1. „
A!
nu, umilinţa cedării e de la diavol.”
2. „Aici
se opreşte trenu-n gară, nu gara la tren.”
3. „Asta
înseamnă că bine a zis Julien Benda când a zis că urăşte pe cei ce complică lucrurile
simple, dar nu mai puţin pe cei ce simplifică lucrurile complicate.”
4. „Până
acum, dacă voiai să pierzi un om te adresai duşmanilor săi: soţiei de care a
divorţat, prietenului de care s-a rupt, asociatului pe care l-a târât la
tribunal; aportul noului, inovaţia cea mai de seamă este că pentru a distruge
un ins ei nu merg la certaţii, ci la prietenii lui, la nevastă, la copii, la
ibovnice, la cei pe care-i iubeşte şi-n care şi-a pus, omeneşte, prosteşte,
încrederea şi setea de afecţiune.”
5. „Ar
fi uşor, – ce dulce ar fi să te poţi adăposti între vis şi viaţă, în confuzie
sau incert, printre delicioase cadavre sau pe masa de operaţii, între umbrelă
şi maşina de cusut, în cada lui Marat transformată în balon zburător, la
Samarkand într-un palat din o mie de nopţi şi o noapte, în delir, delirul,
izvorul tuturor compromisurilor.”
6. „Luca
18, 27: Iar El a zis: Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la
Dumnezeu.”
7. „Apoi,
divinitatea lucrează amănunţit şi cu pricepere, şi când răsplăteşte şi când pedepseşte.”
8. „I
Cor. 14, 20: Fraţilor, nu fiţi copii la minte; ci la răutate fiţi copii, iar la
minte fiţi oameni mari".
9. „Nicăieri
şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proşti. Ne cheamă să fim buni, blânzi,
cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţi.”
10. „Evidenţierea de către părintele Stăniloae a marilor
abuzuri săvârşite de catolicism sub Habsburgi ori înfierarea de către
profesorul Giurescu a jugului turcesc luau – oricât de savanţi şi de bine
intenţionaţi ar fi fost cei doi cărturari – un aer foarte înrudit cu 21-ul lui
Caţavencu şi cu Europa lui Farfuridi, fie spus fără pic de răutate ori lipsă de
respect, dar şi fără convenţionale ocoluri.”
11. „A! bieţii de noi, tot robi ai istoriei suntem şi tot
sub vremi.”
12. „Asta-i lumea şi ca dânsa suntem noi.” (Mihai Eminescu)
13. „Camus: De la un anume punct al suferinţei şi
nedreptăţii încolo nimeni nu mai poate face nimic pentru nimeni, şi durerea e
sihastră.”
14. „De data asta l-am luat de la început pe NU în braţe
şi-l ţin strâns, bărbăteşte. Mint liniştit.”
15. „Fericiţi cei ce ştiu poezii. Cine ştie pe dinafară
multe poezii e un om făcut în detenţie, ale lui sunt orele care trec pe
nesimţite şi-n demnitate, al său e holul hotelului Waldorf-Astoria şi a sa e cafeneaua Flore. Ale lui îngheţata şi limonatele servite pe măsuţele
braseriei Florian din piaţa San
Marco.”
16. „Leon Şestov: Pare-se că există două teorii, cu totul
potrivnice, despre originea speciei umane. Unii susţin că omul coboară din
maimuţă, alţii că a fost creat de Dumnezeu. Se ceartă grozav. Eu unul cred că
se înşeală şi unii şi alţii. Teoria mea este următoarea: cei care cred că omul
coboară din maimuţă, coboară cu adevărat din maimuţă şi alcătuiesc o rasă aparte,
în afara rasei oamenilor creaţi de Dumnezeu şi care cred şi ştiu că au fost creaţi
de Dumnezeu.”
17. „Afirmaţia Simonei Weil: Datorită bucuriei, frumuseţea
lumii ne pătrunde în suflet. Datorită durerii, ne pătrunde în corp.”
18. „Lipsa de entuziasm, zice Dostoievski, e semnul sigur
al pierzaniei.”
19. „Dostoievski: Omul nu există decât dacă există
Dumnezeu şi nemurirea.”
20. „Minunea face parte din viaţa reală, e o componentă a
lumii.”
21. „Adhemar Esmein, pe planul dreptului constituţional,
constatase desigur acelaşi lucru când susţinea – împotriva aşa-zişilor realişti
ai ştiinţei juridice – că ficţiunile sunt şi ele realităţi.”
22. „Minune este şi felul cum ne purtăm unul cu altul,
întrecându-ne în a ne ajuta, a ne vorbi delicat, a ne face viaţa cât mai
plăcută unul altuia.”
23. „„Cafeaua“ îmi e o preţioasă rezervă.”
24. „Toate camerele prin puşcării sunt pline de clerici de
tot felul, numai că sunt în general temători.”
25. „Atâta doar că există două feluri de imposibil: există
imposibilul imposibil şi există imposibilul posibil. Imposibilul imposibil –
cel fizic – nu are deloc o importanţă şi e lipsit de semnificaţie.”
26. „Oricând e timpul de a face binele. Oricând e timpul
de a-l îndatora pe Hristos.”
27. „Prieten se numeşte omul care te ajută fără ca verbul
să fie urmat de un complement adverbial circumstanţial de timp sau de loc sau
de mod. Iar Domnului cât îi place să ne dea numele de prieteni ai Săi!”
28. „Mai ameţitoare vorbe nu s-au rostit niciodată, afară
de: Cred, Doamne, ajută necredinţei mele.”
29. „Capul face, capul trage.”
30. „Paradoxal mai lucrează Hristos şi cu păcătoşii, cu
viaţa şi cu moartea.”
31. „Karl Barth: Harul îndreptăţirii e viaţa noastră,
harul sfinţeniei e moartea noastră. Ceea ce înseamnă că, în operaţia
îndreptăţirii, Domnul îi spune mortului (adică păcătosului): trăieşte! Apoi,
după ce l-a scos din păcat, cu alte cuvinte din moarte, şi l-a chemat la viaţă,
tot El îi spune celui acum viu: mori!”
32. „Din sentinţa lui Arthur Miller reiese de asemeni că
fericirea şi liniştea nu le putem crea noi singuri, pe cale materială – şi că
ne sunt date de sus.”
33. „Tata: Dacă inginerul nu-i în stare să înlocuiască pe
oricare dintre lucrătorii săi şi să-i facă treaba măcar la fel de bine ca el, e
pierdut.”
34. „Alphonse de Châteaubriant în La reponse du Seigneur: Devenirea e regula generală, oricine şi
orice poate deveni oricine sau orice altceva.”
35. „Binecuvântat fie Sf. Paulin de Nola, iniţiatorul folosirii
clopotelor la biserici.”
36. „Are orice om câte o uliţă a copilăriei.”
37. „Prin cuvinte oamenii îşi comunică idei, sentimente,
informaţii. Şi acel extaz în faţa binelui, frumosului şi adevărului care nu-ţi
îngăduie să taci. (Contrapartea ochilor închişi de orgasm).”
38. „În faţa frumosului, lămuri el, singurătatea devine apăsătoare.
Şi e o seară prea frumoasă, domnule...” (Personajul lui Saltâcov-Scedrin
(Domnul Golovliov)
39. „Iar prostia este o ispită.”
40. „Nimeni nu ştie nimic, dar toată lumea ştie totul.”
41. „Neştirea, îndobitocirea, trecerea oarbă prin viaţă şi
printre lucruri, sau trecerea nepăsătoare, sunt de la diavol. Samarineanul n-a
fost numai bun ci şi atent: a ştiut să vadă.”
42. „Dacă monofiziţii, dochetiştii ori fantaziaştii ar
avea dreptate, în ruptul capului n-aş fi trecut la creştinism.”
43. „Numai strigătul Eli, Eli ne dovedeşte că răstignitul
nu s-a jucat cu noi, că nu a încercat să ne mângâie cu făţarnice estompări.
(Ca-ntotdeauna i-a tratat pe oameni ca pe fiinţe libere şi mature, capabile de
a încasa adevăruri neplăcute.) Spre deosebire de Buddha şi Lao-Ţe, el nu dă aforisme şi pilde, ci carne
şi sânge, chin şi deznădejde. Durerea fără deznădejde e ca mâncarea fără sare,
ca nunta fără lăutari.”
44. „Căci una e să stai la picioarele crucii şi să suferi,
oricât de sincer şi de sfâşietor, şi alta e să fii pe cruce. Durerea altuia nu
e a ta, e a lui, ţi-o însuşeşti numai printr-un proces ideativ, nu prin
simţiri.”
45. „Ca-ntotdeauna găsesc la Dostoievski, spus fără
înconjur, ceea ce bănuiam; în orbecăire, lumină – deodată. Cu privire la
viziunea lui Holbein găsesc textul exact: „Tabloul nu e frumos... e cadavrul
unui om care tocmai a îndurat dureri nesfârşite... dacă un astfel de cadavru
(şi întocmai aşa trebuie să fie) a fost văzut de discipolii lui... cum oare au
putut crede, privindu-l, că acest cadavru va învia?”
46. „Se-ntreabă mulţi prin închisori şi-n critica
literară: unde e Dumnezeu în opera lui Proust? În romanele lui Mauriac?
Unde
e? Să vă spun eu unde e. Nu e la cutare pagină, pentru că autorii nu sunt
teologi. Nu e nicăieri. E pretutindeni, ca şi în lume.”
47. „Alfred Jarry: Există oameni pentru care a fi liberi e
o plictiseală, e o belea.”
48. „Thomas Mann: Libertatea e o noţiune pedantă şi burgheză.”
49. „Nicolae Bălcescu în Istoria Românilor sub Mihai Vodă Viteazul: Cine luptă pentru
libertate se luptă pentru Dumnezeu.”
50. „Drumurile care duc spre credinţă poartă aceleaşi
nume, toate: pariu, aventură, incertitudine, cuget de om nebun.”
51. „De a-i spune că numai în iudaism, brahmanism şi
budism faptele rămân înregistrate de-a pururi şi nu se şterg, pe când în
creştinism credinţa şi căinţa le desfiinţează cu totul (creştinismul, aşadar, a
descoperit antigravitaţia) şi că, dealtfel, chiar în iudaism, brahmanism şi
budism există o lege a compensării şi că deci suferinţele lui actuale cumpănesc
greşeala trecută.”
52. „Life 's little ironies. (Cartea lui Thomas Hardy)”
53. „Hoţul care nu-i prins în fapt e om cinstit.”
54. „Botezul e o descoperire.”
55. „Dealtfel, albastrul nu e o culoare, e şi el o linişte.”
56. „Înţeleg mai întâi că în lumea aceasta suntem cu totul
părăsiţi de Dumnezeu, aşa cum constată şi Simone Weil şi că această părăsire
totodată este şi semnul suprem al „existenţei"' şi dragostei lui Dumnezeu.
