Antimuza

1. „Cititul printre rânduri mi-a permis să avansez mult în carieră, să mă căsătoresc cu femeia visurilor mele, să am o relație bună cu copiii mei și să mă simt împlinit în multe dintre cercurile mele sociale.”
2. „Comunicarea corectă constituie piatra de temelie a relațiilor bune.”
3. „Studiile au demonstrat că limbajul trupului are un impact major asupra conversațiilor zilnice. O mare parte a comunicării interumane se desfășoară prin intermediul limbajului trupului.”
4. „Oamenii nu încetează să fie interesanți.”
5. „Personalitatea are multe definiții, dar aici o vom defini ca fiind un set de caracteristici pe care le posedă un anumit individ. Acest set de caracteristici influențează percepția, emoțiile, motivațiile, comportamentul și anturajul unei persoane. Prin urmare, modul în care te porți se schimbă adesea în funcție de cine ești, unde te afli și persoanele care sunt cu tine. Cuvântul personalitate își are originea în cuvântul latinesc persona, care înseamnă mască. Acesta este motivul pentru care lumea spune adesea că poartă măști diferite, în funcție de situație.”
6. „Principala diferență între un extrovertit și un introvertit se bazează pe modul în care le funcționează creierul. Exact! Creierul este principalul responsabil și există studii științifice care demonstrează ipoteza.”
7. „Introvertiții se încarcă cel mai bine singuri. Prezența altora le seacă energia și, pentru a se încărca, au nevoie să fie singuri.”
8. „Extrovertiții sunt complet diferiți. Dacă sunt singuri pentru perioade prea lungi de timp, se simt lipsiți de energie. Prin urmare, extrovertiții au nevoie să socializeze cu alte persoane pentru a se încărca cu energie.”
9. „Cândva, Carl Jung a zis: „Nu există extrovertit sau introvertit pur. Dacă ar exista, locul unei astfel de persoane ar fi la azilul de nebuni.””
10. „O persoană nu este 100% introvertită sau extrovertită. Aceasta reprezintă mai degrabă o „preferință“. Prin urmare, dacă i se dă posibilitatea să aleagă, o persoană va etala caracteristicile unui introvertit, dar, dacă este nevoită, va putea etala la fel de bine caracteristicile unui extrovertit.”
11. „Nu uita: există situații în care ascultatul este mai bun decât observarea limbajului trupului unei personae. Adevărul este că în multe situații limbajul trupului este folosit doar pentru a sublinia ceea ce persoana spune deja, prin urmare cel mai bine este să asculți ȘI să observi.”
12. „Grupurile amplifică o idee sau dau putere unei opinii.”
13. „Urăsc că trebuie să spun asta, dar frumusețea este un factor motivant extrem de important atunci când vine vorba de citirea limbajului trupului.”
14. „Inteligent este să citești oamenii cu sânge-rece, când ești într-o stare de spirit adecvată, când ești calm.”
15. „Nu uita – comunicarea este o stradă cu dublu sens, iar pentru a trimite un mesaj în contextul corect, trebuie să poți primi mesajul în contextul corect. Dacă amândouă sunt făcute corespunzător, ai garanția că circuitul informației este stabil, rapid și precis.”
16. „Stilul de comunicare este definit de modul în care faci schimb de informații cu alte persoane.”
17. „În multe cazuri, lumea se opune ideilor noi doar din cauza celui care vorbește sau a modului în care respectivele idei au fost introduse în conversație. Trebuie să fii cât mai blând și prietenos cu putință pentru a ajuta oamenii să fie cât mai receptivi la ceea ce vrei să transmiți.”
18. „Una dintre cele mai prețioase aptitudini atunci când citești oamenii este capacitatea de a depista o minciună.”
19. „Vreau să ai în vedere faptul că depistarea minciunilor nu este o știință exactă. Acțiunile oamenilor atunci când mint pot fi variate, iar acesta este motivul pentru care este important să fii familiarizat cu persoana în cauză.”
20. „Atunci când cineva minte, se concentrează prea mult asupra inventării poveștii, iar trupul nu reușește să țină pasul cu minciuna.”
21. „Un alt gest inconștient făcut de cineva atunci când minte este să-și ascundă palmele.”
22. „Pe scurt, persoanele care mint pot avea două direcții în ceea ce privește mâinile: fie le folosesc excesiv, fie nu le folosesc deloc.”
23. „Toți mint; singura variabilă este despre ce.” (Gregory House/ House)
24. „Nu presupune că lumea ar trebui să-ți cunoască gândurile, deoarece oamenii pot vedea doar ce le permiți tu să vadă.”
25. „În zilele noastre, știința care se ocupă de studiul limbajului trupului se numește kinezică și a fost fondată de Ray Birdwhistell.”
26. „Este foarte important să faci diferența între ce SPUN oamenii și ce VOR SĂ SPUNĂ.”
27. „Iată un test: dacă în urma unei conversații nu ai aflat nimic nou, atunci înseamnă că nu ai ascultat cu adevărat.”
28. „Și mai important, încurajează sinceritatea oamenilor, deoarece aceștia se simt obligați să-ți spună purul adevăr, din recunoștință pentru atenția pe care le-o acorzi.”
29. „Voi face o scurtă introducere a teoriei feliilor subțiri. Acesta este un concept care a fost abordat de diverși autori, inclusiv de Malcolm Gladwell, autorul bestsellerului Blink: Decizii bune în 2 secunde.”
30. „Se pare că prima impresie poate fi la fel de corectă, înaintea oricărei alte evaluări, înainte să-ți vină idei care să interfereze cu această felie subțire. Un aspect interesant este că se pare că femeile se pricep mai bine decât bărbații la arta de a descoperi tipare.”
31. „În cartea lui, Malcolm Gladwell scrie despre teoria feliilor subțiri aplicată căsniciilor. La câteva secunde după ce vede un cuplu, oricine își poate da seama dacă se va sfârși cu un divorț. Dar care sunt datele analizate pentru a determina durata unui mariaj? Conform lui Gladwell, acest element unic este disprețul. Căsniciile care par a fi sortite divorțului sunt cele în care unul dintre parteneri are o atitudine disprețuitoare la adresa celuilalt. Asta înseamnă că unul dintre membrii cuplului se simte superior celulalt și interacționează cu acesta într-o manieră care-l face să se simtă nedemn. Disprețul poate fi văzut în multe dintre interacțiunile celor care formează un cuplu, ducând la concluzia că respectivul cuplu nu are șanse de supraviețuire.”
32. „În creier, gesturile sunt corelate direct cu vorbirea, permițând procesului cognitiv să devină mai rapid și mai clar în timp ce-ți miști mâinile. Acesta este motivul pentru care mincinoșii fac adesea gesturi „întârziate”; se întâmplă din cauză că ceea ce spun ei nu este profund conectat cu ce gândesc. Mâinile nu urmează firul gândirii și, prin urmare, compensează prin gesturi întârziate.”
33. „Un potop de informații nu va învinge precizia sau claritatea în cadrul unor dezbateri sau discuții contradictorii cu prietenii.”
34. „Vorbele sincere ale cuiva vor ieși mereu câștigătoare prin comparație cu mesajele tăcute pe care le transmite trupul său.”
35. „Nu ai control decât asupra propriilor valori, acțiuni și reacții. Nu contează cât de tare vrei să formezi o legătură sau să consolidezi relația cu cineva, nu poți obliga oamenii să te placă dacă valorile lor sunt diferite intrinsec de ale tale. Ține minte că legăturile se bazează pe similarități și nu are sens să relaționezi cu cineva cu care nu ai nimic în comun. Nu uita: tu ești primul care contează. Valorile tale sunt personale pentru tine și NU ar trebui să le permiți altora să-ți dicteze ce valori să ai.”
36. „Numai după ce simți că te înțelegi bine pe tine însuți poți începe să-i înțelegi pe ceilalți. Cu toate acestea, vreau să-ți amintești ceva: nu e nevoie să te înțelegi 100%! Trebuie să recunoaștem că oamenii sunt un mister și, uneori, putem fi un mister chiar și pentru noi înșine.”
37. „Vreau să nu încerci să-i citești prea mult pe cei pe care nu-i cunoști deloc sau pe care îi cunoști foarte puțin.”
38. www.socialintelligence.labinthewild.org.mite

1. „Iubirea începe sau ar trebui să înceapă de acasă.”

2. „Pentru a ne comunica dragostea pe înțelesul celuilalt, trebuie să învățăm limbajul primar prin care acesta receptează iubirea.”

3. „Nu există 10, 20 sau 365 de limbaje primare ale iubirii! Eu consider că există numai cinci. Însă ele pot avea nenumărate dialecte. Diversitatea modalităţilor de exprimare a iubirii prin intermediul unui singur limbaj este nelimitată atunci când ai imaginaţie. Cel mai important e ca tu şi partenerul sau partenera să vorbiţi acelaşi limbaj al iubirii.”

