus în pericol propria viaţă de fiecare dată când ne-a apărat, din simplul motiv că aşa era corect. Eu nu sunt filozof, dar cred că Oskar Schindler reprezintă definiţia eroismului. El este dovada că un singur om poate da piept cu răul şi poate produce o schimbare.
Eu sunt dovada vie a acestui lucru.
Îmi amintesc că am văzut odată la televizor un interviu cu scriitorul şi savantul Joseph Campbell. Nu am uitat niciodată definiţia pe care a dat-o eroului. Campbell a spus că eroul este o fiinţă umană obişnuită, care „face cele mai bune lucruri în cele mai rele condiţii". Oskar Schindler este personificarea acestei definiţii.”
1. „Părinţii mei au trăit experienţa directă a războiului - Războiul cel Mare din 1914-1918. Înainte de 1939, nimeni nu îi spunea Primul Război Mondial, fiindcă nu ştiam că după numai douăzeci de ani conflictul avea să izbucnească din nouîn lume.”
2. „E greu de imaginat o lume fără avioane sau maşini, în care oamenii îşi duc traiul în aceeaşi regiune şi doar rareori călătoresc la o distanţă mai mare de câţiva kilometri de satul lor, o lume fără internet sau fără telefon. Pe de o parte, preţuiesc amintirile micului univers în care am trăit primii ani ai copilăriei mele. Era o lume definită de dragostea şi de căldura familiei. Tiparul previzibil al vieţii făcea ca rarele surprize să fie cu adevărat memorabile. Când mă gândesc acum la acel mod de viaţă, atât de îndepărtat acum, mă încearcă dorul, mai ales de bunicii, de mătuşile, de unchii şi de verişorii mei.”
3. „Luna octombrie a anului 1938 a început cu veşti supărătoare. Ziarele, transmisiunile radio şi discuţiile de pretutindeni erau pline de poveşti despre Germania şi Adolf Hitler, liderul Germaniei sau Führerul. De când veniseră la putere în 1933, Hitler şi naziştii nu pierduseră timpul, consolidându-şi puterea şi impunându-şi controlul, amuţind opoziţia şi demarând campania de restabilire a Germaniei drept o putere dominatoare la nivel mondial. Un punct central al planului lui Hitler era marginalizarea evreilor, transformarea noastră în „ceilalţi". Hitler dădea vina pe evrei pentru problemele Germaniei, trecute şi actuale, de la înfrângerea în Războiul cel Mare până la criza economică.”
4. „În ochii naziştilor, noi, evreii, eram un grup detestat, exact opusul „arienilor", care erau blonzi cu ochii albaştri. În realitate însă, nu eram deloc diferiţi. Mulţi evrei aveau părul blond şi ochii albaştri, iar mulţi germani şi austrieci, inclusiv Adolf Hitler, aveau părul şi ochii închişi la culoare. Dar dogma nazistă punea laolaltă toţi evreii, care deveniseră un duşman dispreţuit al arienilor. Pentru ei, a fi evreu nu avea legătură cu credinţa noastră, ci cu aşa-zisa noastră rasă. Mie mi se părea însă un nonsens şi chiar mă întrebam cum puteau naziştii înşişi să creadă în asemenea contradicţii. Dacă s-ar fi deranjat să ne privească cu atenţie, ar fi văzut fiinţe omeneşti ca şi ei: unii cu ochii albaştri, alţii cu ochii căprui. Ar fi văzut familii la fel ca ale lor: fii şi fiice, mame şi taţi, doctori, avocaţi, profesori, artişti şi croitori, oameni din toate păturile sociale.”
5. „În filmul Lista lui Schindler apare o scenă în care Oskar Schindler aleargă la gară pentru a-1 salva pe contabilul său, Itzhak Stern, care fusese prins la razie. Schindler ajunge la depou exact la timp ca să îl strige pe Stern şi să îl dea jos din tren, când acesta se pusese în mişcare. Ceea ce nu apare în film este o altă scenă pe care Schindler i-a povestit-o tatei după aceea. În timp ce îl căuta disperat pe Stern în vagoanele de vite pline de oameni, Schindler l-a văzut pe Tsalig şi l-a recunoscut pe fiul lui Moshe, muncitorul lui. L-a strigat şi i-a spus că îl va da jos din tren, dar Tsalig se afla acolo cu iubita lui, Miriam. Cum nimeni din familia ei nu lucra pentru Schindler, nu putea face nimic ca să o salveze. Tsalig i-a spus lui Schindler că nu putea să o părăsească. Un astfel de caracter avea el! Nu putea să îşi abandoneze iubita chiar dacă asta i-ar fi adus propria salvare.