Dumnezeu, zice ea, de aceea „se retrage" în chip absolut, ca să ne
îngăduie a fiinţa (altminteri prezenţa Lui ar fi echivalentă cu anihilarea
noastră), ca să ne lase o desăvârşită libertate şi să asigure merit (ori mai
bine zis sens) deplin îndrăzneţului nostru act de credinţă.”
57. „Abandonat fiind cu totul şi sortit unei trăiri în
plină pătimire dialectică, înţeleg că ajutor raţional nu pot primi de nicăieri;
stupefiantele, alcoolul, erosul, mângâierile prin iluzii sau manii nu sunt
valabile pentru că mă pun la discreţia bunăvoinţei altuia şi sunt temporare, ba
şi supuse capriciilor timpului care le degradează; dovezi dirimante şi absolute
nu există; teoriile se învechesc mai rău, ca oamenii, ca veşmintele, nu avem de-a
face decât cu semne, iar semnele — desigur, nici nu era nevoie s-o spună atât
de gălăgios Satire – semnele pot fi interpretate în două feluri: dialectica ne
iese-n cale la tot pasul. Aşa fiind, înţeleg că nu mă pot bizui decât pe nişte
foarte vagi intuiţii – nici urmă de constatări, reguli, siguranţă obiectivă
etc. – , pe nişte prea tainice îndemnuri venite dintr-o lume pe care doar o
simt şi o bănuiesc, din străfunduri foarte ascunse, din domeniul pe care Ortega
îl socoteşte al credinţelor nu al ideilor.”
58. „Dostoievski: cred că nu există nimic mai frumos, mai
adânc, mai îmbietor, mai rezonabil, mai bărbătesc şi mai perfect decât Hristos,
ba mai mult decât atât, dacă cineva mi-ar dovedi că Hristos este în afara
adevărului şi că de fapt adevărul este în afara lui Hristos, mai bine aş rămâne
atunci cu Hristos decât cu adevărul.”
59. „În uşoara burniţă, de-a lungul străzii, înţeleg că nu
se cuvine să facem nici un rău nimănui, că orice dezordine, mojicie,
brutalitate, ceartă, enervare, dispreţ, jignire e de la diavol; că făptuirea
binelui e maxima cea mai egoistă pentru că singură ea dă liniştea şi împăcarea
cu sine; că buna purtare şi colecţionarea de fapte bune sunt acel unic al
nostru avut de care putem oricând dispune (nu poate fi luat la nici o
percheziţie); că oricine putând oricând ajunge, de unul singur, într-o celulă
de închisoare ori măcar pe un pat de spital ori să se pomenească fără somn la
ora două noaptea (ora teribilă a lucidităţii), nimic nu e mai amarnic şi mai
aproape de iad – folosind un vocabular strict egoist – decât amintirea faptelor
urâte, rele, meschine; decât golul talanţilor nefolosiţi şi darurilor irosite;
că aşadar se cuvine a face binele cât mai e timp, înainte de a se ajunge la
starea în care nu mai rămâne decât a fi (modalităţi ale lui a fi: după moarte,
în închisoare, pe patul de spital, în deznădăjduită – ori iremediabilă –
singurătate, la însingurată bătrâneţe sau în registre minore: plimbându-ne pe
stradă, aşteptând la stop, puşi la refec în faţa unui ghişet); că, adunând
amintiri frumoase (dar nu regretul unor clipe de plăcere trecătoare, căci şi
acela e chin), ne construim la drept vorbind noi înşine paradisul, care nu-i
decât o sumă de fapte bune, de acţiuni nobile ori eroice, de purtări
mărinimoase a căror aducere aminte e o sobă veşnic dulce şi caldă, un prilej de
îndreptăţită şi calmă binefăcătoare mulţumire pentru a fi fost feriţi de schime
şi josnicii; că siguranţă şi logică absolută nu avem, dar ştim întotdeauna ce
se cade să facem, modest; ştim! Cu alte cuvinte, Dumnezeu e cu desăvârşire
absent în lume, dar e şi cu desăvârşire prezent în lăuntrul nostru, aşa cum
spune Kierkegaard, aşa cum a tunat şi Sf. Bonaventura; Dumnezeu este eminamente
prezent sufletului ba şi chiar imediat cognoscibil.”
60. „Din închisoare m-am ales în orice caz cu o
învăţătură: că expresia darul lacrimilor
e cum nu se poate mai conformă realităţii.”
61. „În tren mă reţine formula ,,diavolul este stăpânitorul
lumii acesteia”. Cred că accentul trebuie pus pe acesteia. Lumea e creaţia lui
Dumnezeu, dar lumea contaminată prin păcat şi intrată în complicitate cu
diavolul, lumea aceasta – care nu mai e cea originară –, lumea pe care Satana
i-o oferă şi i-o aşterne la picioare lui Hristos ca fiind a lui şi având
dreptul s-o dea cui voieşte (şi Domnul – Luca 4, 6 – nu-l contrazice), întrucât
nu e decât imagine secundară, deformată, deviată – şi care-i iluzie, pe care
ţăranii şi târgoveţii o văd, o cred cârciumă, dar Don Quijote o ştie că e
castel – e lumea lui.”
62. „În acest sens lumea stăpânită de diavol este reală,
dar numai în acest sens. Căci, altminteri, diavolul nu a creat o a doua lume,
tot asupra celei făurite de Dumnezeu lucrează; parazitar; e tot aceeaşi, dar
„vrăjită" şi asupra acesteia, imaginare (pentru că există prin ochii,
conceptele, convingerile şi patimile noastre numai), este el voievod. De aceea
a putut mult iubita mea Simone constata foarte exact: lucrurile de care suntem
înlănţuiţi sunt ireale, dar lanţurile care ne leagă de ele sunt foarte reale.
Structurile nu diferă, „structural” vorbind diavolul nu lucrează pe altă arie
decât Binele, Cuvântul.”
63. „Ca atare, diavolul nu ne poate oferi decât ce posedă:
adică iluzia, maya (asta e influenţa doctorului Al-G.), imaginea sărită la
tipar.”
64. „Aşa fiind, credinţa în Dumnezeu îmi pare în deplinul
înţeles al cuvântului actul cel mai realist ce poate fi: este acceptarea
adevărului şi lepădarea iluziilor. De aceea şi cere smerenie, de aceea pune
biserica atât de mult accentul pe smerenie: nimic nu ne vine mai greu decât de
a renunţa la închipuiri.”
65. „Sfinţii sunt limita.”
66. „La şmecheri şi la jigodii reacţia numărul unu e
întotdeauna bănuiala, iar neasemuita satisfacţie – putinţa de a şti că semenul
lor e tot atât de întinat ca şi ei.”
67. „Texte biblice referitoare la teză: creştinismul este
o religie a curajului.”
68. „Orice ştiinţă are taina ei de bază, ce poate fi surprinsă
în momente de criză.”
69. „Şi libertatea nu o poate garanta până la urmă nici o
lege, nici o constituţie, nici o curte de justiţie, nici un procedeu juridic.”
70. „Descartes: Toate greutăţile provin din faptul că-ţi
lipseşte curajul.”
71. „Brice Parain, definitiv: Dacă vrem să fim liberi, nu trebuie
să ne fie frică de a muri, asta-i tot.”
72. „Şi pentru încă un motiv: experienţa noastră
existenţială ne dovedeşte că numai când facem binele dobândim ceva ce răii nu
pot avea: liniştea şi pacean – bunurile supreme.”
73. „Dumnezeu nu e bun sau rău, dar aici, în situaţia
noastră relativă, în sistemul nostru închis, dominat cu exclusivitate de
rezultatele experienţei menţionate, pentru noi care nu putem avea cunoştinţe
absolute, aici şi pentru noi, provizoriu şi relativist, singura cale dătătoare
de linişte şi pace şi de acces la Hristos (care pe acest pământ, cât a stat pe
el, n-a făcut decât binele şi ne-a dat de înţeles că până una alta binele
singur ne poate duce spre absolut) este a săvârşirii binelui. Ni se cere, şi în
această privinţă, smerenie; smerenia de a ne da seama că nu suntem în situaţia
divinităţii, ci a făpturii. Dumnezeu poate fi dincolo de bine şi rău, noi nu.”
74. „Condiţia umană e o condiţie teologală. Asta e marea
trăsătură specifică a omului: nici râsul, nici lacrimile, nici minciuna, nici
gândirea pe categorii generale (Julian Huxley)... însuşirea specifică omului e
gândirea teologică.”
75. „Acţiunea stârneşte întotdeauna noi serii de
posibilităţi: eşti dator să dai hazardului o şansă, timpul și probabilitatea nu
sunt perfect previzibile – şi nici reacţiunea poporului faţă de conducători
care nu se lasă călcaţi în picioare. Şi-apoi mai e şi cuvântul acela hulit:
onoarea.”
76. „Dar celălalt comitea grava şi ruşinoasa eroare de a
confunda religia creştină cu imbecilitatea şi vinovata slăbiciune.”
77. „Cuvântul e descriptiv şi virtual. Funcţionalitatea şi
existenţa i le asigurăm noi, behavoristic.”
78. „Ehei, copii dragi, lumea e mai complicată decât
credeţi voi.”
79. „Dr. Răileanu: profesorul Paulescu, înainte de a-şi începe
cursul, rostea întotdeauna Tatăl nostru.”
80. „Pe scurt, repetam – viaţa doar imită arta – experienţa
micului erou al lui Fleg şi constatam că dădusem de belea...”
81. „Ca şef de stat nu răspund numai în faţa parlamentului
ci şi în faţa lui Dumnezeu.” (Ludendorff)
82. „Sf. Grigore din Nazianz: Cuvântul lui Dumnezeu s-a
întrupat pentru ca eu să fiu tot atât de mult Dumnezeu pe cât a fost el om.”
83. „Iată că şi Jacques Maritain îi spunea lui Jean
Cocteau: trebuie să avem mintea aspră şi inima blândă.”
84. „Câtorva din jurul lui, preotul catolic Traian Pop, pe
şoptite, le dă sfatul de a fi îngăduitori cu ceilalţi şi aspri cu ei înşişi.”
85. „Nici prea aspri cu noi înşine. Diavolul trebuie
uneori luat în râs; să nu i se acorde privilegiul măreţiei tragice.”
86. „O, floare de salcâm imaculată!
Nepreţuit simbol de modestie,
Tu vii târziu în hora primăverii
Păşind cu sfiiciune de fecioară
Ce-ntr-un sfârşit de-april în faptul serii
S-ar prinde-n horă pentru prima oară.”