4. „Cuvântul iubire este cel mai important din orice limbă – dar şi cel mai derutant.”
5. „La baza existenţei umane se află nevoia de intimitate şi nevoia de a fi iubit de cineva. Căsnicia ar trebui să satisfacă aceste dorinţe de intimitate şi de iubire ale partenerilor.”
6. „Nevoia de a simţi că eşti iubit de către partener stă la baza dorinţei de a te căsători. De curând, un bărbat mi-a spus: „La ce bun casa, maşinile, vila de pe plajă sau mai ştiu eu ce, dacă soţia nu te iubeşte?” Îţi dai seama ce voia să spună, de fapt? „Cel mai mult pe lumea asta îmi doresc să fiu iubit de soţia mea.” Bunurile materiale nu pot înlocui iubirea, afecţiunea omenească. O femeie căsătorită mi-a spus: „Mă ignoră toată ziulica, iar apoi vine, voios, şi se bagă în pat lângă mine, să ne hârjonim. Urăsc chestia asta!” Nu e vorba că acestei femei nu-i place sexul; ea pledează, exasperată, pentru afecţiune.
7. „Ceva din firea noastră încearcă cu disperare să obţină iubirea celuilalt. Izolarea este distrugătoare pentru sufletul omenesc. De aceea, una dintre cele mai cumplite pedepse este să fii închis undeva de unul singur. La baza existenţei umane se află nevoia de intimitate şi nevoia de a fi iubit de cineva.”
8. „Bun venit în lumea reală a căsniciei, în care întotdeauna vei găsi fire de păr în chiuvetă şi urme pe oglindă şi în care certurile pornesc de la aşezarea incorectă a sulului de hârtie igienică şi de la neglijența partenerului cu privire la lăsarea în jos a capacului de toaletă. Este o lume în care pantofii nu se pun singuri în dulap, iar sertarele nu se închid de la sine, în care hainelor nu le plac cuierele şi în care şosetele nu sfârşesc direct în coşul de rufe. În această lume chiar şi o simplă privire poate jigni, iar un cuvânt poate distruge totul. În timp, iubiţii devin duşmani, iar căsnicia, un teren de luptă.”
9. „Dacă oamenii ar rămâne veşnic îndrăgostiţi, ar avea probleme serioase.”
10. „Pentru că oamenii îndrăgostiţi îşi pierd interesul pentru preocupările altora. De aceea, starea de îndrăgostire mai poate fi numită şi obsesie.”
11. „Sunt incapabil să-i fac vreun rău. Vreau doar s-o fac fericită! Aş fi în stare de orice, numai s-o ştiu fericită.”
12. „Când suntem îndrăgostiţi, nu ne concentrăm asupra progresului nostru sau al celeilalte persoane. Avem, mai degrabă, impresia că l-am obţinut deja.”
13. „Cea mai importantă nevoie afectivă a noastră nu este să ne îndrăgostim, ci să fim iubiţi cu adevărat de celălalt, să ne bucurăm de o iubire ce derivă din raţiune şi din alegere, iar nu din instinct. Simt nevoia să fiu iubit de cineva care alege să mă iubească, care vede în mine un om ce merită iubit.”
14. „De fapt, adevărata dragoste începe de-abia după voalarea stării de îndrăgostire.”
15. „Iubirea raţională, oferită cu bună ştiinţă… este iubirea spre care ne-au îndemnat dintotdeauna înţelepţii.”
16. „Moartea şi viaţa sunt în puterea limbii.” (Solomon)
17. „Neliniştea din inima omului îl doboară, dar o vorbă bună îl înveseleşte.” (Solomon)
18. „Ţelul iubirii nu este să obţii ceea ce-ţi doreşti de la celălalt, ci să faci ceva spre binele celui iubit. Când ni se fac complimente, suntem mult mai motivaţi să reacţionăm pozitiv şi deci să facem ceea ce şi-ar dori partenerul.”
19. „Complimentele sunt mult mai motivaţionale decât vorbele de ocară.”
20. „Ca să-ţi poţi încuraja partenerul de viaţă, trebuie să empatizezi cu el, să vezi lucrurile din perspectiva lui. Însă, înainte de orice, trebuie să-ţi dai seama care sunt lucrurile importante pentru el.”
21. „Dacă vrem să avem o relaţie strânsă, trebuie să ne cunoaştem dorinţele reciproc.”
22. „Iubirea este întotdeauna consecinţa unei alegeri.”
23. „Nu poţi trata toate bolile cu acelaşi leac.”
24. „Te gândeşti că nu ai timp? O să-ţi faci, că doar eşti un tip inteligent, am continuat eu. N-ai fi ajuns aici, dacă n-ai fi ştiut să iei cele mai potrivite decizii. Poţi să-ţi pui ordine în viaţă şi poţi s-o incluzi şi pe Betty Jo în planurile tale.”
25. „Aspectul central, în ceea ce priveşte timpul petrecut în doi, este ca partenerii să stea efectiv împreună. Simpla prezenţă fizică este insuficientă… Când stăm împreună cu partenerul, nimic nu trebuie să ne distragă atenţia.”
26. „Când facem declaraţii, contează ceea ce spunem. Când purtăm o discuţie serioasă, trebuie să fim atenţi la ceea ce auzim.”
27. „Suntem învăţaţi să analizăm problemele şi să găsim soluţii. Uităm însă că o căsnicie este, de fapt, o relaţie, nu un proiect care trebuie dus la bun sfârşit şi nici o problemă care trebuie rezolvată.”
28. (1) „Menţine contactul vizual atunci când partenerul vorbeşte cu tine. Acest lucru te ajută să nu fii distras de gândurile tale şi să-i comunici eficient partenerului că-i acorzi atenţie.”
(2) „Lasă deoparte celelalte preocupări în timp ce-ţi asculţi partenerul. Nu uita, ca să poţi spune că petreci timp împreună cu cel iubit, trebuie să fii atent numai la el. Dacă te uiţi la televizor, citeşti sau faci orice alt lucru care-ţi captează atenţia şi de la care nu te poţi abţine în acel moment, e mai bine să-i mărturiseşti asta partenerului. Abordează problema cu optimism: „Ştiu că vrei să-mi vorbeşti şi îmi doresc foarte mult să te ascult, dar mi-ar plăcea să-ţi acord toată atenţia cuvenită. Numai că nu pot face asta chiar acum. Însă, dacă mă mai laşi 10 minute, să-mi termin treburile, apoi promit să te ascult aşa cum se cuvine.” În general, partenerul o să respecte această doleanţă.”
(3) „Ia seama la sentimentele partenerului. Întreabă-te: „Oare ce simte el sau ea?” Atunci când ai impresia că ai găsit răspunsul, încearcă să obţii o confirmare. De exemplu: „Am impresia că eşti dezamăgit că am uitat de…” Astfel, îi dai partenerului şansa să-şi clarifice sentimentele. De asemenea, îi dai de înţeles că eşti atent la ceea ce spune.”
(4) „Ia aminte la limbajul trupului. Pumnii strânşi, mâinile tremurânde, ochii înlăcrimaţi, sprâncenele ridicate şi agitaţia din privire sunt, toate, indicii care te pot ajuta să înţelegi sentimentele partenerului. E posibil ca limbajul trupului să transmită un mesaj cu totul diferit de cel exprimat verbal. Clarifică situaţia, asigurându-te că eşti pe deplin conştient de ce gândeşte sau simte celălalt.”
(5) „Nu întrerupe discuţia. Potrivit cercetărilor recente, în cadrul unei discuţii omul reuşeşte să fie atent preţ de circa 17 secunde, după care simte nevoia să intervină cu o replică sau să rostească o interjecţie. A fi cu adevărat atent la cineva în timp ce-ţi vorbeşte înseamnă a te abţine să-ţi iei apărarea, să lansezi acuzaţii la adresa celuilalt sau să-ţi afirmi poziţia. Scopul tău trebuie să fie acela de a afla care sunt gândurile şi sentimentele partenerului. Obiectivul tău nu este să te aperi sau să-l aduci pe celălalt pe drumul cel bun, ci să-l înţelegi.”
29. „Ca să devii capabil să porţi o discuţie, notează, în primă fază, într-o agendă emoţiile pe care le încerci când eşti departe de casă.”
30. „Unul dintre rezultatele secundare ale faptului de a derula activităţi în comun este că furnizează o bancă de amintiri pe care o poţi exploata în anii ce vin.”
31. „Dacă soţiei sau soţului tău îi place să primească lucruri, trebuie să înveţi să-i faci cadouri. De fapt, acesta este limbajul cel mai uşor de învăţat.”
32. „În momentele grele, prezenţa fizică este cel mai important dar pe care i-l poţi face partenerului, dacă limbajul lui primar de iubire constă în daruri.”
33. „Rugăminţile direcţionează iubirea, iar poruncile o stăvilesc.”
34. „Ai dreptate, am spus. Nimănui nu-i place să facă ceva din obligaţie. De altfel, iubirea trebuie dăruită întotdeauna gratuit. Dragoste cu forţa nu se poate. Îl putem ruga pe celălalt să facă diverse lucruri, dar nu putem să-i poruncim. Rugăminţile direcţionează iubirea, iar poruncile o stăvilesc.”
35. „Ceea ce facem unul pentru celălalt înainte de căsătorie nu coincide neapărat cu ceea ce vom face după căsătorie.”
36. „Situaţia lor ilustrează clar că ceea ce facem unul pentru celălalt înainte de căsătorie nu coincide neapărat cu ceea ce vom face după căsătorie. Înainte de acest moment suntem conduşi de obsesia îndrăgostirii. După nuntă redevenim cei care am fost mai înainte de a ne îndrăgosti. Acţiunile noastre sunt influenţate de exemplele preluate de la părinţi, de propria personalitate, de felul în care percepem iubirea, de emoţiile, nevoile şi dorinţele noastre. Un singur lucru este sigur în privinţa comportamentului nostru – nu va fi acelaşi ca atunci când am fost îndrăgostiţi.”
37. „Iubirea este o alegere. Dragoste cu forţa nu se poate.”
38. „Indiferent de cultura de care aparţin, părinţi înţelepţi sunt numai aceia care-şi alintă copiii.”
39. „Contactul fizic poate consolida sau poate distruge o relaţie. Acesta poate transmite ură sau iubire.”
40. „Îndrăgostirea ne satisface nevoia de iubire numai temporar. Ne dă sentimentul că cineva ţine la noi, ne admiră şi ne apreciază. Sentimentele noastre sunt amplificate de gândul că o altă persoană socoteşte că suntem cel mai bun şi se arată dispusă să dedice timp şi energie exclusiv relaţiei noastre. Pentru o scurtă perioadă de timp, indiferent de cât ar dura aceasta, nevoia noastră de iubire este satisfăcută. Avem rezervorul plin şi ne simţim în stare să cucerim întreaga lume. Nimic nu ni se mai pare imposibil! Pentru mulţi, acesta este primul moment în care au cu adevărat rezervorul plin, ceea ce-i face de-a dreptul euforici.”
41. „Adică doi oameni nu se îndrăgostesc aproape niciodată în aceeaşi zi şi mai mult ca sigur că nu le trece simultan. Nu trebuie să fii specialist în sociologie ca să descoperi acest adevăr. E suficient să asculţi muzica country. S-a nimerit ca iubitei lui Brent să-i treacă sentimentele la momentul oportun.”
42. „Când faci pentru celălalt un lucru care ţie nu-ţi stă deloc în fire, gestul tău constituie cea mai mare dovadă de iubire.”
43. „Iubirea este orientată spre celălalt, nu spre tine.”
44. „Iubirea este o alegere. Fiecare partener este liber să-şi exprime încă de azi această alegere.”
45. „Respectul de sine este alimentat de iubirea partenerului. La urma urmei, faptul că mă iubeşte înseamnă că merit să fiu iubit. S-ar putea ca părinţii mei să-mi fi transmis un mesaj negativ sau neclar în privinţa valorii mele, dar partenerul mă cunoaşte aşa cum sunt în realitate şi mă iubeşte. Dragostea lui mă ajută să am o părere bună despre mine.”
46. „Raţionăm astfel: Dacă mă iubeşte cineva înseamnă că, într-adevăr, contez.”
47. „Contez. Viaţa are o logică. Am un scop superior. Vreau să cred asta, dar nu pot să mă simt important până când nu-mi arată cineva că mă iubeşte.”
48. „Adevărata dragoste este, întotdeauna, eliberatoare.”
49. „Ipoteza mea se bazează pe ideea că cea mai profundă nevoie umană e aceea de iubire. Odată împlinită aceasta, simţim nevoia să reacţionăm pozitiv faţă de persoana care ne-o satisface.”
50. „Ipocrit eşti numai atunci când susţii că ai sentimente pe care nu le ai… Dar când faci un gest de iubire gândit a fi în avantajul celuilalt sau spre a-i face o plăcere, avem de-a face cu o simplă alegere.”
51. „Ann urmarea cu mare atenţie tot ceea ce-i spuneam. Dădea uşor din cap şi mă cerceta din priviri, aşa că mi-am dat seama că avea o mulţime de întrebări. „Dar, domnule Chapman, oare nu este o ipocrizie să faci dragoste cu cineva faţă de care nutreşti sentimente atât de urâte?” „Ei bine, cred că a venit momentul să delimităm puţin lucrurile: una e iubirea ca sentiment şi alta e iubirea ca act, i-am spus eu. Ipocrit eşti numai atunci când susţii că ai sentimente pe care nu le ai… Dar când faci un gest de iubire gândit a fi în avantajul celuilalt sau spre a-i face o plăcere, avem de-a face cu o simplă alegere. Asta nu înseamnă că susţii că actul respectiv îşi are sursa într-o profundă legătură afectivă. Pur şi simplu, alegi să faci ceva spre binele celuilalt. Cred că asta a vrut să spună şi Iisus.”
52. „Diferenţa dintre a-i cumpăra copilului tot felul de lucruri şi a te juca cu el este diferenţa dintre un rezervor afectiv gol şi unul plin. Oricât de sinceră ar fi iubirea părinţilor pentru copii (şi în majoritatea cazurilor, este), sinceritatea nu este de-ajuns. Trebuie să învăţăm să vorbim limbajul primar de iubire al copilului nostru, dacă vrem să-i satisfacem nevoia de dragoste.”
53. „Pe măsură ce creşte copilul, avem tendinţa să-l certăm pentru neîmplinirile lui, şi nu să-l lăudăm pentru reuşite.”
54. „Vorbele noastre pline de reproş şi vădind nemulţumire stârnesc groază în sufletul copilului al cărui limbaj de iubire constă în declaraţii.”
55. „Atunci când limbajul primar de iubire este încălcat atât de flagrant, copiii ajunşi adulţi se chinuiesc să-şi consolideze respectul de sine şi se simt neiubiţi toată viaţa.”
56. „În general, adulţii, atunci când se gândesc la copilărie, îşi amintesc mai degrabă de ceea ce făceau împreună cu părinţii decât de ceea ce le spuneau aceştia.”
57. „Mulţi părinţi şi bunici abuzează de limbajul darurilor. De fapt, dacă intri într-un magazin de jucării şi analizezi comportamentul părinţilor, ajungi să te întrebi dacă nu cumva socotesc că acesta este singurul limbaj al iubirii. Dacă părinţii au bani, sunt tentaţi să le cumpere multe lucruri copiilor. Unii părinţi cred că aceasta este cea mai bună cale de a-şi exprima iubirea. Încearcă să facă pentru copiii lor ceea ce n-au reuşit părinţii lor să facă pentru ei. Le cumpără lucruri la care au râvnit în copilărie. Dar în cazul în care limbajul primar de iubire al copilului tău nu este acesta, darurile nu au o valoare afectivă prea mare pentru el. Părintele are intenţii bune, dar nu-i satisface copilului nevoile afective oferindu-i daruri.”
58. „Fiţi atenţi la comportamentul copiilor! Vedeţi cum îşi exprimă ei iubirea faţă de ceilalţi. Acest fapt indică limbajul lor de iubire.”
59. „E posibil să nu te simţi iubit de copiii tăi deja mari. Dacă au crescut destul de mult, cât să înţeleagă ideea de limbaj al iubirii, o asemenea discuţie le-ar putea deschide ochii.”
60. „Când membrii aceleiaşi familii încep să-şi vorbească unul altuia în limbajul de iubire adecvat, climatul afectiv din casă se intensifică simţitor.”
61. „Fiecare intră în căsnicie cu o personalitate diferită şi cu un trecut propriu. Aducem un bagaj afectiv în relaţia noastră maritală. Avem diverse speranţe şi diverse modalităţi de a aborda lucrurile, precum şi diferite opinii în legătură cu aspectele importante ale vieţii. Într-o căsnicie sănătoasă, această varietate de perspective trebuie analizată. Nu e neapărată nevoie să ne înţelegem în absolut toate privinţele, dar trebuie să găsim o cale de a rezolva toate neînţelegerile, astfel încât acestea să nu aibă repercusiuni mai târziu. Dacă au rezervoarele afective goale, partenerii au tendinţa să se certe şi să se izoleze, unii dintre ei acţionând chiar violent, fie verbal, fie fizic, pe fondul unor asemenea scandaluri. Dar atunci când rezervorul afectiv este plin, climatul din cuplu este prietenos şi bazat pe înţelegere, iar noi suntem dispuşi să acceptăm diferenţele şi să negociem problemele. Sunt convins că niciun alt aspect al căsniciei nu afectează cuplul mai mult ca satisfacerea nevoii de iubire.”
62. „Dezbateţi pe seama următoarelor două puncte de vedere alimentate de sute de ani de către diverşi indivizi şi societăţi: (1) împlinirea şi fericirea sunt de partea celor aflaţi în postura de stăpâni, cărora ceilalţi le stau în permanenţă la dispoziţie, servindu-le interesele; (2) împlinirea şi fericirea sunt de partea celor care-i slujesc pe cei din jur, demonstrându-şi iubirea prin gesturi benevole.
63. „Nu uita că „Roma n-a fost clădită într-o singură zi”. Iubirea este mai importantă decât clădirea Romei. Acordă timp relaţiei! Ai răbdare!”
64. „Siguranţa, stima de sine şi preţuirea – iată trei aspecte esenţiale pentru binele nostru.”