În următoarele zile am auzit că trenul plecase spre un lagăr numit Belzec, unde se zvonea că oamenii erau gazaţi. Îmi amintesc că mă frământam neîncetat, întrebându-mă: Cât timp îşi putea ţine Tsalig răsuflarea în camera de gazare? Destul cât să supravieţuiască? Nu puteam decât să mă rog ca fratele meu drag să fie cruţat sau să descopere o cale de a evada.”
6. „Prima mea impresie cum că Płaszów era iadul pe ământ nu s-a schimbat niciodată. Am avut nevoie doar de o privire ca să îmi dau seama că acela era un loc complet străin. Indiferent cât de grea fusese viaţa noastră în ghetou, cel puţin la suprafaţă păruse o lume familiară. Da, stăteam înghesuiţi ca sardinele în prea puţine camere, dar acele încăperi se aflau în apartamente normale. Existau străzi şi trotuare, şi sunetele unui oraş dincolo de ziduri.
Płaszów era o lume cu totul străină. Era construit deasupra a două cimitire evreieşti pe care naziştii le profanaseră şi le distruseseră. Era un loc sterp, lugubru şi haotic. Cât vedeai cu ochii, erau doar pietre, mizerie, sârmă ghimpată, câini feroce, gardieni ameninţători şi un teren plin de barăci şterse. Sute de prizonieri în haine jerpelite se grăbeau de la un post de lucru la altul, ameninţaţi de gardienii înarmaţi din Germania şi Ucraina. În clipa în care am intrat pe poarta lagărului Płaszów, am fost convins că nu aveam să mai scap niciodată viu de acolo.”
7. „Cum pericolul de a fi prins de sovietici era iminent, Schindler ştia că trebuie să fugă. Mai întâi, i-a instruit pe gardieni, spunându-le că aveau o şansă mai mare de supravieţuire dacă plecau singuri. Aceştia nu au mai avut nevoie de alte încurajări. Soldaţii au fugit fără vreun cuvânt, însă Schindler a rămas. Nu se putea hotărî să plece înainte de a-şi lua adio, aşa că a adunat toţi evreii pentru ultima dată. După atâţia ani de teamă permanentă, mă străduiam să cred că ceea ce spune este adevărat.
- Sunteţi liberi, ne-a spus el.
Liberi!
Nu aveam cuvinte! Ce puteam să spunem? Ce cuvinte puteau să exprime emoţiile pe care le simţeam? Libertatea părea o fantezie imposibilă. Înainte de a pleca, Schindler ne-a rugat să nu ne răzbunăm pe oamenii din oraşul apropiat, fiindcă îl ajutaseră să ne ţină în viaţă. Ne-a dat fiecăruia câte un sul de pânză şi o sticlă de vodcă, bunuri pe care ştia că le puteam schimba pentru mâncare, adăpost şi haine. Nu am avut ocazia să îmi iau personal adio de la Schindler, dar m-am alăturat celorlalţi muncitori care i-au oferit un inel, făcut din dintele de aur al unui prizonier, care purta următoarea inscripţie din Talmud în ebraică: „Cel care salvează o viaţă salvează lumea întreagă".
După miezul nopţii, Oskar Schindler a plecat în viteză cu maşina. Scopul lui era să ajungă la unul dintre zborurile către America, ceea ce a şi făcut. Dacă îl prindeau sovieticii, l-ar fi considerat doar un nazist şi cu siguranţă l-ar fi ucis.