87. „Pe Carol al II-lea îl atacă Lecca. Pe Antonescu îl
critică Bentoiu. Carol pentru mine este cel mai pustiitor flagel care s-a
abătut vreodată asupra Ţării Româneşti; mai rău decât Hunii, Avarii, Gepizii,
Pecenegii, podghiazurile tătăreşti şi şleahticii polonezi, decât potopul,
grindina, seceta, invazia lui Carol-Robert, ciuma lui Caragea, incursiunile lui
Pazvantoglu, expediţiile punitive turceşti, paşa din Silistra, cazacii,
dragostea puterii ocrotitoare după 1774, incendiile, cutremurele, lăcustele,
despăduririle, revărsările de apă, răpirile de teritorii, prăvălirile de
morene, fumăritul, surpările de terenuri, ruperile de zăgazuri, filoxera,
gărgăriţa, ocupaţiile austriece şi ruseşti, decât puţurile otrăvite, femeile
siluite de năvălitori, copiii luaţi ca ieniceri, decât prăbuşirile de turnuri, decât
bisericile pângărite, decât Muhamad, Baiazid, Suleiman şi Fuad, decât orice.”
88. „Ierarhia păcatelor Biserica
le împarte în: veniale, de căpetenie, strigătoare la cer şi cele împotriva
duhului sfint.”
89. „Train-train de
vie – viață de fiecare zi (fr.).”
90. „Să ştii să taci, să nu te mire şi să nu te necăjească
nimic, să fii surd, să fii hotărât a îndura totul fără a crâcni (fără a cârti
zic monahii), cu o egalitate oarbă şi încăpăţânată având drept ideal nepăsarea
de nu chiar nesimţirea. Iar dintre acestea cele mai mari sunt: tăcerea şi
nepăsarea. Textiu biblic (Iacov 3, 2) – în care se afirmă că cine-şi poate
înfrâna gura îşi poate înfrâna trupul întreg şi toată fiinţa – are un caracter
ştiinţific şi experimental întru nimic inferior al unuia de, să zicem, Claude Bernard.”
91. „Dar tocmai asta e diferenţa dintre copilărie şi maturitate:
durerea recunoscută şi răbdată, acceptarea inevitabilei diferenţe de nivel
dintre puritatea nunţii şi a sărbătorii şi impuritatea zilelor de rând şi
anilor pe şart.”
92. „Prapură pe franţuzeşte e oriflamme, abassourdi pe
englezeşte e flabber-gasted.”
93. „Manole despre nebunie: cel mai pertinent lucru în
privinţa nebunilor l-a spus Salom Alehem: nebunul nu sparge numai geamurile
altuia.”
94. „Părintele stareţ Roman: vina cea mare a fariseului nu
este atât mândria cât e convingerea că-şi ajunge sieşi, că se poate îndreptăţi
de unul singur, că nu are nevoie de Dumnezeu.”
95. „Iar despre timp: creştinul e cel care nu trăieşte
nici în trecut, nici în viitor, ci numai în prezent. Trecutul nu-1 apasă,
viitorul nu-l îngrijorează.”
96. „Idealul lui Codreanu a fost Icoana şi după ea ar fi
întocmit rânduiala ţării, nu după programul de la Nürenberg
97. „Hemoptizii”
98. „Arta e primejdioasă.”
99. „Arta presupune o doză de nebunie, numai aşa poate fi
creatoare şi justifică insipida existenţă a lumii.”
100. „Lume
multă de tot, numai cremă şi elită.”
101. „Viaţa
monastică e tot atât de plină de greutăţi, hârtoape, viroage, coclauri şi
deznădejdi ca cel mai negru roman existenţialist. Unde te-ntorci, numai
capcane. Parois, zic existenţialiştii
francezi. Ce salt se cere!”
102. „Confucius?
E o foarte savantă şi înţeleaptă politeţă (în sensul etimologic). Yoga? Mi se
pare în fond, o gimnastică: psiho-somatică desigur, bună, utilă, dar strict
funcţională, ca orice calistenie. Zenul e o contemplaţie: care-i este sensul,
oscilant?”
103. „Creştinismul
nu-i nici acru, nici temător in faţa vieţii. Nu propune o fugă, ci altceva
nespus mai greu şi mai eficient, transfigurarea. Acest ceva e temerar şi măreţ.
Dar
să nu se creadă cumva că prin creştinism ne este vătămat egoismul: la drept
vorbind, a fi bun e cea mai egoistă dintre soluţii, investiţia care asigură dobânda
cea mai ridicată.”
104. „Teoria
lui Salom Aş (în Der Krieg geht weiter): evreii nu l-au primit pe Hristos drept
Mesia, pentru că nu se puteau învoi ideii că Binele final şi Adevărul adevărat
s-au arătat şi deci se ştiu.
Voiau
sa le mai lase în viitor, grele încă de alte nădejdi, învăluite încă în nedezvăluite
văluri.
Nu
contestau măreţia învăţăturii noi, dar a-1 recunoaşte pe Hristos însemna să
admită că Descoperirea s-a făcut, că asta e.
Ei
preferau să-şi păstreze mai departe visările, neconturate; poate că va fi ceva
şi mai şi...”
105. „Cât
de bine îmi pare că m-am făcut ortodox.” (Văratec, 1971)
106. „Pentru
că aşa oameni, aşa draci.”
107. „Când
dracii trec în zbor peste case şi cu asmodeice puteri le ridică acoperişurile,
ce se vede? Se zăresc lungi şiruri de coridoare unde, întoarse de la muncă,
gospodinele sovietice gătesc fiecare pe câte un Primus masa de seară.”
108. „Proverbele
constată cinic situaţia: „Dai, n-ai"', „Dai cu baniţa, scoţi cu lingura",
„Dai cu mâna şi alergi cu picioarele", „Dai un deget şi-ţi ia toată mâna",
„Pe cine primeşti la masă, te scoate din casă", iar Apostolul, de fapt, nu
gândeşte altfel când scrie (Rom. 7, 15, 18, 19) că nu face binele pe care-l
voieşte, ci răul pe care nu-l voieşte.”
109. „Răul
poate să-l facă oricine, cât de nevolnic ar fi. Binele însă e numai pentru sufletele
tari şi firile călite.”
110. „Sfinţenia
şi bunătatea nu-s la îndemâna oricui.”
111. „Erezia
falsei smerenii calcă şi peste îndemnul de a cuceri cerurile.”
112. „Emil
Cioran: Teologia mai bine decât zoologia ne dezvăluie tainele.”
113. „Numai
în religia în care Dumnezeu nu primeşte jertfe, ci se jertfeşte El s-a putut
ivi speranţa ştergerii totale şi instantanee a păcatelor, prin cel mai cutremurător
şi mai anti-contabilicesc – deci şi cel mai scandalos – act.”
114. „Creştinul
cată să respecte din toată inima budismul, brahmanismul, iudaismul,
islamismul... dar să nu uite că religia lui e foarte deosebită de acestea.”
115. „Teologii
morţii lui Dumnezeu"' cad în extrema cealaltă: îl contestă pe Dumnezeu
Tatăl şi-1 recunosc numai pe Hristos. Dar în ce fel! Numai ca simbol al omului,
al aproapelui, al problemelor omeneşti – pe care se grăbesc să le confunde cu
preocupările lor politice: războiul din Vietnam, drepturile civile ale negrilor,
progresul ţărilor slab dezvoltate... Aţi înţeles? Dumnezeu desfiinţat, iar Hristos
secularizat, politizat, criptocomunizat.”
116. „Deşi
Bettex, încă din veacul trecut, spunea că la cei simpli şi inculţi necredinţa
este explicabilă, dar la savanţi, desigur nu.”
117. „Călătorului
îi șade bine cu drumul.”
118. „Stratul
conştient prins de Caragiale mai cuprinde şiretenii, ambiţii, umbre... Straturile
mai adânci ale nuvelei lui Brătescu-Voineşti ne dezvăluie străfundurile unui
lac de o mare limpezime, ca şi balada Mioriţei, unde palpită aceeaşi putere de
transfigurare (în baladă, transfigurarea situaţiei tragice, în nuvelă transfigurarea
prin simpatie şi prietenie a unor situaţii triviale) şi aceeaşi pace – principala
moştenire lăsată oamenilor de Mântuitor.”
119. „Cea
mai extraordinară cugetare citită vreodată, în afara textelor evanghelice, e a
lui Kierkegaard. Contrariul păcatului nu e virtutea, contrariul păcatului e
libertatea.”
120. „Zi
de zi sunt mai dispus să cred că însuşirea de căpetenie a fiinţei umane nu este
atât iubirea de sine cât ura şi invidia faţă de altul.”
121. „Iubirea
de sine, în fond, nu e cine ştie ce periculoasă. Ura şi invidia sunt cauzele
relelor. O dată cu progresul ele cresc şi domină scena.”
122. „Jacques
Maritain: Istoria lumii face în acelaşi timp progrese pe linia răului şi pe
aceea a binelui.”
123. „Nu
înţeleg cum de nu văd pelerinii aventurilor şi petiţionarii fericirii că trec pe
lângă ceea ce caută. Eu unul văd creştinismul ca pe un hiper acid lisergic şi o
versiune mai „tare" a unor cărți ca Arta
de a fi fericit sau Cum să reuşeşti
in viaţă ale lui Dale Carnegie.”
124. „Isihie:
fericire. Şi nu numai în anumite locuri, la sfântul munte. Pretutindeni. O
reţetă universală.”
125. „De
vreme ce suntem fiii libertăţii şi că opusă păcatului este nu virtutea ci libertatea,
cred că jegul trupesc rămțne la libera voinţă a fiecăruia, dar că privăţile
cată a fi păstrate în stare de curăţenie.”
126. „Hazardul.
Ateii
fac mare caz de el.
Dar
nimic, în lume, nu-1 confirmă, nici extraordinara multiplicitate şi specializare
a organelor şi nici precisele interconexiuni ale funcţionării lor. Aceasta ca
izvor al puterii de asamblare. Ca declanşator de evenimente: mă întreb dacă
acţionează numai din întâmplare, cum s-ar zice. Hazardul are şi el facultatea
lui selectivă şi, vorba lui Bernanos, nu oricui i se întâmplă orice.”
127. „Scriitorii
o ştiu prea bine, toţi. Auerbach, în Mimesis: abia iese cavalerul rătăcitor din
castelul lui şi a dat la o fugă de cal de o prea frumoasă şi nobilă fecioară
ţinută în lanţuri de un tiran. La fel şi la Jean Genet: nici n-a apucat bine să
plece de-acasă, că i-a şi ieşit în cale un marinar blond. Merge Father Brown să
se plimbe? Misterioasa crimă are loc la primul colţ, ori la al doilea. Als ob am exercita o atracţie magnetică
pentru anumite sorturi de evenimente, ar avea şi organismul nostru
psiho-somatic în totalitatea lui puterea lui selectivă globală întocmai ca şi
celulele care-1 compun, am circula pe nevăzute orbite preferenţiale. Nu toţi
mezonii pi o iau la dreapta.”