1. “I’ve tried to imagine how she’d feel knowing that her cells went up in the first space missions to see what would happen to human cells in zero gravity, or that they helped with some of the most important advances in medicine: the polio vaccine, chemotherapy, cloning, gene mapping, in vitro fertilization.”
2. “There’s no way of knowing exactly how many of Henrietta’s cells are alive today. One scientist estimates that if you could pile all HeLa cells ever grown onto a scale, they’d weigh more than 50 million metric tons – an inconceivable number, given that an individual cell weighs almost nothing. Another scientist calculated that if you could lay all HeLa cells ever grown end-to-end, they’d wrap around the Earth at least three times, spanning more than 350 million feet.”
3. “Defler paced the front of the classroom telling us how mitosis – the process of cell division – makes it possible for embryos to grow into babies, and for our bodies to create new cells for healing wounds or replenishing blood we’ve lost. It was beautiful, he said, like a perfectly choreographed dance. All it takes is one small mistake anywhere in the division process for cells to start growing out of control, he told us. Just one enzyme misfiring, just one wrong protein activation, and you could have cancer. Mitosis goes haywire, which is how it spreads.”
4. “Henrietta died in 1951 from a vicious case of cervical cancer, he told us. But before she died, a surgeon took samples of her tumor and put them in a petri dish. Scientists had been trying to keep human cells alive in culture for decades, but they all eventually died. Henrietta’s were different: they reproduced an entire generation every twenty four hours, and they never stopped. They became the first immortal human cells ever grown in a laboratory.”
5. “Her cells were part of research into the genes that cause cancer and those that suppress it; they helped develop drugs for treating herpes, leukemia, influenza, hemophilia, and Parkinson’s disease; and they’ve been used to study lactose digestion, sexually transmitted diseases, appendicitis, human longevity, mosquito mating, and the negative cellular effects of working in sewers. Their chromosomes and proteins have been studied with such detail and precision that scientists know their every quirk. Like guinea pigs and mice, Henrietta’s cells have become the standard laboratory workhorse. “HeLa cells were one of the most important things that happened to medicine in the last hundred years,” Defler said.”
6. “And as Howard Jones once wrote, “Hopkins, with its large indigent black population, had no dearth of clinical material.””
7. “On February 5, 1951, after Jones got Henrietta’s biopsy report back from the lab, he called and told her it was malignant.”
8. “I told him about the Tuskegee syphilis study like I was giving an oral report in history class: It started in the thirties, when U.S. Department of Public Health researchers at the Tuskegee Institute decided to study how syphilis killed, from infection to death. They recruited hundreds of African-American men with syphilis, then watched them die slow, painful, and preventable deaths, even after they realized penicillin could cure them. The research subjects didn’t ask questions. They were poor and uneducated, and the researchers offered incentives: free physical exams, hot meals, and rides into town on clinic days, plus fifty dollar burial stipends for their families when the men died. The researchers chose black subjects because they, like many whites at the time, believed black people were “a notoriously syphilis soaked race”.
  The public didn’t learn about the Tuskegee study until the seventies, after hundreds of men enrolled in it had already died. The news spread like pox through black communities: doctors were doing research on black people, lying to them, and watching them die. Rumors started circulating that the doctors had actually injected the men with syphilis in order to study them.
  “What else?” Pattillo grumbled.
I told him I’d heard about so called Mississippi Appendectomies, unnecessary hysterectomies performed on poor black women to stop them from reproducing, and to give young doctors a chance to practice the procedure. I’d also read about the lack of funding for research into sickle-cell anemia, a disease that affected blacks almost exclusively.””
9. “Deborah sat silent for a long moment, then screamed, “That’s right!” She giggled and started talking like we’d known each other for years. “Everything always just about the cells and don’t even worry about her name and was HeLa even a person. So hallelujah! I think a book would be great!””
10. ““Nobody never said nothing,” she told me. “I mean, where my mother clothes at? Where my mother shoes? I knew about her watch and ring, but it was stolen. That was after my brother killed that boy.” She talked about a man she didn’t name, saying, “I didn’t think it was fit for him to steal my mother medical record and autopsy papers. He was in prison for fifteen years in Alabama. Now he sayin John Hopkin killed my mother and them white doctors experimented on her cause she was black.””
11. ““The normal cells which make up our bodies are tiny objects, five thousand of which would fit on the head of a pin,” he said, his voice a bit too loud and stilted. “How the normal cells become cancerous is still a mystery.””
12. “At one point he said, “Now let me show you a bottle in which we have grown massive quantities of cancer cells.” He picked up a clear glass pint sized bottle, most likely full of Henrietta’s cells, and rocked it in his hands as he explained that his lab was using those cells to find ways to stop cancer. He said, “It is quite possible that from fundamental studies such as these that we will be able to learn a way by which cancer cells can be damaged or completely wiped out.”
  To help make that happen, Gey began sending Henrietta’s cells to any scientist who might use them for cancer research. Shipping live cells in the mail – a common practice today – wasn’t done at the time. Instead, Gey sent them via plane in tubes with a few drops of culture medium, just enough to keep them alive for a short time. Sometimes pilots or stewards tucked the tubes in their shirt pockets, to keep the cells at body temperature as if they were still in an incubator. Other times, when the cells had to ride in the cargo hold, Gey tucked them into holes carved in blocks of ice to keep them from overheating, then packed the ice in cardboard boxes filled with sawdust. When shipments were ready to go, Gey would warn recipients that the cells were about to “metastasize” to their cities, so they could stand ready to fetch the shipment and rush back to their labs. If all went well, the cells survived. If not, Gey packaged up another batch and tried again.
  He sent shipments of HeLa cells to researchers in Texas, India, New York, Amsterdam, and many places between. Those researchers gave them to more researchers, who gave them to more still. Henrietta’s cells rode into the mountains of Chile in the saddlebags of pack mules. As Gey flew from one lab to another, demonstrating his culturing techniques and helping to set up new laboratories, he always flew with tubes of Henrietta’s cells in his breast pocket. And when scientists visited Gey’s lab to learn his techniques, he usually sent them home with a vial or two of HeLa. In letters, Gey and some of his colleagues began referring to the cells as his “precious babies.”
  The reason Henrietta’s cells were so precious was because they allowed scientists to perform experiments that would have been impossible with a living human. They cut HeLa cells apart and exposed them to endless toxins, radiation, and infections. They bombarded them with drugs, hoping to find one that would kill malignant cells without destroying normal ones. They studied immune suppression and cancer growth by injecting HeLa cells into immune compromised rats, which developed malignant tumors much like Henrietta’s. If the cells died in the process, it didn’t matter – scientists could just go back to their eternally growing HeLa stock and start over again.
  Despite the spread of HeLa and the flurry of new research that followed, there were no news stories about the birth of the amazing HeLa cell line and how it might help stop cancer. In Gey’s one appearance on television, he didn’t mention Henrietta or her cells by name, so the general public knew nothing of HeLa. But even if they had known, they probably wouldn’t have paid it much mind. For decades the press had been reporting that cell culture was going to save the world from disease and make man immortal, but by 1951 the general public had stopped buying it. Cell culture had become less a medical miracle than something out of a scary science fiction movie.”
13. Carrel// “At age thirty nine he’d already invented the first technique for suturing blood vessels together, and had used it to perform the first coronary bypass and develop methods for transplanting organs. He hoped someday to grow whole organs in the laboratory, filling massive vaults with lungs, livers, kidneys, and tissues he could ship through the mail for transplantation.”