După plecarea lui Schindler, am rămas în aşteptarea sovieticilor. Gardienii noştri nu ezitaseră să-şi abandoneze posturile; am fi putut pleca, dar nu am făcut-o. Nu aveam veşti, nu aveam unde să plecăm şi habar nu aveam ce ne aşteaptă în afara lagărului. Era o linişte ciudată, ca şi cum ne aflam în ochiul furtunii. Câţiva tineri au luat armele abandonate de gardieni şi au făcut de gardă în locul lor. Noaptea a căzut fără ca vreunul dintre noi să ştie care ar trebui să fie următoarea noastă mişcare.
Pe 8 mai 1945, a venit şi răspunsul. Un soldat rus a venit la poartă. A întrebat cine suntem; i-am răspuns că suntem evrei din Polonia. Ne-a spus că suntem liberi şi că ne putem smulge numerele şi triunghiurile de pe uniforme. Când îmi amintesc acel moment, mi se pare că le-am rupt la unison, ca o afirmare a solidarităţii şi a victoriei.
În ciuda şanselor noastre aproape imposibile, reuşisem. În mod miraculos, Oskar Schindler, acest om complex plin de contradicţii - un nazist oportunist, intrigant, nonconformist, dar atât de curajos şi de temerar, un adevărat erou -, salvase de la o moarte aproape sigură în jur de 1200 de evrei.”
8. „Pe măsură ce trenul mergea către est, mi-am permis să fac ceva ce nu mai făcusem de ani buni: să mă gândesc la viitor. În ultimii şase ani, să te gândeşti la viitor însemnase să te gândeşti doar la cum să supravieţuieşti următoarei ore, la cum să găseşti următoarea brumă de mâncare, la cum să treci pe lângă moarte şi să scapi. Acum, viitorul însemna mult mai mult. Poate reuşeam să mă întorc la şcoală. Poate urma să am din nou o casă, mâncare adecvată, siguranţă. Într-o zi, poate aveam să mă simt din nou în siguranţă.”
9. „Schindler a avut de luptat şi după război. Stilul lui şmecheresc din timpul războiului nu i se potrivea unui om de afaceri pe timp de pace. A avut o serie de afaceri nereuşite şi a dat faliment de mai multe ori. Spre sfârşitul vieţii, a trăit din contribuţiile trimise de organizaţiile evreieşti. Pentru mulţi nemţi, Schindler a fost un trădător de ţară, un „iubitor de evrei". În 1974, a murit în condiţii umile la Hildesheim, în ceea ce numeam pe atunci Germania de Vest.
Până la moartea sa, Schindler a păstrat legătura cu câţiva dintre foştii lui muncitori. Recunoştinţa noastră a însemnat mult pentru el. Se gândea la noi - Schindlerjuden, evreii lui Schindler - ca la copiii pe care nu îi avusese niciodată. A cerut să fie îngropat la Ierusalim. „Aici sunt copiii mei", a spus el odată. Este îngropat pe Muntele Sion, fiind singurul membru al Partidului Nazist înhumat acolo. Dacă îi veţi vizita mormântul, veţi observa că acesta este acoperit de pietre mari şi mici, simboluri de pomenire din partea celor care l-au cunoscut, dar şi a celor care nu l-au cunoscut, dar care îşi amintesc vieţile salvate de el şi curajul de care a dat dovadă.”
10. „Fiind un copil evreu în acele vremuri, mă luptam în fiecare zi să trăiesc. Nu aveam de ales. Nazist influent, Schindler avea însă de ales. Ar fi putut să ne abandoneze de nenumărate ori, să îşi ia averea şi să fugă. S-ar fi putut decide că viaţa lui depindea de faptul că ne băga în mormânt cu munca, dar nu a făcut-o. În schimb, şi-a pus în pericol propria viaţă de fiecare dată când ne-a apărat, din simplul motiv că aşa era corect. Eu nu sunt filozof, dar cred că Oskar Schindler reprezintă definiţia eroismului. El este dovada că un singur om poate da piept cu răul şi poate produce o schimbare.
Eu sunt dovada vie a acestui lucru.
Îmi amintesc că am văzut odată la televizor un interviu cu scriitorul şi savantul Joseph Campbell. Nu am uitat niciodată definiţia pe care a dat-o eroului. Campbell a spus că eroul este o fiinţă umană obişnuită, care „face cele mai bune lucruri în cele mai rele condiţii". Oskar Schindler este personificarea acestei definiţii.”
0 Comments