128. „Dacă
lumea n-ar fi decât întâmplare – ba şi întâmplare întâmplătoare – dacă homo sapiens n-ar fi decât un produs
datorat unui hazard cu totul şi cu totul improbabil, de ce există talente
înnăscute? Cum de ştie natura să confecţioneze prunci anume pregătiţi pentru
anumite îndeletniciri sau instrumente făurite de societatea omenească? De unde
ştiau celulele (şi, tot atât de bine, neuronii) fătului Mozart că există pian
şi clavecin şi cum de erau programate pentru o treabă despre care nu aveau cum
să deţină informaţii? (Prin Leopold Mozart? Dar atunci cum rămâne cu numeroşii
muzicieni ai căror părinţi nu au avut nici o legătură cu muzica?) Şi de ce e
dotată fiecare specie nu numai cu altă constituţie fizică, dar şi cu alt caracter,
atât de specific fiecăreia, atât de nuanţat altul decât al celorlalte?”
129. „Contele
Taafe, ministrul austro-ungar: Toate naţiunile împărăţiei trebuiesc menţinute
într-o egală stare de nemulţumire.”
130. „Hristos
nu s-a urcat întâmplător pe cruce: curajul îndurării unor suferinţe cumplite a
fost singura cale prin care a putut arăta că s-a făcut om cu adevărat, în întregime;
prin care şi-a putut dovedi buna-credinţă.”
131. „Claudel,
foarte limpede: Am încheiat un pact cu iadul. Acolo nu mai încape libertatea,
nu mai încape decât Legea, o precizie, o dreptate în acelaşi timp penală şi
matematică.”
132. „Frederic
al II-lea, cel care spunea că suveranul trebuie să fie primul servitor al
poporului său, enunţase demult şi alt adevăr: că războiul nu se câştigă cu
armatele, ci prin rezistenţa morală a naţiunii...”
133. „
Franz von Baader: Există o singură artă creştină, care nu-i nici gotică, nici
romantică, nici barocă, arta de a purta crucea.”
134. „Pavel
Evdokimov: Dumnezeu a creat lumea inocentă, fără de rău. Dar pe om 1-a creat
liber, adică liber de a crea răul, de a-1 introduce în lume. Acesta e riscul pe
care şi 1-a luat Dumnezeu prin actul creaţiunii, riscul divin asupra căruia
stăruie (aş zice: pe drept cuvânt) Losski în teologia apofatică. Omul a trecut
de la ideea de rău, de la posibilitatea răului (ştiut de Dumnezeu ca
virtualitate) la înfăptuirea răului.”
135. „Pe
măsură ce ai de spus lucruri mai însemnate, pe măsură ce te încredinţezi mai
deplin şi te mărturiseşti mai nereticent trebuie să devii mai greu de înţeles şi
să te exprimi mai paradoxal.”
136. „Adaog
listei una din lozincile revoluţiei franceze din mai, luna trecută: „Fiţi realişti,
cereţi imposibilul.””
137. „Proverbul
francez: diavolul e un obsedat, loveşte mereu în acelaşi loc. Pentru că ştie ce
face:
1)
Monotonia agravează suferinţa. Sistemul fourierist al fluturării de la o muncă
la alta ar duce şi în cazul durerilor la o alinare;
2)
Monotonia exasperează până şi cele mai bune intenţii, oboseşte compătimirea, iscă
sila.”
138. „Pentru
că adevăratele preocupări majore ale omului gânditor sunt altele: ce e viaţa?
ce-i omul? de ce există durerea? cum ajungem la fericire? s-a văzut că iezuiţii
nu greşiseră mult şi nu se pripiseră.”
139. „Sfânful
Filip Neri: Ţine-mă Doamne, de urechi, că altfel te vând ca Iuda.”
140. „Deşi
îmi dau seama că vin în contradicţie cu spusele Apostolului (I Cor. 6, 18-19:
„Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care-1 va săvârşi omul este în afară de
trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuieşte în însuşi trupul său. Sau nu
ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-1
aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri?”), pentru care păcatul
trupesc este cel mai compromiţător şi angajează complet persoana umană, cred că
păcatul supărării şi al enervării este mult mai grav.”
141. „Gravitatea
păcatului trupesc provine de fapt din ceea ce nu e trupesc. Denis de Rougemont:
Dacă sexualitatea ar putea rămâne pură, adică pur animalică, intocmai ca
celelalte funcţiuni ale corpului. Dracul nu s-ar preocupa de ea.”
142. „Dumnezeu
fiind infinit, căile prin care ne apropiem de El sunt de asemeni infinite, şi
deosebirea lor nu-i cu putinţă fiindcă ţine de insolubila problemă a relaţiilor
dintre n corpuri.”
143. „Yves
Guyot: Primul lucru pe care trebuie să-1 facem e să nu facem prostii.”
144. „ Dostoievski în Adolescentul: Tu. ateu? Aida de, eşti
mult prea vesel.”
145. „Cuvintele
de la Luca 17, 20-21: Împărăţia lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut şi nici
nu vor zice: Iat-o aici sau acolo. Căci, iată, împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul
vostru.”
146. „Libertatea
nu se confundă cu libertinajul şi nebunia.”
147. „Echilibrul
ne fereşte de iadul pregătit nouă dincolo de licenţa lui Ivan Karamazov: turma
dobitocească.”
148. „Rău
facem cu toţii că nu citim mai mult din istoria religiilor, din lucrările lui
Mircea Eliade.”
149. „Dostoievski:
Oricine are dreptul la fericire, dar nimeni n-are dreptul s-o întemeieze pe
nenorocirea altuia, pe batjocorirea sau nedreptăţirea altuia. (Fericirea
trebuie inventată de fiecare pe cont propriu, prin mijloace originale, de unde
şi caracterul reprobabil al crimei, furtului, adulterului, înşelăciunii,
denunţului; în toate acestea fericirea e obţinută de la altul, e luată. Crima e
parazitară.).”
150. „Pe
cât este frica de normală (definiţia fricii au dat-o Englezii: curajos se numeşte
omul care ştie doar el cât îi este de frică) pe atât poate – prin gratuitatea
ei – scoate laşitatea din sărite pe omul cel mai îngăduitor.”
151. „Ni
se cere să avem simţul tragic şi eroic al existenţii.
Şi
să nu le luăm în tragic.
Să
ieşim din noi, să nu ne gândim la noi.
Şi
să fim nepăsători la ale lumii.
Să
considerăm fericirea drept prima noastră datorie.
Şi
să nu uităm că prima datorie a creştinului este să ştie a suferi.
Să
fim curajoşi şi îndrăzneţi.
Şi
să fim blânzi şi smeriţi cu inima.
Să
nu scoatem sabia.
Şi
totuşi să fim ai Unuia care n-a venit să aducă pace pe pământ ci sabie şi foc;
dihonie şi despărţire între fiu si tată, între fiică şi mamă, între noră şi
soacră.
Să
nu ţinem la viaţă, să fim oricând gata s-o jertfim, defăimând deşertăciunile.
Şi
să avem drept scop suprem dobândirea vieţii veşnice.
Să
nu căutăm mântuirea în moarte sau neant, ci păstrând modesta condiţie luptătoare
a omului.
Şi
să ne purtăm ca prinţii, să fim desăvârşiţi, să ne îndumnezeim.
Să
vedem în creştinism reţeta perfectei fericiri.
Şi
totodată doctrina torturării fiinţei de către un Creator hotărât să ne vindece
de ale lumii.
Să
ne mai mirăm de Kierkegaard şi de Chesterton că din paradox fac temeiul
filosofiei lor?”
152. „Statisticile
par a dovedi că puţini canceroşi pier de tuberculoză ori de pe urma unui
accident. Diavolul e specializat. Ştie el unde bate. Are, pentru tot omul, o
poartă anume, personală, ca-n
apologul lui Kafka.”
153. „Cu
fiecare faptă rea batem un cui în crucea Sa.
Imagine
de groază.
Paharul
din care gustăm la împărtăşanie e plin de sângele Său, sânge în care sunt toate
păcatele, urgiile, ticăloşiile, meschinăriile noastre. Din ele ne adăpăm. Femeia
care aduce despotului vasul plin de sângele fiului ei răpus din înaltă poruncă:
na, satură-te.
Imagine
de groază.
Dar
mai de groază este a cuielor bătute odată cu fiecare păcat. Ce fac oamenii când,
de pe crucea troiţei, crivăţul şi intemperiile au smuls trupul Domnului? Se
uită, îşi văd de drum.”
154. „Unamuno:
jindul nemuririi eului, iată ce-i creştinismul.”
155. „Buddha
ne îmboldeşte cu neantul. Hristos ne oferă totul.”
156. „Cât
de bine văd că singurul lucru important nu-i decât eroismul, în sensul larg,
adică posibilitatea pentru om de a suferi, a vibra, a se zbuciuma. Idealul de camping,
formula lui ce-mi pasă mie, lui mă doare-n cot, dispreţul acesta pentru cuvintele
mari (toate: şi Datoria şi Sufletul şi Dumnezeu şi Omul şi Revoluţia şi Misterul
şi Libertatea şi Ordinea şi Civilizaţia) s-ar putea să dizolve lumea.”
157. „Montherlant
în Echinocțiul din Septembrie: Oricine crede în orice o fi trece drept un fraier, un tont. Toată cartea e scrisă
împotrivă „deştepţilor" care au convingerea că „nu pot fi duşi”.”
158. „A
nu uita că fraier în româneşte vine
de la germanul Freiherr, adică om
liber. Omului liber (în cavalerism se confundă cu nobilul) îi pasă prea puţin
dacă a fost şmecherit de un mişel.”
159. „Sorel:
Pacifiştii sunt cei mai buni asociaţi ai „negustorilor de tunuri”.”
160. „Leon
Bloy: Sunt în biata inimă omenească locuri încă inexistente şi unde suferinţa
intră spre a le da, în sfirşit, fiinţă. Relativitatea, aidoma: nu spaţiul cuprinde
aprioric materia, ci materia în expansiunea ei creează spaţiul.”
161. „Ian
Kott: Hamlet e nebun, deoarece atunci când politica elimină toate celelalte
sentimente, devine ea însăşi o imensă nebunie.”
162. „Ortega
(în preajma celui de-al doilea război mondial): Oamenii de astăzi iau atitudini
tragice şi se joacă de-a tragedia deoarece cred că lumea de astăzi nu mai e cu
putinţă.”
163. „Dar,
zice părintele G.T., în creştinism e altfel; trebuie să învingi. În cer intră
numai cei care au biruit în războiul purtat împotriva Satanei. Vai şi amar de cei
învinşi.”
164. „Toţi
cei ce, savanţi ori oameni de rând, se mulţumesc a primi drept răspuns la
marile întrebări pe care şi le pune omul despre rostul lui în lume, despre univers
şi viaţă, despre suferinţă şi nedreptate fraze ca: universul a fost dintotdeauna
şi va fi mereu, viaţa e un fenomen natural, întâmplarea a creat totul, gândirea
e forma superioară a conştiinţei omeneşti, dovedesc că sunt tare puţin exigenţi.
Asemenea răspunsuri sunt simple stereotipii simpliste şi-şi au echivalentul în:
când vorbeşti cu mine să taci din gură.”