14. “Months later, Carrel won a Nobel Prize for his blood vessel suturing technique and his contributions to organ transplantation, and he became an instant celebrity. The prize had nothing to do with the chicken heart, but articles about his award conflated the immortal chicken heart cells with his transplantation work, and suddenly it sounded like he’d found the fountain of youth. Headlines around the world read: CARREL’S NEW MIRACLE POINTS WAY TO AVERT OLD AGE! … SCIENTISTS GROW IMMORTAL CHICKEN HEART … DEATH PERHAPS NOT INEVITABLE”
  Scientists said Carrel’s chicken heart cells were one of the most important advances of the century, and that cell culture would uncover the secrets behind everything from eating and sex to “the music of Bach, the poems of Milton, [and] the genius of Michelangelo.” Carrel was a scientific messiah. Magazines called his culture medium “an elixir of youth” and claimed that bathing in it might make a person live forever.
  But Carrel wasn’t interested in immortality for the masses. He was a eugenicist: organ transplantation and life extension were ways to preserve what he saw as the superior white race, which he believed was being polluted by less intelligent and inferior stock, namely the poor, uneducated, and nonwhite. He dreamed of never ending life for those he deemed worthy, and death or forced sterilization for everyone else. He’d later praise Hitler for the “energetic measures” he took in that direction.
15. “Carrel was a mystic who believed in telepathy and clairvoyance, and thought it was possible for humans to live several centuries through the use of suspended animation. Eventually he turned his apartment into a chapel, began giving lectures on medical miracles, and told reporters he dreamed of moving to South America and becoming a dictator. Other researchers distanced themselves, criticizing him for being unscientific, but much of white America embraced his ideas and saw him as a spiritual adviser and a genius.”
16. “Her doctors tried in vain to ease her suffering. “Demerol does not seem to touch the pain,” one wrote, so he tried morphine. “This doesn’t help too much either.” He gave her Dromoran. “This stuff works,” he wrote. But not for long. Eventually one of her doctors tried injecting pure alcohol straight into her spine. “Alcohol injections ended in failure,” he wrote.”
17. “There is no record that George Gey ever visited Henrietta in the hospital, or said anything to her about her cells. And everyone I talked to who might know said that Gey and Henrietta never met. Everyone, that is, except Laure Aurelian, a microbiologist who was Gey’s colleague at Hopkins.
  “I’ll never forget it,” Aurelian said. “George told me he leaned over Henrietta’s bed and said, “Your cells will make you immortal”. He told Henrietta her cells would help save the lives of countless people, and she smiled. She told him she was glad her pain would come to some good for someone.”