165. „Dar
trupul fără suflet ce nume poartă? Numele de cadavru, înainte de a fi fost
executaţi, cei ce-şi pierduseră faţa la procesele cu mărturisiri complete, au
fost câtva timp – în intervalul până la punerea în aplicarea sentinţei – au
fost, cu adevărat, nişte cadavre vii.”
166. „Cum
o fi fost în celula lui Monte-Cristo nu ştiu. Dar în puşcăriile pe unde trec
numai de tăcere nu dau şi numai în mormânt nu am senzaţia că sunt.”
167. „Prieteni
dragi, de vreţi să vă pregătiţi pentru viaţă şi să nu aveţi surprize, bune sunt
studiile, bună e ingineria şi mai bună meseria – brăţară de aur –, bune-s tehnica
dentară şi sudura, bune sunt limbile străine şi biblioteconomia, dar după cum
cea mai rapidă cale pentru a înţelege ce se întâmplă astăzi este a studia sfârşitul
imperiului roman – Montesquieu, Gibbon, Mommsen, Ferrero, dar mai ales
Rostovţev – tot aşa cea mai sigură metodă pentru a evita surprizele în viaţă şi
a le putea face faţă cu oarecare calm, cea mai temeinică pregătire este studiul
Calvarului şi al Golgotei. Asta e şcoala practică şi tehnică, asta e adevărata
şcoală profesională a meseriei de om în lume.”
168. „Prin
cuvinte se afirmă adevărul, prin cuvinte se pot aduce liniştea şi fericirea.”
169. „Acţiunile
nu sunt şi ele decât tot cuvinte, căci pot servi numai la afirmarea adevărului.
Două
precizări :
a)
Să ai ce spune. De aceea vorbesc rar oamenii care gândesc şi simt. Şi reciproca:
„Să taci! Greu lucru când n-ai nimic de spus!” (Michel Corvin)
b)
Cuvintele să fie convertibile, ca moneta-hârtie. Pentru cuvinte convertibilitatea
e în fapte, nu în aur.”
170. „Brice
Parain: Curajul plăteşte peşin. Cuvântul e perfid. S-a întors împotriva noastră
fiindcă n-am făcut nimic pentru el... N-a produs decât deznădejde... Curajul,
când e mare, se poate mulţumi cu ce face singur. Cuvântul, pentru a fi
adevărat, mai trebuie să fie şi împlinit.”
171. „Brice
Parain confirmă întrutotul esenţiala teză creştină asupra vieţii şi scopului
creaţiunii: Singura noastră bogăţie, care e bucuria de a trăi.”
172. „De
realitate nu putem scăpa.”
173. „Arta
poate transfigura, dar nu poate escamota realitatea.”
174. „E,
în iarnă, o zi de toamnă caldă.”
175. „Minciunile
oficiale.”
176. „Simone
Weil: Cel mai teribil paradox al libertăţii creştine este că a fi ales de
Dumnezeu înseamnă a fi părăsit de el.”
177. „Pascal:
Dacă Dumnezeu există trebuie să fie de neînţeles.”
178. „Thornton
Wilder: Semnul sub care stă calea lui Dumnezeu este semnul ciudăţeniei. Dumnezeu
este ciudat. (Cuvântul englezesc strange
poate fi tradus şi prin: straniu.).”
179. „Thornton
Wilder: Numai cei ce şi-au dat seama de nefiinţa lor sunt în stare să
preaslăveascâ lumina soarelui.”
180. „Un
biolog, H. Laborit, a descoperit (?) o substanţă, AG 256 care – în organism –
nu face decât să transmită durerile la creier. Materialitatea aceasta
neaşteptată, departe de a duce apa la moara ateiştilor, îi înfundă.”
181. „Brice
Parain: Este evident că civilizaţia industrială impune dictatura... În cele din urmă totul tine de preţul de
cost... nici măcar nu domnesc inginerii ori directorii ori administratorii,
ci preţul de cost, iar toţi guvernanţii nu-s decât slugile lui.”
182. „Arta
e concentrare a vieţii (definiţia lui Balzac), transcendare şi transfigurare,
dar nu poate fi revoltă împotriva armoniilor fundamentale: pe acestea,
dimpotrivă, ni le apropie, ni le intensifică, ni le dezvăluie.”
183. „Nu
de aripi are nevoie spiritul omenesc, spune Bacon, ci de plumb. Cu prea mare
uşurinţă se avântă în cele mai înalte abstracţiuni pierzând orice contact cu
omenescul şi realitatea.”
184. „Definiţii
ale artei, dovedind că arta nu-i, cum cred unii, demonică.
„Kafka:
Scrisul e o formă a rugăciunii.”
„Tudor
Argezi: Scrisul ca şi dragostea e poezie.”
„Gauguin:
A picta vise şi a căuta absolutul. Obiectele sunt numai idei simplificate.”
„Kandinsky:
Rostirea tainei prin taine.”
„Hugo
Ball: Limbajul desenului reîmprospătează ideea paradisului şi culorile străvechiului
tablou.”
185. „Marcel
Jouhandeau: Faptul că viaţa-i o sărbătoare i-a scandalizat pe unii. Dacă au
ales să fie nefericiţi, treaba lor... Deşi am parte de toate grijile, toate necazurile,
toate dezamăgirile, nimeni nu află nimic, nici măcar eu.”
186. „Întreabă.
Cere. Bate. Îndrăzneşte. Nu te teme. Nu te spăimânta. Stăruie. Năvăleşte. Fii
treaz. Fii întreg la minte.
Tot
atâtea îndemnuri care cu prisosinţă arată că nu se cuvine să fim proşti! Dovadă
e însuşi faptul că Dumnezeu e un Dumnezeu ascuns, că trebuie să-l aflăm, să-l
descoperim; că lumea Lui trebuie s-o putem descifra. Nimic nu ne e dat mură-n
gură, natura e complicată şi dialectică, dincolo
de complicaţii şi dialectică ni se cere s-o desluşim; sensurile ei stau dincolo de realitatea imediată. O vastă
cimilitură în care numai o minte întreagă se poate descurca. Şi până la urmă,
în acest rebus, îl găsim pe Dumnezeu ascuns – unde? În locul cel mai puţin probabil
fiindcă era cel mai evident – unde nu ne-am fi gândit, ca în Scrisoarea lui Poe – înlăuntrul inimii
noastre!”
187. „Timpul,
darul cel mai de preţ; şi duşmanul cel mai necruţător când e izolat şi
abstract, când nu mai e decât clopot de vid în care persistă a vieţui numai,
neliniştea, nesiguranţa, închipuirea dezlănţuită.”
188. „Heidegger
cunoaşte paradoxul lui Don Quijote de vreme ce scrie: Orice om este întotdeauna
infinit mai mult decât ceea ce ar fi dacă ar fi numai ce este.”
189. „Contractul
încheiat cu diavolul e mult mai oneros decât cel încheiat cu Domnul. De fapt
nici nu-i contract, e păcăleală. Dai totul, nu primeşti nimic. Plata
neantizării diavoleşti e deznădejdea cu perspectivele ei fireşti: moartea, sinuciderea,
ruşinea şi ciuda iscate de înţelegerea faptului că ai fost tras pe sfoară.
(Sfoară sau frânghie, frânghia sinucigaşului Iuda).”
190. „
Simone de Beauvoir: Dacă nu iubim viaţa pe seama noastră şi prin alţii,
zadarnic încercăm pe orice cale ar fi s-o justificăm.”
191. „Hegel:
A-l iubi pe Dumnezeu e tot una cu a te simţi cufundat în totalitatea vieţii.”
192. „Balzac:
Dragostea care nu creşte zi de zi este o patimă netrebnică.”
193. „Comentar:
Nu încape îndoială că faptele pe care nu ne putem baza nu sunt faptele bune, ci
faptele legii.”
194. „Credinţa
adevărată (vie) şi faptele bune alcătuiesc ceea ce în fizica modernă, care a
renunţat la cauzalitate, se numeşte un cuplu invariabil.”
195. „În
rezumat: ne mântuim, desigur, prin credinţă, nu prin fapte. (Dacă am crede că
ne mântuim prin fapte am cugeta ca fariseii, am vedea în mântuire un contract,
un drept, un act magic. Dumnezeu fiind obligat să ne dea mântuirea în schimbul
faptelor bune.) Dar credinţa atrage inevitabil după sine faptele bune, ori
măcar dorinţa ori încercarea de a le face şi părerea de rău când dorinţa nu se împlineşte,
când încercarea dă greş. Din credinţă şi fapte se naşte o încâlceală şi o
încurcătură fără seamăn, pe care nimeni nu le poate pricepe şi dezlega. Una
ştim: că peste toată această încâlceală şi această încurcătură se lasă un nor
luminos, se lasă nesfârşita milă a Domnului lisus.”
196. „Concluzie:
Rugăciunea în care stă scris că patria noastră e în cer exprimă un adevăr elementar.
A da crezare fericirii pământeşti e o greşeală boacănă, fără scuze.”
197. „Creştinismul
e bucurie şi reţetă de fericire. E şi asumare a durerii.”
198. „Nu
suferim decât fiind depărtaţi de Dumnezeu, dar suferinţa aceasta ne apropie de
Dumnezeu. Se poate astfel spune că Dummezeu este în acelaşi timp Fericirea
pierdută, căinată, şi Suferinţa, deoarece întoarcem spatele Fericirii. El e Dumnezeul
răstignit până la împlinirea veacurilor. Totul aşadar stă sub semnul căderii,
care-l preschimbă pe om în fiinţă a remuşcării, a surghiunului, a durerii iar
pe Dumnezeu însuşi – Dumnezeu care nu poate fi decât al Bucuriei! – în Dumnezeu
al lacrimilor; Domnul care stă spânzurat pe lemn, Sfântul Duh care suspină şi
Maria, care plânge pe Munte.”
199. „De
raiul pământesc nu ne mai apropiem decât suferind şi suferinţa aceasta e singurul
lucru care ne poate convinge că pierduta Grădină tot mai există.”
200. „Propoziţia
lui C. G. Jung, „Nostalgia luminii e nostalgia conştiinţei”, o interpretez în
sensul afirmaţiei că prostia nu are nimic de a face cu doctrina creştină.”
201. „Cred
în minuni ca şi în legile elementare ale fizicii şi aritmeticii. Primul efect
al credinţei este acceptarea minunilor (ceea ce nu contrazice respectul datorat
legilor de funcţionare a universului, statornicite de Dumnezeu).”
202. „Idem
Pavel la Colos. 3, 22: Orice lucraţi, lucraţi din toată inima ca pentru Domnul
şi nu ca pentru oameni.”
203. „Dezinteresarea
este o erezie izvorâtă din cu totul greşita interpretare a capitolului 17 de la
Ioan, iar plictiseala este un păcat a cărui obârşie se află în lipsa de iubire
faţă de creaţiune.”
204. „Plictiseală?
Nepăsare? Înseamnă că te opreşti în drum. Creştinul nu se opreşte. Pentru el
sunt valabile puternicele cuvinte ale lui Malraux: „Totul e semm. A merge de la
semn la realitate semnificată înseamnă să adânceşti lumea, să mergi către
Dumnezeu.”.”
205. „Felicien
Marceau: Nu suntem în lume ca să mergem la cinema. Trebuie să ai de lucru, să cauţi,
să agoniseşti...”
206. „În
caz de conflict între conştiinţa individuală şi datoria faţă de colectivitate,
soluţia este demisia.”
207. „Iertarea
fără uitare nu face doi bani.”
208. „Gândul
la Judecata de Apoi: întocmai ca la o treabă notată în agendă.”
209. „Lion
Feuchtwanger dă definiţia partidului naţional-socialist: o vastă organizaţie
bine pusă la punct pentru aducerea la îndeplinire a crimelor hotărâte de ştabi
– restul nu-i decât poezie.”
210. „Domnul
arată: Cine ţine la viaţa lui o va pierde, iar cine-şi pierde viaţa lui pentru
Mine o va găsi (Mat. 10, 39) şi repetă: Cine va voi să-şi scape viaţa o va pierde;
iar cine îşi va pierde viaţa Pentru Mine o va afla. (Mat. 16, 25) Tot astfel la
Marcu 8, 25 şi Luca 9, 24: Căci cine va voi să-şi scape viaţa o va pierde; iar cine
va pierde viaţa sa pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela o va scăpa; Cine va
voi să-şi scape viaţa o va pierde, iar cine-şi va pierde viaţa pentru Mine acela
o va izbăvi.”
211. „Suferinţa,
ori de câte ori e îndurată sau cugetată cu vrednicie, dovedeşte că răstignirea
nu va fi fost inutilă, că jertfa lui Hristos e roditoare.”
212. „Nu
există dovezi absolute. De vreme ce avem:
-
experienţa Michelson-Morley (asupra unui sistem nu se pot face observaţii
absolute din lăuntrul lui);
-
principiul incertitudinii al lui Werner Heisenberg;
-
teoria relativităţii şi a relativităţii generalizate;
-
pluralitatea planurilor de conştiinţă;
-
geometriile ne-euclidiene;
de
vreme ce:
-
„nu există semne" (pentru că pot fi interpretate, după cum arată Sartre);
-
axiomele nu pot fi demonstrate;
-
legile fizice n-au decât un caracter statistic şi probabilist;
-
fiecare cercetător ştiinţific înainte de a-şi începe observaţiile trebuie să-şi
calculeze „ecuaţia personală";
-
intrăm în contact şi lucrăm numai cu aparenţe şi idoli (idola fori, theatri, tribus, specus);
-
limbajul nu este mijloc cert de comunicare, rezultă că singura cale ce ne rămâne
deschisă este a liberei credinţe.”
213. „
Ernst Jünger: Când simţul dreptății și moravurile se clatină, când frica
tulbură mințile, atunci puterile oamenilor de o zi seacă. Dar în familiile
vechi trăiește cunoașterea măsurii adevărate și legitime, și din ele se ivesc
mugurii noi ai dreptății.”
214. „Marcel
Proust: Sunt oameni pentru care fericirea este o eroare.”
215. „O
inteligenţă aspră, tare ca diamantul e mai bună ca tot idealismul din lume.”
216. „Eroare!
Aşa e la oamenii cumsecade. La şmecheri e altfel, sinceritatea duce numai la
catastrofe. Cel care a ales calea sincerităţii nu va mai cunoaşte pacea cât va
fi închis (şi mai târziu la fel): e mereu chemat, mereu solicitat, mereu silit
să vorbească, să-şi aducă aminte, să trădeze.”
217. „Lecţia
închisorii este o lecţie de realism.”
218. „Mai
mult, că doctrina creştină e aşa: Să fii iubit de Dumnezeu şi să iubeşti pe
Dumnezeu înseamnă a suferi.”
219. „Creştinismul
este un mesaj existenţial, care face din existenţă ceva mai paradoxal şi mai
greu decât a fost vreodată înainte şi va mai putea fi vreodată în afara
creştinismului.
Creştinismul
există pentru că există o ură între Dumnezeu şi oameni. Să fii creştin înseamnă
să fii chinuit în fel şi chip. Cel mai bun lucru este să fii în stare de a
născoci nesfârşite moduri de a te chinui tu însuţi; dacă însă nu eşti destul de
tare, poţi oricum nădăjdui că lui Dumnezeu i
se va face milă de tine şi te va ajuta să ajungi la starea de
suferinţă.
E
lucru teribil clipa aceea în care Dumnezeu scoate instrumentele în vederea operaţiei
pe care nici o putere omenească nu o poate aduce la săvârşire: să-i smulgă
omului dorinţa de a trăi, să-l omoare pentru ca să poată trăi ca un mort. Menirea
vieţii acesteia este de a te duce la cel mai înalt grad al scârbei de viaţă.
Dumnezeu
este vrăjmaşul tău de moarte.
Iată
încercarea: să devii creştin şi să stărui în a rămâne creştin: e o suferinţă căreia
nici o altă durere omenească nu-i poate opune boldul şi frământările ei. Şi totuşi,
nu creştinismul e crud, nu Hristos e crud. Hristosul este în Sinea Sa blândeţe
şi dragoste; cruzimea provine din faptul că în această lume trebuie creştinul
să-şi petreacă viaţa şi în ea trebuie să-şi exprime condiţia sa de creştin deoarece
Hristos nu-i chiar atât de blând,
adică atât de slab, ca să-l scoată
din ea.”
220. „Creştinismul:
reţetă de fericire (în înţelesul cel mai american, mai practic) şi tortură de
neîndurat. Simultan, deopotrivă. Numai că naşterea din apă şi duh preface – fără
a o desfiinţa – şi suferinţa în fericire. Dacă Hristos n-ar fi înviat, raportul
ar fi fost altul, invers. Dar a înviat. O ştim.”
221. „Democraţii
nu-şi dau seama ce fac atunci când, în numele libertăţii scrisului, cer drepturi
depline pentru autorii imorali şi afirmă inexistenţa pornografiei.”
222. „Pentru
a putea fi liberală se cere ca societatea să fie întâi supusă moralei.”
223. „Morala
e temelia culturii și vieții politice a societății.”
224. „1935,
Manole despre morală şi libertate: Fundamentul drepturilor naturale e în
educaţia pe care o primesc oamenii, în mentalitatea lor: ţine de ceea ce cred,
de faptul că au sau nu o credinţă în vreo regulă, de părerea pe care şi-o fac –
în sensul cel mai simplu – despre cinste şi corectitudine. Nu e nevoie să ştie
multe lucruri, e neapărată nevoie să fie convinşi de valoarea unui singur cuvânt,
un adjectiv: cumsecade.”
225. „Teoreticienii
democraţiei privesc prea sus: cred că distrugând religia, morala, onoarea,
proprietatea, respectul şi distincţia vor obţine totul.”
226. „Dreptul
e o disciplină autonomă, dar nu poate funcţiona decât într-o societate morală.”
227. „Libertatea
e bun de preţ şi e rară: popoarele care din când în când, în cursul istoriei,
se bucură de libertate au noroc.”
228. „Ştii
parcă ce spune La Rochefoucauld: trebuie virtuţi mai mari şi tărie mai multă
pentru a şti să duci o viaţă fericită decât pentru a îndura nenorocirea.”
229. „Adversarii,
mai totdeauna, seamănă între ei.”
230. „Nu
există creştinism fără de Hristos – că dacă ar exista, mulţi evrei, politeişti,
masoni şi puzderie de oameni cu moravuri curate ar fi demult creştini.”
231. „Dumnezeu
e dincolo de toate celelalte noţiuni ale relativităţii noastre.”
232. „Emil
Cioran: Teologia exprimă starea noastră mai bine decât zoologia.”
233. „A
durat până ce l-am putut convinge că nu sunt partizan al zămislirii în eprubetă
a copiilor.”
234. „Creştinismul
metamorfozează omul. Ce-ar putea fi dincolo de creştinism? Valery se întreba şi
el dacă există altceva mai bun decât lumina.”
235. „Un
lucru-mi pare cert, că lumea oamenilor simpli este o lume complicată, iar lumea
oamenilor complicaţi este o lume simplă.”
236. „Cu
cât sunt oamenii mai sofisticaţi, cu atât dau mai puţină însemnătate formelor;
pe când oamenii simpli abia se adună laolaltă că şi alcătuiesc regulamente straşnice.”
237. „Mania
sectanţilor de a fixa anul armagedonului, data sfârşitului lumii etc. contravine
textului categoric în care Domnul exclude aflarea unei date precise. Există o
pornire de a cuceri oamenii spăimântându-i şi totodată măgulindu-i prin vestirea
unor evenimente catastrofale şi grandioase la care li se făgăduieşte că vor participa.
Inconştientă abilitate? Mondanitate? Fantezie?”
238. „Posibilitatea
de a cunoaşte data precisă a sfârşitului ar veni în contradicţie cu principiile
de bază ale lumii care sunt: incertitudinea, libertatea credinţei, retragerea
lui Dumnezeu în taine inaccesibile probelor categorice.”
239. „Creştinismul:
religia care ia parte la tragedia omului şi la necazurile lumii. (Nu numai la
tragedii, ci şi la belele, la scârbe).”
240. „Părintele
stareţ Roman: Creştinismul e riscul absolut, iar viaţa de călugăr e riscul dus
la paroxism.”
241. „Cele
şase elemente din domeniul cărora îşi iau termenii şi-şi aleg imaginile
parabolele din Evanghelie: ogorul, via, năvodul, gospodăria, turma, cireada.”
242. „Lecţie
de simplicitate şi realism. Şi de morală foarte clară. Familia. Munca. Sinceritatea.
Ascultarea.”
243. „Și
eu nu-s decât un sentimental impresionabil.”
244. „Mai
întâi simpla ispită nu-i tot una cu păcatul. Ispita nu devine „păcat cu gândul"
decât dacă o reţii, dacă o „prelucrezi" în cuget, punând în funcţiune viziunea
extraretiniană, simţul paroptic.”
245. „Apoi,
nu încape îndoială că păcatul cu gândul e un păcat şi păcatul cu fapta e alt
păcat. Două. Aşadar făptuirea primului nu implică pe a celuilalt. Cine păcătuieşte
cu gândul n-are nevoie să-şi ia pe cap încă un al doilea debit. Mai bine împovărat
cu unul decât cu două.”
246. „Ispită
totalitară: aut Caesar aut nihil.
Asta e trufie. Mai bine muncita înfrânare decât aroganta desfrânare.”
247. „Trebuie
să ne străduim a stăpâni gândul, nu numai trupul, convinşi fiind însă că nu
este tot una păcatul cu gândul şi trecerea la fapte. Modestie.”
248. „Iehoviştii
Mai
toţi au părăsit Ortodoxia pentru motivul că „popa din sat era beţiv” sau „era
curvar” sau „făcea politică” sau „era lumeţ…” Ca şi cum valabilitatea
învăţăturii lui Hristos ar fi la cheremul ticăloşiei cutărui popă din cutare
comună.”