18. “What rolled in front of me on that television screen was a one hour BBC documentary about Henrietta and the HeLa cells, called The Way of All Flesh, which I’d been trying to get a copy of for months. It opened to sweet music and a young black woman who wasn’t Henrietta, dancing in front of the camera. A British man began narrating, his voice melodramatic, like he was telling a ghost story that just might be true.
  “In 1951 a woman died in Baltimore in America,” he said, pausing for effect. “She was called Henrietta Lacks.” The music grew louder and more sinister as he told the story of her cells: “These cells have transformed modern medicine. … They shaped the policies of countries and of presidents. They even became involved in the Cold War. Because scientists were convinced that in her cells lay the secret of how to conquer death…””
19. ““Now I don’t know for sure if a spirit got Henrietta or if a doctor did it,” Cootie said, “but I do know that her cancer wasn’t no regular cancer, cause regular cancer don’t keep on growing after a person die.””
20. “Researchers had long believed that human cells contained forty eight chromosomes, the threads of DNA inside cells that contain all of our genetic information. But chromosomes clumped together, making it impossible to get an accurate count. Then, in 1953, a geneticist in Texas accidentally mixed the wrong liquid with HeLa and a few other cells, and it turned out to be a fortunate mistake. The chromosomes inside the cells swelled and spread out, and for the first time, scientists could see each of them clearly. That accidental discovery was the first of several developments that would allow two researchers from Spain and Sweden to discover that normal human cells have forty six chromosomes.
  Once scientists knew how many chromosomes people were supposed to have, they could tell when a person had too many or too few, which made it possible to diagnose genetic diseases. Researchers worldwide would soon begin identifying chromosomal disorders, discovering that patients with Down syndrome had an extra chromosome number 21, patients with Klinefelter syndrome had an extra sex chromosome, and those with Turner syndrome lacked all or part of one.”
21. “Southam was a well respected cancer researcher and chief of virology at Sloan Kettering Institute for Cancer Research. He and many other scientists believed that cancer was caused by either a virus or an immune system deficiency, so Southam decided to use HeLa to test those theories.
  In February 1954, Southam loaded a syringe with saline solution mixed with HeLa. He slid the needle into the forearm of a woman who’d recently been hospitalized for leukemia, then pushed the plunger, injecting about five million of Henrietta’s cells into her arm. Using a second needle, Southam tattooed a tiny speck of India ink next to the small bump that formed at the HeLa injection site. That way, he’d know where to look when he reexamined the woman days, weeks, and months later, to see if Henrietta’s cancer was growing on her arm. He repeated this process with about a dozen other cancer patients. He told them he was testing their immune systems; he said nothing about injecting them with someone else’s malignant cells.”
22. “The plan was that Mandel would have doctors on his staff inject twenty two JCDH patients with cancer cells for Southam. But when he instructed his staff to give the injections without telling patients they contained cancer cells, three young Jewish doctors refused, saying they wouldn’t conduct research on patients without their consent. All three knew about the research Nazis had done on Jewish prisoners. They also knew about the famous Nuremberg Trials.”
23. “The tribunal set forth a ten point code of ethics now known as the Nuremberg Code, which was to govern all human experimentation worldwide. The first line in that code says, “The voluntary consent of the human subject is absolutely essential.” The idea was revolutionary. The Hippocratic Oath, written in the fourth century BC, didn’t require patient consent. And though the American Medical Association had issued rules protecting laboratory animals in 1910, no such rules existed for humans until Nuremberg.
  But the Nuremberg Code – like other codes that would come after it – wasn’t law. It was, essentially, a list of recommendations. It wasn’t routinely taught in medical schools, and many American researchers – including Southam – clamied not to know it existed. Those who did know about it often thought of it as “the Nazi code,” something that applied to barbarians and dictators, not to American doctors.
  When Southam began injecting people with HeLa cells in 1954, there was no formal research oversight in the United States. Since the turn of the century, politicians had been introducing state and federal laws with hopes of regulating human experimentation, but physicians and researchers always protested. The bills were repeatedly voted down for fear of interfering with the progress of science, even though other countries – including, ironically, Prussia – had enacted regulations governing human research as early as 1891.”
24. “The term informed consent first appeared in court documents in 1957, in a civil court ruling on the case of a patient named Martin Salgo. He went under anesthesia for what he thought was a routine procedure and woke up permanently paralyzed from the waist down.”
25. “Lefkowitz wrote, “Every human being has an inalienable right to determine what shall be done with his own body. These patients then had a right to know … the contents of the syringe: and if this knowledge was to cause fear and anxiety or make them frightened, they had a right to be fearful and frightened and thus say NO to the experiment.””
26. “When the first humans went into orbit, Henrietta’s cells went with them so researchers could study the effects of space travel, as well as the nutritional needs of cells in space, and how cancerous and noncancerous cells responded differently to zero gravity. What they found was disturbing: in mission after mission, noncancerous cells grew normally in orbit, but HeLa became more powerful, dividing faster with each trip.”
27. “The other unusual thing scientists had noticed about cells growing in culture was that once they transformed and became cancerous, they all behaved alike – dividing identically and producing exactly the same proteins and enzymes, even though they’d all produced different ones before becoming malignant. Lewis Coriell, a renowned cell culturist, thought he might have an explanation. He published a paper suggesting that perhaps “transformed” cells behaved the same not because they’d become cancerous, but because they’d been contaminated by something – most likely a virus or bacterium – that made them behave similarly. Almost as an aside, he pointed out one possibility that other researchers hadn’t considered: all transformed cells seemed to behave identically to HeLa, he wrote, which could mean that HeLa was the contaminant.”
28. “In recent years, using tissue samples from themselves, their families, and their patients, scientists had grown cells of all kinds – prostate cancer, appendix, foreskin, even bits of human cornea – often with surprising ease. Researchers were using that growing library of cells to make historic discoveries: that cigarettes caused lung cancer; how X-rays and certain chemicals transformed normal cells into malignant ones; why normal cells stopped growing and cancer cells didn’t. And the National Cancer Institute was using various cells, including HeLa, to screen more than thirty thousand chemicals and plant extracts, which would yield several of today’s most widely used and effective chemotherapy drugs, including Vincristine and Taxol.”
29. “Cell number one in the ATCC’s collection was the L-cell, the original immortal mouse cell line grown by Wilton Earle.”
30. “Genetically speaking, humans are terrible research subjects. We’re genetically promiscuous – we mate with anyone we choose – and we don’t take kindly to scientists telling us who to reproduce with. Plus, unlike plants and mice, it takes us decades to produce enough offspring to give scientists much meaningful data.”
31. “In 1965 two British scientists, Henry Harris and John Watkins, took cell sex an important step further. They fused HeLa cells with mouse cells and created the first human-animal hybrids – cells that contained equal amounts of DNA from Henrietta and a mouse. By doing this, they helped make it possible to study what genes do, and how they work.
  In addition to the HeLa-mouse hybrid, Harris fused HeLa with chicken cells that had lost their ability to reproduce. His hunch was that when those deactivated chicken cells fused with HeLa, something inside HeLa would essentially turn the chicken cell back on. He was right. He didn’t know how it worked yet, but his discovery showed that something in cells regulated genes. And if scientists could figure out how to turn disease genes off, they might be able to create a form of gene therapy.”
32. “Scientists in laboratories throughout North America and Europe began fusing cells and using them to map genetic traits to specific chromosomes, creating a precursor to the human genome map we have today. They used hybrids to create the first monoclonal antibodies, special proteins later used to create cancer therapies like Herceptin, and to identify the blood groups that increased the safety of transfusions. They also used them to study the role of immunity in organ transplantation. Hybrids proved it was possible for DNA from two unrelated individuals, even of different species, to survive together inside cells without one rejecting the other, which meant the mechanism for rejecting transplanted organs had to be outside cells. Scientists were ecstatic about hybrids, but throughout the United States and Britain, the public panicked as the media published one sensational headline after the next: MAN-ANIMAL CELLS ARE BRED IN LAB … THE NEXT STEP COULD BE TREE MEN … SCIENTISTS CREATE MONSTERS”
33. “The Most Critical Time on This Earth Is Now.”
34. “Still, many scientists refused to believe HeLa contamination was real. After the conference where Gartler dropped what became known as “the HeLa bomb,” most researchers kept right on working with the cells he’d said were contaminated. But Stevenson and a few other scientists realized the potential scope of the HeLa contamination problem, so they began working to develop genetic tests that could specifically identify HeLa cells in culture instead of just testing for the presence of G6PD-A. And those genetic tests would eventually lead them to Henrietta’s family.”
35. “He leaned forward in his chair, his face inches from mine, and whispered, “You know what I heard? I heard by the year 2050, babies will be injected with serum made from my mama’s cells so they can live to eight hundred years old.” He gave me a smile like, I bet your mama can’t top that. “They’re going to get rid of disease,” he said. “They’re a miracle.””
36. “My wife is a fire dragon without morning coffee.”
37. “John Hopkins was known for experimenting on black folks.”
38. “The Lackses aren’t the only ones who heard from a young age that Hopkins and other hospitals abducted black people. Since at least the 1800s, black oral history has been filled with tales of “night doctors” who kidnapped black people for research. And there were disturbing truths behind those stories.”
39. “But night doctors weren’t just fictions conjured as scare tactics. Many doctors tested drugs on slaves and operated on them to develop new surgical techniques, often without using anesthesia. Fear of night doctors only increased in the early 1900s, as black people migrated north to Washington, D.C., and Baltimore, and news spread that medical schools there were offering money in exchange for bodies. Black corpses were routinely exhumed from graves for research, and an under ground shipping industry kept schools in the North supplied with black bodies from the South for anatomy courses. The bodies sometimes arrived, a dozen or so at a time, in barrels labeled turpentine.”
40. “Johns Hopkins was born on a tobacco plantation in Maryland where his father later freed his slaves nearly sixty years before Emancipation. Hopkins made millions working as a banker and grocer, and selling his own brand of whiskey, but he never married and had no children. So in 1873, not long before his death, he donated $7 million to start a medical school and charity hospital. He wrote a letter to the twelve men he’d chosen to serve as its board of trustees, outlining his wishes. In it he explained that the purpose of Hopkins Hospital was to help those who otherwise couldn’t get medical care: “The indigent sick of this city and its environs, without regard to sex, age, or color, who require surgical or medical treatment, and who can be received into the hospital without peril to other inmates, and the poor of the city and State, of all races, who are stricken down by any casualty, shall be received into the hospital without charge.””
41. ““Hopkins say they gave them cells away,” Lawrence yelled, “but they made millions! It’s not fair! She’s the most important person in the world and her family living in poverty. If our mother so important to science, why can’t we get health insurance?””
42. “Soon after that fishing trip, at the age of seventy one, Gey learned he had the disease he’d spent his entire life trying to fight. And he had one of its most deadly forms: pancreatic cancer. If doctors didn’t operate, Gey knew he would die within months. If they did, it might buy him a little time. Or it might not.”
43. “Before going into the operating room, George told his surgeons that he wanted them to take samples of his tumor, just as Dr. Wharton had done with Henrietta’s tumor decades earlier. Gey gave his lab staff careful instructions for growing GeGe, a line of cancer cells taken from his pancreas. He hoped that his cells, like Henrietta’s, would become immortal. “Work all day and night if you have to,” he told his postdocs and assistants. “Make this happen.””
44. “A few months after Gey’s death, Howard Jones and several Hopkins colleagues – including Victor McKusick, a leading geneticist – decided to write an article about the history of the HeLa cell line as a tribute to Gey’s career. Before writing the article, Jones pulled Henrietta’s medical records to remind himself of the details of her case. When he saw the photographs of her biopsy, he immediately realized her tumor had been misdiagnosed. To be sure, he dug out the original biopsy sample, which had been stored on a shelf since 1951.

  In December 1971, when Jones and his colleagues published their tribute to Gey in the journal Obstetrics and Gynecology, they reported that the original pathologist had “misinterpreted” and “mislabeled” Henrietta’s cancer. Her tumor was invasive, but not an epidermoid carcinoma as originally diagnosed. Rather, the article said, it was “a very aggressive adenocarcinoma of the cervix,” meaning it originated from glandular tissue in her cervix instead of epithelial tissue.
  A misdiagnosis of this type was not uncommon at the time. In 1951, the same year Jones biopsied Henrietta’s tumor, researchers from Columbia University reported that the two types of cancer were easily and often confused.”
45. “Cervical adenocarcinomas are often more aggressive than epidermoid. (Her syphilis, it turns out, could have been a factor as well – syphilis can suppress the immune system and allow cancer to spread faster than normal).
  Regardless, Jones and his colleagues wrote, the new diagnosis was “but a footnote to the abiding genius of George Gey. … It has been often said that scientific discovery results when the right man is in the right place at the right time.” Gey, they said, was precisely that man. And HeLa was the result of that luck. “If allowed to grow uninhibited under optimal cultural conditions, [HeLa] would have taken over the world by this time,” they wrote. “The biopsy … has secured for the patient, Henrietta Lacks as HeLa, an immortality which has now reached 20 years. Will she live forever if nurtured by the hands of future workers? Even now Henrietta Lacks, first as Henrietta and then as HeLa, has a combined age of 51 years.””
46. “Near the end of 1972, when Russian scientists claimed they’d found a cancer virus in cells from Russian cancer patients, the U.S. government had samples of the cells hand delivered to the Naval Biomedical Research Laboratory in California for testing. It turned out those cells weren’t from Russian cancer patients at all. They were from Henrietta Lacks.”
47. “Despite all the evidence, most researchers still refused to believe there was a problem. And the media didn’t seem to notice, until news hit that the Russian cells had been contaminated by American ones. Only then did newspapers in London, Arizona, New York, and Washington run headlines saying things like CANCER CELLS FROM LONG-DEAD WOMAN INVADE OTHER CULTURES. They reported “serious confusion,” “misguided research” and “millions of wasted dollars.”
48. “McKusick’s research on the Lacks family coincided with the beginning of a new era of genetic research, in which the concept of risk to patients would change completely. With the ability to identify genes from a blood sample or even a single cell, the risk of a blood draw was no longer just a minor infection or the pain of a needle stick – it was that someone could uncover your genetic information. It was about violation of privacy.”
49. “There’s no record of Hopkins and Gey accepting money for HeLa cells, but many for profit cell banks and biotech companies have. Micro biological Associates – which later became part of Invitrogen and BioWhittaker, two of the largest biotech companies in the world – got its start selling HeLa. Since Microbiological Associates was privately owned and sold many other biological products, there’s no way to know how much of its revenue came specifically from HeLa. The same is true for many other companies. What we do know is that today, Invitrogen sells HeLa products that cost anywhere from $100 to nearly $10 000 per vial. A search of the U.S. Patent and Trademark Office database turns up more than seventeen thousand patents involving HeLa cells. And there’s no way to quantify the professional gain many scientists have achieved with the help of HeLa.”
50. “On March 25, 1976, when Mike Rogers’s Rolling Stone article hit newsstands, it was the first time anyone had told the true story of Henrietta Lacks and her family, the first time the mainstream media had reported that the woman behind HeLa was black. The timing was explosive. News of the Tuskegee study was still fresh; the Black Panthers had been setting up free clinics for black people in local parks and protesting what they saw as a racist healthcare system; and the racial story behind HeLa was impossible to ignore. Henrietta was a black woman born of slavery and sharecropping who fled north for prosperity, only to have her cells used as tools by white scientists without her consent. It was a story of white selling black, of black cultures “contaminating” white ones with a single cell in an era when a person with “one drop” of black blood had only recently gained the legal right to marry a white person. It was also the story of cells from an uncredited black woman becoming one of the most important tools in medicine. This was big news.”
51. “Slavin started selling his serum for as much as ten dollars a milliliter – at up to 500 milliliters per order – to anyone who wanted it. But he wasn’t just after money. He wanted someone to cure hepatitis B. So he wrote a letter to Nobel Prize winning virologist Baruch Blumberg, who’d discovered the hepatitis B antigen and created the blood test that found Slavin’s antibodies in the first place. Slavin offered Blumberg unlimited free use of his blood and tissues for his research, which began a years long partnership. With the help of Slavin’s serum, Blumberg eventually uncovered the link between hepatitis B and liver cancer, and created the first hepatitis B vaccine, saving millions of lives.”
52. “Slavin realized he probably wasn’t the only patient with valuable blood, so he recruited other similarly endowed people and started a company, Essential Biologicals, which eventually merged with another, larger biological product corporation. Slavin was only the first of many who have since turned their bodies into businesses, including nearly two million Americans who currently sell their blood plasma, many of them on a regular basis.”
53. “Moore, however, couldn’t sell the Mo cells because that would have violated Golde’s patent. So in 1984, Moore sued Golde and UCLA for deceiving him and using his body in research without consent; he also claimed property rights over his tissues and sued Golde for stealing them. With that, he became the first person to legally stake a claim to his own tissue and sue for profits and damages.”
54. “But plenty of science was already on hold while researchers, universities, and biotech companies sued one another over ownership of various cell lines. Only two of those cases mentioned the people those cells came from: the first, in 1976, involved ownership of an important human-fetal cell line. Leonard Hayflick, the researcher who’d originally grown the cells, argued that there were numerous parties with legitimate property interests in any cultured cells, including the scientist who grew them, the financers of any related work, and the “donors” of the original samples.”
55. “The dead woman’s arms had been pulled up and back so that the pathologist could get at her chest … the body had been split down the middle and opened wide … greyish white tumor globules … filled the corpse. It looked as if the inside of the body was studded with pearls. Strings of them ran over the surfaces of the liver, diaphragm, intestine, appendix, rectum, and heart. Thick clusters were heaped on top of the ovaries and fallopian tubes. The bladder area was the worst, covered by a solid mass of cancerous tissue.”
56. “Patient confidentiality has been an ethical tenet for centuries: the Hippocratic Oath, which most doctors take when graduating from medical school, says that being a physician requires the promise of confidentiality because without it, patients would never disclose the deeply personal information needed to make medical diagnoses. But like the Nuremberg Code and the American Medical Association Code of Ethics, which clearly said that doctors should keep patient information confidential, the Hippocratic Oath wasn’t law.”
57. “More than thirty years after Henrietta’s death, research on HeLa cells finally helped uncover how her cancer started and why her cells never died. In 1984 a German virologist named Harald zur Hausen discovered a new strain of a sexually transmitted virus called Human Papilloma Virus 18 (HPV-18). He believed it and HPV-16, which he’d discovered a year earlier, caused cervical cancer. HeLa cells in his lab tested positive for the HPV-18 strain, but zur Hausen requested a sample of Henrietta’s original biopsy from Hopkins, so he could be sure her cells hadn’t been contaminated with the virus in culture. The sample didn’t just test positive; it showed that Henrietta had been infected with multiple copies of HPV-18, which turned out to be one of the most virulent strains of the virus.
  There are more than one hundred strains of HPV in existence, thirteen of which cause cervical, anal, oral, and penile cancer – today, around 90 percent of all sexually active adults become infected with at least one strain during their lifetimes. Throughout the eighties, using HeLa and other cells, scientists studied HPV infection and how it causes cancer. They learned that HPV inserts its DNA into the DNA of the host cell, where it produces proteins that lead to cancer. They also found that when they blocked the HPV DNA, cervical cancer cells stopped being cancerous. These discoveries would help lead to an HPV vaccine, and eventually earn zur Hausen a Nobel Prize.

Research into HPV eventually uncovered how Henrietta’s cancer started: HPV inserted its DNA into the long arm of her eleventh chromosome and essentially turned off her p53 tumor suppressor gene. What scientists still haven’t figured out is why this produced such monstrously virulent cells both in and out of Henrietta’s body, especially since cervical cancer cells are some of the hardest of all cells to culture.”
58. “In the early 1900s, Carrel’s chicken heart cells supposedly proved that all cells had the potential for immortality. But normal human cells – either in culture or in the human body – can’t grow indefinitely like cancer cells. They divide only a finite number of times, then stop growing and begin to die. The number of times they can divide is a specific number called the Hayflick Limit, after Leonard Hayflick, who’d published a paper in 1961 showing that normal cells reach their limit when they’ve doubled about fifty times.”
59. “The older we are, the shorter our telomeres, and the fewer times our cells have left to divide before they die.”
60. “Pattillo grew up in the thirties, the son of a blacksmith turned railroad worker in a small segregated Louisiana town. He was the first in his family to go to school, and when he learned about Henrietta as a postdoctoral fellow in Gey’s lab, he felt immediately connected to her. He’d wanted to honor her contributions to science ever since. So on October 11, 1996, at Morehouse School of Medicine, he organized the first annual HeLa Cancer Control Symposium. He invited researchers from around the world to present scientific papers on cancer in minorities, and he petitioned the city of Atlanta to name October 11, the date of the conference, Henrietta Lacks Day. The city agreed and gave him an official proclamation from the mayor’s office. He asked Howard Jones to contribute an article recording his memories of diagnosing Henrietta’s tumor.”
61. “Cofield began spending his days at Hopkins, digging through the medical school’s archives, taking notes. Of all the people who’d come to the Lackses over the years talking about the cells, he was the first to tell the family anything specific about what happened to Henrietta at Hopkins. The way the Lackses remember it, his findings confirmed their worst fears. He told them that one of the doctors who treated Henrietta didn’t have a medical license, and that another had been expelled from the American Medical Association. On top of that, Cofield said, Henrietta’s doctors had misdiagnosed her cancer and might have killed her with an overdose of radiation.”
62. Christoph Lengauer// “He’d been working with HeLa cells daily his whole career, he said, and now he couldn’t get the story of Henrietta and her family out of his mind. As a Ph.D. student, he’d used HeLa to help develop something called fluorescence in situ hybridization, otherwise known as FISH, a technique for painting chromosomes with multicolored fluorescent dyes that shine bright under ultraviolet light. To the trained eye, FISH can uncover detailed information about a person’s DNA. To the untrained eye, it simply creates a beautiful mosaic of colored chromosomes.