249. „Maurras:
Omul politic serios are inimă pentru sine şi minte chibzuită pentru toţi.”
250. „Miopia
oamenilor normali. Nu pot crede că totul e cu putinţă.
David
Rousset: Oamenii normali nu ştiu că totul e posibil!
Aldous
Huxley: Aici te înşeli, răspunde arhidiaconul. Nu există limite. Oricine e
capabil de orice, să ştii, de absolut orice.
Îngerii,
sfinţii şi duhovnicii sunt buni, dar nu sunt naivi, creduli: ei ştiu că răul
n-are fund, că omul poate coborî fără sfârşit. Secretul lipsei lor de prostie:
ei ştiu că dracul există.”
251. „De
naivitate şi credulitate se poate lecui – fără a cădea în cinism – numai cine
crede în existența diavolului.”
252. „Huxley:
Suntem pedepsiţi pentru că am fost pedepsiţi.”
253. „Şi
Evanghelia ştie să fie aspră: celui ce n-are (n-are credinţă, nădejde, fapte bune,
rost pe lume) şi puţinul pe care-l are (şi nu-l rodeşte) i se va lua.”
254. „Ştiinţa
în zilele noastre n-a desfiinţat teologia, a înlocuit-o.”
255. „Dostoievski
o ştia de mult:, A trăi fără Dumnezeu nu-i decât chin... Omul nu poate trai
fără a îngenunchea... Dacă-l alungă pe Dumnezeu, îngenunchează în faţa unui
idol de lemn sau de aur, sau imaginar. Sunt idolatrii cu toţii, nu atei.”
256. „Rabi
Nahman din Braţlav: „N-avem nevoie de nimic altceva decât de niţică viață
dulce.”
257. „Le-am
urât deşteptăciunea care nu era decât de contabil.”
258. „Oricine
înjoseşte înseamnă că e josnic.”„
259. „
Saint-Exupery în Citadela: Esenţialul
în lumânare nu este ceara care lasă urme, ci lumina.”
260. „Comentariu:
dezamăgirea în prietenie e un simptom care dezvăluie niveluri mai profunde. Ne
doare nu mârşăvia pe care o descoperim la celălalt – la urma urmei nu ne
sinchisim de ea – ci descoperirea propriei noastre mârşăvii reflectată la
celălalt, căci nu ne-am fi împrietenit dacă nu exista între noi un fond comun,
aceleaşi ape subterane pe care sunt clădite două case şubrede.”
261. „Există
o ură neîmpăcată împotriva binelui şi o groază adâncă şi dispreţuitoare faţă de
tot ce este frumos.”
262. „Cu
sentimente frumoase nu se face literatură bună. Viaţa n-are preţ.”
263. „Puterea
nu e decât o stare, un rezultat: guvernanţii nu sunt la putere fiindcă au
mijloacele de coerciţiune în mână, ci au mijloacele de coerciţiune la
dispoziţie pentru că sunt la putere. Mă, cine crede altfel, crede ca persoanele
care-l plictiseau pe Troţchi cu întrebări, crede că puterea e un obiect care
scapă din mână, se cucereşte, se fură, se ascunde. Un fel de talisman, de coif
al Nibelungului. Puterea nu e decât un element de gradul al doilea, provine,
decurge de la un altul. Iar elementul iniţial e credinţa massei omeneşti care e
cuprinsă într-o formă statală anume. Dreptul, aşadar, nu-i decât o religie, un
sistem de credinţe.”
264. „Și
nenorocirea este că puterea lor stă în imaginaţia lor.”
265. „În
iubire ca şi în afaceri, în ştiinţe ca şi la săritura în lungime, trebuie să
crezi înainte de a câştiga ori de a-ţi atinge ţinta; cum de n-ar fi la fel de
adevărat şi-n viaţă în general?...”
266. „Hans
Johst: Când aud cuvântul cultură pun
mâna pe revolver.”
267. „Camus:
Binele e o visare, un proiect mereu amânat şi urmărit cu un efort istovitor, o
limită pe care n-o atingem niciodată, domnia lui e imposibilă. Numai răul poate
merge până la marginile sale şi domni absolut.”
268. „Prima
datorie a creştinului: a fi fericit;
Prima
datorie a creştinului: a simţi adânc nenorocirea condiţiei omeneşti.
Ieşirea
din dilemă: soluţia dogmatică: credinţa în transfigurare şi înviere.”
269. „Cine-şi
repetă mereu maxima lui Kierkegaard: „Contrariul păcatalui este libertatea” şi
cine ştie că libertatea este bunul suprem înţelege ce poate însemna creştinismul.”
270. „Proclamarea
adevărului e mereu solemnă pentru că adevărul e solemn.”
271. „Cine
se ruşinează să mărturisească pe Hristos va fi ruşinat la Judecată. Hristos e
Adevărul. Mărturisirea adevărului e un act ce se face numai solemniter.”
272. „Secolul
al XX-lea a văzut, în afară de calamităţi, toate fumurile iadului şi demenţei,
a văzut că iadul poate fi, că e în orice clipă gata să treacă de la
virtualitate la închegare. Abisul, situaţiile limită şi angoasa ieşită-n stradă
şi postată pe la colţuri au arătat omului de rând al secolului al XX-lea că diavolul
există şi că e aproape de el. Prin urmare secolul al XX-lea e cel mai pregătit
să devină creştin.”
273. „În
Statele Unite s-au creat biserici ale homosexualilor. Contra. De ce?
În
primnul rând: Hristos nu respinge pe nici unul din cei care vin la El. Aşadar,
nici pe homosexuali.
Însă,
ca şi pe toţi ceilalţi, nu pentru ca să se justifice şi să se confirme în păcat,
ci pentru ca să se lase de el.
Hristos
n-a respins pe curve şi pe hoţi, dar nu spre a-i binecuvânta în poziţia lor de
curve şi de hoţi, ci pentru a-i ajuta să nu mai fie. Greşit ar fi să se creadă
că homosexualilor le-ar asigura un tratament preferenţial, pe ei primindu-i
fără ca să se cureţe şi libereze din robia păcatului lor.
Domnul,
din milă şi bunătate, ascultă orice rugăciune; scopul rugăciunii nu este însă
întărirea în păcat. Mauriac îi spunea lui Gide: n-are-a-face la ce renunţi, totul
este să renunţi; ca atare în cazul homosexualilor problema nu se pune în alţi termeni
decât ai înfrânării.
În
al doilea rând: creştinismul este prin esenţă universalist şi ostil oricărei segregaţii.
Nu este conform cu spiritul învăţăturii lui Hristos să existe o biserică pentru
albi şi una pentm negri, o biserică pentra femei şi una pentru bărbaţi, o
biserică pentru bogaţi şi una pentru săraci, o biserică pentru homosexuali şi
una pentm heterosexuali, o biserică pentru intelectuali şi una pentru
analfabeţi. Tot astfel, ar fi necreştin şi nu lipsit de ridicol (segregaţia
duce spre ridicol) să fiinţeze biserici speciale pentru hepatici, cardiaci,
bolnavi de calculi renali...
Destul
că-L rugăm pe Dumnezeu fiecare în limba noastră şi că ne despărţim pe
naţionalităţi şi confesiuni, nu mai e nevoie să creăm alte particularisme.”
274. „Ca
prin minune încep să simt o răcoare, o umezire a gurii arsă de sete (nici la
Gherla nu pot bea apa, sălcie); şi o imensă recunoştinţă, niciodată n-am ştiut mai
bine ce e smerenia, cât de „săracă” şi „ticăloasă” e condiţia umană.”
275. „Foarte
mulţi îşi reneagă trecutul, dezmint până şi lucruri notorii. „N-am fost!”
Exemplu de cinste şi sinceritate colonelul C. L. care după ce se recomandă adaugă
– spre ştiinţă şi bună regulă: am fost prefect legionar de Oradea şi senator
legionar.”
276. „Feriţi-vă
de cuvinte! Fugiţi de subtilităţi! Nu semnaţi declaraţiile fără a le citi cu
atenţie!”
277. „Eroina
din Planetarium al Nathaliei Sarraute
îndură chinuri cumplite în legătură cu stilul unei clanţe: e nefericită pentru
că nu e creştină.”
278. „Adevărul
ne face liberi şi-n acelaşi timp ne descătuşează nu numai din robia păcatului
ci şi din jugul (care nu-i uşor) şi de povara (care nu e bună) a fleacurilor,
susceptibilităţilor, împunsăturilor amorului propriu.”
279. „Creştinul
duce un război pe care trebuie neapărat să-l câştige, nu încape „onorabilă
predare” şi de aceea el nu poate considera războiul drept ceva superficial.”
280. „Lucian
Blaga: Echilibrul – secretul vieţii – nu este tot una cu eclectismul,
mediocritatea şi compromisul. Nu se situează pe linia medie dintre extreme, ci
dincolo de ele, sintetizâdu-le, însumându-le, depăşindu-le, dogmatizându-le.”
281. „Eleganţa
şi discreţia creştinismului.
Dovezi:
Cine
nu recunoaşte binele care i s-a făcut săvârşeşte un mare păcat. Dar mai mare e
păcatul celui care aşteaptă să i se arate recunoştinţa pentru binele făcut.
Cine
posteşte se cuvine să-şi ungă părul şi să-şi spele faţa.
Cine
se roagă să se închidă în camera sa şi să încuie uşa.
Cine
face milostenie să nu ştie stânga ce face dreapta sa.
Cine
e poftit la cină să se aşeze la capătul de jos al mesei.
Nimeni
să nu silească pe aproapele său, nici măcar pentru a-i face un bine. Nici
Domnul nu intră nechemat.
Cine
e în slujba lui Mamona, măcar aceluia să-i fie credincios (Luca 16, 11).”
282. „Dostoievski:
Frica e blestemul omului.”
283. „Libertatea
nu înseamnă indulgenţă pentru criminali şi derbedei.”
284. „Henri
Massis: Răul e banal, dezordinea e banală, excepţionale sunt lucrurile bune,
însuşirile alese.”
285. „Ana
socoteşte că trei pericole ameninţă creştinismul occidental: raţionalismul,
sentimentalismul şi moralismul.”
286. „Creştinismul
nu se confundă cu prostia, prostia e un păcat: Sf. Bernard din Claievaux (citat
de Daniel-Rops): „Nu se cuvine ca mireasa Cuvântului să fie stupidă.”
287. „În
camerele din închisori – pentru că acolo e violent amplificată, exacerbată – am
înţeles cât de mizerabilă e situaţia noastră în lume: prin simpla noastră
existenţă deranjăm pe alţii.
N-avem
încotro. Se cuvine să înţelegem că orice am face şi oricât ne-am strădui, tot
supărăm. Singura soluţie e resemnarea. Ce putem face? Să tăcem, să tăcem. Să nu
facem răul, şi nici binele cu sila. Dar şi trecând, tăcând, tot nemulţumim.