Christoph had framed a fourteen by twenty inch print of Henrietta’s chromosomes that he’d “painted” using FISH. It looked like a photograph of a night sky filled with multicolored fireflies glowing red, blue, yellow, green, purple, and turquoise.”
63. Jurassic Park// “I saw this movie a bunch of times,” she said. “They talking about the genes and taking them from cells to bring that dinosaur back to life and I’m like, Oh Lord, I got a paper on how they were doin that with my mother’s cells too!” She held up another videocassette, this one a made for TV movie called The Clone. In it, an infertility doctor secretly harvests extra embryos from one of his patients and uses them to create a colony of clones of the woman’s son, who died young in an accident.”
“That doctor took cells from that woman and made them into little boys look just like her child,” Deborah told me. “That poor woman didn’t even know about all the clones until she saw one walk out of a store. I don’t know what I’d do if I saw one of my mother clones walkin around somewhere.”
64. ““I don’t know what they did,” Deborah said, “but it all sound like Jurassic Park to me.””
65. “Soon after Elsie’s death, a new warden took over at Crownsville and began releasing hundreds of patients who’d been institutionalized unnecessarily. The Washington Post article quoted him saying, “The worst thing you can do to a sick person is close the door and forget about him.””
66. ““Like the Bible said,” Gary whispered, “man brought nothing into this world and he’ll carry nothing out. Sometime we care about stuff too much. We worry when there’s nothing to worry about.””
67. ““Science is not the highest value in society,” Andrews says, pointing instead to things like autonomy and personal freedom. “Think about it,” she says. “I decide who gets my money after I die. It wouldn’t harm me if I died and you gave all my money to someone else. But there’s something psychologically beneficial to me as a living person to know I can give my money to whoever I want. No one can say: “She shouldn’t be allowed to do that with her money because that might not be most beneficial to society”. But replace the word money in that sentence with tissue, and you’ve got precisely the logic many people use to argue against giving donors any control over their tissues.””
68. “Gene patents are the point of greatest concern in the debate over ownership of human biological materials, and how that ownership might interfere with science. As of 2005 – the most recent year figures were available – the U.S. government had issued patents relating to the use of about 20 percent of known human genes, including genes for Alzheimer’s, asthma, colon cancer, and, most famously, breast cancer. This means pharmaceutical companies, scientists, and universities control what research can be done on those genes, and how much resulting therapies and diagnostic tests will cost. And some enforce their patents aggressively: Myriad Genetics, which holds the patents on the BRCA1 and BRCA2 genes responsible for most cases of hereditary breast and ovarian cancer, charges $3 000 to test for the genes. Myriad has been accused of creating a monopoly, since no one else can offer the test, and researchers can’t develop cheaper tests or new therapies without getting permission from Myriad and paying steep licensing fees. Scientists who’ve gone ahead with research involving the breast cancer genes without Myriad’s permission have found themselves on the receiving end of cease and desist letters and threats of litigation.”
69. “The debate over the commercialization of human biological materials always comes back to one fundamental point: like it or not, we live in a market driven society, and science is part of that market. Baruch Blumberg, the Nobel Prize winning researcher who used Ted Slavin’s antibodies for hepatitis B research, told me, “Whether you think the commercialization of medical research is good or bad depends on how into capitalism you are.” On the whole, Blumberg said, commercialization is good; how else would we get the drugs and diagnostic tests we need? Still, he sees a downside. “I think it’s fair to say it’s interfered with science,” he said. “It’s changed the spirit.” Now there are patents and proprietary information where there once was free information flow. “Researchers have become entrepreneurs. That’s boomed our economy and created incentives to do research. But it’s also brought problems, like secrecy and arguments over who owns what.””
70. www.scienceblogs.com
71. “Follow my/ your art.”
72. “I am endlessly thankful to my father, Floyd Skloot, for teaching me to see the world with a writer’s eyes, for inspiring me with his many wonderful books, and for treating this one as if it were his own. He has always encouraged me to follow my art, and to fight for what I believed it could be, even when that meant taking risks like quitting a stable job to freelance.” (Rebecca Skloot)

I. SCRISORILE PIERDUTE (I.L.C în două acte)

1. „Iordache: N-a vrut d. Nae să facă scandal, măcar că era de un procuror ceva. D. Nae – Girimea, nu Cațavencu -, știi, mai galant, i-a făcut un moral bun, din porc și din măgar nu l-a mai scos, i-a tras vreo două palme și l-a dat pe ușe afară...”

2. „Trahanache: A! Ce coruptă soțietate!... nu mai e moral, nu mai sunt prințipuri, nu mai e nimic: enteresul și iar enteresul... Bine zice fiu-meu de la facultate alaltaieri în scrisoare, vezi, tânăr tânăr, dar copt, serios băiat! Zice: „Tatițo, unde nu e moral, acolo e corupție, și o soțietate fără prințipuri, va să zică că nu le are!... Auzi d-ta mișelie, infamie”.”
3. „Mița: La d-ta... nu poate fi ca la mine... La mine e chestiune de traducere.”
4. „Mitică: Cine știe dacă nemeresc să mă adresez în mulțime cuiva de aceeași părere cu mine; și-n astfel de împrejurări, un om ca mine, care nu înțelege mândria eroismului civic, trebuie ori să discute cu oameni de aceeași părere, ori și mai bine, să n-aibă nici o părere. Dar dacă n-ai nici o părere, în astfel de împrejurări, când mai toată lumea are o părere, ești în primejdie să superi pe oricine are una. E mai bine, așadar, să mă retrag discret într-un colț. Și să tac. Să stau în berărie și să aștept să pice ediția de seară a ziarelor politice...”
5. „Moftangiul felicită România în cazul întâi, o deplânge în cazul al doilea, în ambele cazuri o iubește până la nebunie. Mai e moftangiul savant. Culmea moftangiului savant: a-și comanda statuia în viață și a prezida la inaugurarea ei și la apoteozarea acestui mare luptător național în ogorul științei române! Important bărbat – bărbat serios. Membru în toate societățile culturale naționale și internaționale. Dacă nu e încă în Academie, are să fie.”
6. „Leonida: Așa, cum îți spusei, mă scol într-o dimineață și, știi obiceiul meu, pui mâna întâi și-ntâi pe „Aurora Democratică”, să văz cum mai merge țara.”
7. „Leonida: Dar, când am văzut, am zis și eu: să te ferească Dumnezeu de furia poporului!...”
8. „Leonida: Ce-am avut și ce-am pierdut!”
9. „Mița (citește): „Angel radios! de când te-am văzut întâia dată pentru prima oară, mi-am pierdut uzul rațiunii... Inima-mi palpită de amoare. Sunt într-o pozițiune pitorească și mizericordioasă și sufăr peste poate. Al tău pentru o eternitate și per toujours. Rică Venturiano.””
10. „Mița: Eu i-am declarat că omul cu traducerea este acela care mă traduce și pe mine, amantul meu, fidelul meu amant, căruia eu i-am fost întotdeauna fidea.”
11. „Farfuridi: Trădare să fie dacă o cer interesele partidului, dar s-o știm și noi...”
12. „Pristanda: „...A mânca poporul mai ales, este o greșală neiertată, ba putem zice chiar o crimă...””
13. „Cațavencu: Or, mai întâi și-ntâi istoria ne învață anume că un popor care nu merge înainte stă pe loc, ba chiar dă înapoi, că legea progresului este așa, cu cât mergi mai iute, cu atât ajungi mai departe.”
14. „Cațavencu: Industria română e admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipsește cu desăvârșire.”
15. „Leonida: ... strada Pacienții numărul 13.”

II. AVANT DE MOURIR

1. „Ovidiu: Nu mai am timp pentru supărări. Nici pentru bucurii, de altfel.”
2. „Ovidiu: Te înfierbânți ca un ceainic fără apă.”
3. „Magda: Tangoul e, de fapt, povestea vieții.”
4. „Ovidiu: Tangoul este unicul dans în care femeia te poate nenoroci.”
5. „Ovidiu: A te ruga înseamnă a te regândi pe tine însuți.”
6. „Magda: Ești un ceainic, Ovidiu. Fără mâner.”
7. „Ovidiu: Un bărbat și o femeie – prieteni? O minciună gogonată, învelită-n ciocolată...”
8. „Ovidiu: Dacă am ajuns să ne urâm de moarte, ce rost mai are viața? Îmbracă-te!”
9. „Magda: Fiindcă orice om trebuie să moară acasă.”
10. „Magda: Știi tu... Un gând trist care dansează.”

III. FOTOGRAFI ȘI CLOVNI INVIZIBILI (clișee și parodii)

1. „La urma urmei, orice text e doar un pretext.”
2. „Îl țineți minte pe tipul care zicea că atunci când termini de scris un text să nu-l dai soției să-l citească , ci unui prieten? Avea dreptate. Prietenul citește cu ochii literaturii, soția – cu ochii familiei rănite. Din păcate, n-au mai rămas scriitori adevărați care să înțeleagă acest lucru. Au supraviețuit doar vreo trei-patru povestitori specializați în comunicarea cu surdomuții. Pentru a scrie bine trebuie să cunoști și niște reguli, spune unul. Sunt ciudate, dar există, confirmă altul, referindu-se la observația fină a colegului său. Pentru a scrie bine, ridică patriarhal el degetul, se recomandă să citești.”
3. „Vinul amar cu pelin se bea mai ușor când se aude un acordeon. O știe orice alcoolic anonim.”
4. „Dă-mi inima ta, să mă sprijin!”
5. „Ai rămas unica unitate vizibilă într-o țară invizibilă.”
6. „Show must go on!”
7. „Mărturisesc în fața dumneavoastră că doar interesul național m-a făcut să renunț la circul meu și să traversez strada la roșu.”
8. „Sunt ispititor ca o fecioară inocentă și convingător ca un afiș electoral.”

IV. ȘASE AUTORI ÎN CĂUTAREA UNUI PERSONAJ (piesă în două acte)

1. „Dona, cel mai ușor lucru e să scrii despre un bețiv! I-ai băgat sticla în mână, i-ai răsturnat câteva pahare pe gât și, gata, portretul e finisat! Satiră ucigătoare!”
2. „Dar despre un bețiv este foarte ușor să scrii, s-o știi!”
3. „Nici nu mă gândesc să fierb macaroanele voastre idioate!”
4. „Ciugulim de pe masa infinitului rămășițele anoste ale istoriei...”
5. „Am ajuns să nu ne mai suportăm. Prieteni, iubite și tovarăși de viață... Toți urlă de disperare... Ce-ați spune dacă vă arăt cum se servește o masă adevărată!”
6. „Când mori cu adevărat, trebuie să plătești mai scump! Când mori mai puțin, poți să te alegi cu o jumătate de preț. Ca la second hand.”
7. „Aici e parter, n-ai cum să te sinucizi. Ar fi mai bine să te plimbi în grădină. Ai observat cât de frumos e acolo?”
8. „Da, locul meu de arțar, cu un cuib de graur pe ram...”
9. „Iar când omului îi este bine, el uită că altcuiva îi este rău.”
10. „Afară plouă și tu ești trist.”
11. „Scheme și cuvinte! Cuvinte și scheme! Nu mai știu să fac altceva decât să beau. Doar băutura mă transformă într-un optimist. Optimismul este doctrina inventată de bețivi.”
12. „Ție, Dona, întotdeauna ți-a scăpat simțul detaliului. Acolo stă tragedia lumii.”
13. „În detaliu stă Dumnezeu. Am citit undeva.”
14. „Lumea aceasta, teatru de orgolii și rătăciți, este plină de nefericiți care vorbesc despre fericire.” (Voltaire)
15. „Dragostea înseamnă cultură. Fără cultură rămâne doar contactul sexual... nu se vede nimic. E ca și cum ai zbura. E ca și cum ai încăleca pe un nor.”
16. „Fred zice că dor înseamnă rugăciune către Dumnezeu.”
17. „Nu mai așteptați! Niciodată nu va fi mâine. Există doar azi. Pur și simplu noi dormim.”

V. CUM ECLESIASTUL DISCUTA CU PROVERBELE (tragedie națională în două acte)

1. „Cine fură azi un ou, mâine va fura un bou.”
2. „În orașul nostru numai proștii dau în gropi.”
3. „Nebunul se cunoaște după bâtă...
Și prostul – după floare.”
4. „Ieșiți, morților, din gropi, să intrăm noi – viii!”
5. „Și nu uitați – boala lungă – moarte sigură.”
6. „Mă gândesc să ne apucăm de afaceri. Sarea este o marfă care se vinde de n-ai văzut dumneata. Strategică aș spune.”
7. „La supărare aș da foc la lume, de-ar fi lumea de hârtie.”
8. „La beție omul este pisică, maimuță și la urmă porc. Înțelegi, prietene, cum vine asta?”
9. „Sunt supărat pe lume și i-am dat foc. Las’ mai bine să ardă ea decât să ne certăm noi.”
10. „Unde există frică, nu încape dragoste.”
11. „Dacă vrei ca cineva să nu te creadă, spune-i adevărul.”
12. „Așa e, adevărul e o marfă proastă.”
13. „Câte slugi ai, atâția dușmani hrănești. Dar, pe de altă parte, cine n-are dușmani, nu-i om.”
14. „Am înțeles prea târziu că Roza nu juca teatru. Numai când iubești foarte tare – te îmbolnăvești cu adevărat.”
15. „Laș – nu este ofensă. Este un cuvânt care exprimă o stare de fapt.”
16. „Nicio nuntă fără lacrimi, nicio moarte fără bănuială.”
17. „Până la urmă, fiecare e dator cu o moarte. Da, dar cui i-o datorăm? Dușmanului sau prietenului?”

VI. SAXOFONUL CU FRUNZE ROȘII (probă de orchestră în două acte)

1. „Știi de ce oamenii sunt ticăloși? Fiindcă justifică orice. Dragostea și trădarea. Războiul și pacea.”
2. „Omori fără să te gândești, fără să vrei. Urăști, urăști intens, sălbatic și deschizi cuțitul, și cu el bine deschis ajungi până la patul în care doarme dușmanul. Este noapte, dar prin fereastră intră clarul de lună; se vede bine.”
3. „Noi gândim gânduri triste.”
4. „Aiurea... Știe el cum se cântă regretele.”
5. „- Trebuie să ne îndeplinim MISIUNEA.
- Ce misiune?
- De a spune adevărul. Numai instrumentele muzicale pot să facă acest lucru.
- De ce?
- Fiindcă oamenii mint la tot pasul. Mai grav este că nu poți să-ți dai seama când mint și când spun adevărul. Și într-un caz, și în altul par atât de firești! Dar când un instrument muzical ia o notă falsă, toată lumea strigă: „Cântă fals!””
6. „Încearcă să devii ceea ce ești și ai să gândești altfel. Ai să vorbești altfel. Ai să vezi ce lume nouă și necunoscută ți se va arăta. Și tot ce ți-ai dorit să se întâmple – se va întâmpla.”
7. „Nu uita marea!”
8. „Prietenul meu spune că cea mai mare plăcere ți-o aduce suferința.”
9. „Nefericitul amant respins de păpușa cu ochi albaștri.”
10. „Niciodată împreună! Întotdeauna separat!
Întotdeauna separat! Niciodată împreună!”
11. „În orașul nostru e foarte comod să fii un scriitor mediocru.”

VII. IOSIF ȘI AMANTA SA (scene ghicite și neghicite)

1. „Chestiuni savante.”
2. „Aiurea! Să știi că de prostie suferă toți prezicătorii.”
3. „Nu ne place să fim deranjați atunci când visăm.”
4. „Nu întotdeauna sfârșitul pare să fie atât de trist cum îți imaginezi începutul.”
5. „Speram să te fac unealta mea de dragoste!”
6. „Nu fac altceva decât să-mi imaginez viața. O poate face oricine...”
7. „Noaptea cu burta ei cât un hău. Ea mă înghite după ce adorm și dimineața nu țin minte nimic. Pe cine am urât și pe cine am iubit? Asta o știe doar întunericul. Mie nu-mi lasă nimic: nici visuri, nici mirosuri, nici șoapte și nici disperare. Oare am trăit eu noaptea? Oare am ieșit din burta acestui animal? Doar nimic nu s-a întâmplat și nimic n-a existat – ore, secunde, amintiri. Uite așa de fiecare dată – mor și învii. Nici nu știu ce e mai bine.”
8. „Ce bine mă înțelegi cu creierul tău de găină.”
9. „În dragoste nu există calcul. Mai puțin decât toate trebuie să te preocupe propria persoană.”
10. „Abia când e la jumătate de cale, omul observă că a apucat-o pe un drum greșit. Știi de ce lunecăm uneori? Ispita e prea mare.”
11. „Toată viața mea am făcut ceea ce am vrut cel mai puțin. Pe nimeni nu interesa ce-mi place și ce nu-mi place. Eram obligat să răspund la rău – cu bine. Nu mă întrebați cine mă obliga. Nu cunosc răspunsul.”
12. „Ți-ai imaginat că ai misiunea să-ți salvezi neamul. Dar cum poți salva pe cineva, urându-l de moarte?”

VIII. LA VENEȚIA E CU TOTUL ALTFEL (piesă în două acte)

1. „Dejunul pe iarbă” – pictură de Manet.
2. „Apa asta a sâmbetei mă îngrijorează. Nivelul ei scade văzând cu ochii. Am impresia că ne va parveni o directivă de angajare în campania de luptă cu seceta. Chiar mă gândeam să scriu un articol la această temă.”
3. „Căsătoria e un jug care-ți roade grumazul.”
4. „În ultimul timp, fii atent, au fost înregistrate cazuri când umblă câinii cu colacii în coadă. Nici nu mai știm ce să facem!”
5. „Agronom de eprubetă.”
6. „Da, sunt înconjurat de oameni de creație. Experimente, planuri, eșecuri și succese. Discutăm aprins. Uneori ne certăm, dar fără asta nu poți ajunge la adevăr.”

IX. APUSUL DE SOARE SE AMÂNĂ (piesă în două acte)

1. „Doamne, când ne-om dezvăța de urâtul obicei de a înfrumuseța lucrurile? De ce-i împiedicăm pe cei trădați să-și privească în ochi trădătorii?”
2. „Copiii din flori sunt orgolioși și dornici de glorie.”
3. „Am văzut destui ticăloși în viața mea ca să pot trece încă o dată neclintit peste o potlogărie.”

DESPRE MINE

GALERIE/ PICTURĂ ȘI CAFEA

CAPRICIILE MUZEI

ARHIVĂ

Gândurile

și rândurile

îi fac pe oameni!