Odată pentru totdeauna se cade să ne băgăm bine în minte: deranjăm doar pentru
că suntem prezenţi. Şi să nu ne oprim aici: mai trebuie să recunoaştem că şi ei
ne deranjează pe noi! Gând înfiorător: Căci nu suntem mai buni ca ceilalţi, tot
în aceeaşi oală ne aflăm şi fierbem înăbuşit.”
288. „Absurdul
e unul din parametrii condiţiei omeneşti.”
289. „Crucea
pentru creştin (şi să nu pierd prilejul de a repeta, orice om e creştin): simbolul
interferenţei cerului cu pământul, al spiritului cu materia.”
290. „Crucea
este tiparul care, singurul, ne îngăduie să înţelegem taina lumii şi a vieţii,
e singura cheie de care dispunem.”
291. „Teologii
explică deosebind între a voi şi a putea: Dumnezeu poate orice, dar nu
vrea orice, nu vrea răul, vrea numai binele, este binele.”
292. „Un
singur lucru nu poate Dumnezeu: să ne mântuiască fără de consimţământul nostru.”
293. „Unde
e vremea când Sartre scria în Situations
II: „Scriitorul are nevoie de libertatea cititorilor” sau „Libertatea
scrisului implică libertatea cetăţeanului. Nu se poate scrie pentru sclavi. Să
scrii înseamnă să voieşti într-un anume fel libertatea” sau încă: „Datoria
omului de litere nu e numai să scrie, ci să ştie să tacă la nevoie.”?”
294. „Poate
că din Evanghelia după Matei, la Predica de pe munte, s-au pierdut unele
rânduri ca acestea: „Aţi auzit că s-a spus celor de demult: să nu săvârşiţi păcate.
Eu însă vă spun vouă că oricine se întristează nesăvârşind păcate a şi păcătuit
în inima sa.” Vezi şi Tartuffe, piesă
antijansenistă.”
295. „Marcel
Jouhandeau: Cea mai mare ticăloşie: să crezi că ţi se datorează ceva, să pretinzi
ceva de la alţii, oricât de puţin ar fi.”
296. „Creştinul
nu-i supărat pe nimeni şi nu-i nemulţumit de nimic. Supărat şi nemulţumit e
numai de şi pe sine.”
297. „Se
găsesc în cuvântările lui P. P. Carp formulări cu adevărat creştine: „în
politică greşelile se îndreaptă, nu se răzbună.”
„Rău
faceţi că vă legănaţi în strania şi periculoasa iluzie că murdăria se poate
spăla cu sânge.”
„Primul
semn al unei stări înapoiate, sub punctul de vedere al culturii, este intoleranţa.
Când cineva crede că numai el are dreptate, când cineva crede că în afară de
concepţia creierilor săi nu mai este nimic alt în viaţa socială, acela este un
om incult, care n-a avut încă putinţa de a-şi da seama cât de variate, cât de
multiple sunt manifestările gândirii omeneşti.”
298. „Se
face o confuzie între libertate şi nenorocire. Şi ceea ce trebuie desfiinţat e nenorocirea,
nu libertatea.”
299. „Viaţa
este hotărâtor legată de verbul a face:
trăirea noastră pe acest pământ, trecerea noastră prin această lume constituie
faza lui a face. Moartea (ori stările
prevestitoare şi asemănătoare ei) stau sub semnul lui a fi. (Moartea însăşi ar putea fi definită ca trecerea în starea
lui a fi, un a fi absolut, purificat de orice contingenţă.)
Starea
lui a fi se prezintă aici – măcar că
nu atinge absoluta puritate de dincolo – ca deosebit de grea şi primejdioasă.
(Ceea ce ne îngăduie a bănui cât de grea şi de primejdioasă se va putea
prezenta dincolo).”
300. „Când
fiinţa omenească e redusă la a fi o conştiinţă singuratică, aflată în comunicare
doar cu ea însăşi şi silită să parcurgă scurgerea timpului clipă de clipă numai
cu forţe proprii, ea nu mai are de unde solicita şi primi distracţii, distrageri,
alibiuri, portiţe de scăpare, materie primă. Ea stă, iremediabil şi inexorabil,
faţă-n faţă, rost către rost (în sensul lui Dinu Noica) numai cu sine.
Şi
când e numai cu sine, numai amintirea perioadei lumeşti a lui a face îi mai rămâne. Acum, în
imponderabila „fiinţosferă” singurul punct de sprijin şi orientare e centrul de
gravitate al trecutei şi definitiv încheiatei „faciosfere”. Orice „facere” e
prin definiţie imposibilă. Soldul s-a calculat, s-au tras liniile, s-au pus
sigiliile.”
301. „Pe
veşnicul a fi noi ni-l clădim
singuri, iar veşnicia aceasta – rai ori iad – e funcţie variabilă de ceea ce facem. Picătură cu picătură, zi de zi, clipă
de clipă, acţiune după acţiune, gest după gest, făcândul îşi pregăteşte permanentul esse.”
302. „Verbele
a face şi a fi sunt deopotrivă de gingaşe: unul prin evanescenţa lui, celălalt
prin veşnicia lui. Goethe arăta cât de greu este a face. Dar greutatea sa păleşte în faţa lui a fi când acesta îi urmează. Fericiţi cei ce pot întâmpina pe a fi şi pot intra în împărăţia lui
mulţumiţi fiind de felul în care şi-au încheiat relaţiile cu a face.”
303. „Înţelepciunea
popoarelor de mult a înţeles că între prostie şi credinţă e o prăpastie.”
304. „Partidul
nu greşeşte, ştie tot.”
305. „Emile
Mâle: Frumuseţea e pretutindeni, dar nu se dezvăluie decât dragostei.”
306. „Împotriva
soartei nu te poţi apăra ca împotriva unor vrăjmaşi; nu poţi decât să dai un
înţeles nou consecinţelor ineluctabile ale destinului în curs de împlinire.”
307. „Mai
sunt şi cuvintele lui Dostoievski: Fantasticul este tot una cu realul; fără
real nu există fantastic.”
308. „Astăzi
din nefericire occidentul nu mai are încredere în sine ca în veacul al XlX-lea
şi nu mai crede în libertate, creştinism şi superioritatea culturii sale, e ca şi
pierdut. Or fi mulţi ticăloşi printre albii occidentului, dar ideile specifice Europei
– libertatea, ordinea, persoana, dragostea, dreptatea – sunt nobile idei cu valoare
generală. Ele sunt compromise de cei ce nu mai vor să le apere şi îngăduie să
fie înlocuite cu invidia, răutatea, demenţa, tirania în care – nenorociţii –
văd acum aurora imaculată a începutului şi idealului.”
309. „Atenţie,
să nu ne lăsăm cuceriţi de calităţile oamenilor spre a le îmbrăţişa ideile.”
310. „Leon
Daudet: „Epocile istorice au bolile lor proprii.” Exemple: evul mediu – ciuma; secolul XVI – sifilisul; secolul XIX –
tuberculoza; secolul nostru – cancerul.
Cred
că au şi păcatele, viciile lor specifice. Unele, desfrânarea; altele, lăcomia;
ori setea de cuceriri, cruzimea, etc.”
311. „Berdiaev:
Tragedia antică este aceea a destinului, tragedia creştină este aceea a
libertăţii.”
312. „Mirabeau:
Orice om curajos devine un om public în zilele de urgie.”
313. „
Pilde 1. 22: Până când, proştilor, veţi iubi prostia?”
314. „Ce-i
dau oamenii lui Dumnezeu când lui Dumnezeu îi este sete? Oţet şi fiere.”
315. „Repede
sfâşiată de gândul la guvernul Blum, instalat cu pompa, un minister uriaş,
împărţit pe secţii, care îşi ia sarcina de a ferici pe toţi în cel mai curat
stil conu Leonida: lege de murături şi pensia după legea veche, statul să
plătească, d-aia e stat. Şi dreptul pentru toţi Francezii de a-şi vârî capul în
nisip. Et un Pernod pour Arthur.
A!
explicaţia istoriei nu o dă nici materialismul, nici teoria providenţială, nici
nimic altceva. Singura explicaţie raţională a căderii statelor şi prăbuşirii civilizaţiilor
e cea dată de Romani: Quos jupiter
perdere vult…”
316. „E
prea puţin. Puterea absolută devine neapărat demenţă.”
317. „Dar
absurdul e şi el absurd, nu e previzibil – şi-n momentul în care te încrezi în
absurd şi hazard dai dovadă de o credinţă raţionala în absurd şi hazard, credinţă
inconsecventă, absurdă!”
318. „Hristos
ne conferă calitatea de oameni liberi, adică de nobili. Dar ne cere efortul
păstrării noii noastre stări, efortul – ar spune existenţialiştii – de a fi ceea ce suntem. Galat. 5, 1: „Staţi deci tari în
libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi.””
319. „Până
la urmă toate se încurcă: poziţiile se tulbură, anii de temniţă se adună în
progresie geometrică, căluşeii şi scrinciobul pe fiecare îl ameţesc. Se
desprind cu încetul două secrete: 1) toată lumea are niţică dreptate şi 2) tot
omul e nebun deşi crede că numai ceilalţi sunt.”
320. „Despre
nebunie am mai învăţat ceva: că principalul – în închisoare ori în
situaţii-limită – este să nu înnebuneşti. George Orwell (1984): „Nu izbutind să
te faci auzit, ci rămânând zdravăn la minte duceai mai departe moştenirea
omului.” De ce? Pentru că nebunia este contagioasă şi pentru că orice regim
totalitar este şi nebun.”
321. „ Rudyard Kipling:
Life
is mostly froth and bubble.
Two
things stand like stone:
Kindness
in another 's trouble
Courage
in your own.”
322. „Ceva
asemănător la Henry James: „Trei sunt în viaţa omenească lucrurile importante.
Primul este să fii amabil. Al doilea este să fii amabil. Şi-al treilea este să
fii amabil.”
James
întrebuinţează cuvântul Kind, care
înseamnă nu numai amabil, ci şi îndatoritor, plin de bunăvoinţă, drăguţ,
grijuliu de binele altuia, bun, gentil.
Dacă
dragostea de aproapele nostru ne este inaccesibilă în esenţa ei, măcar sub
forma amabilităţii o putem manifesta relaţional.”
323. „Unamuno:
Să crezi în Dumnezeu înseamnă să doreşti ca El să existe şi în plus să te porţi
ca şi cum ar exista.”
VIRGIL
CIOMOȘ
POSTFAȚĂ
sau
despre curajul de a crede
1. „Recunoaștem
natura unui comportament în momentul în care ea vădește o anume personalitate,
respectiv, recunoaștem personalitatea cuiva în momentul în care comportamentul
său are o anume natură…”
2. „Și
sunt destui aceia care caută prin mânăstiri doar spectacole spiritual iar nu
așezări duhovnicești.”
3. „Pentru
a dovedi falsitatea afirmațiilor cuiva trebuie să cutezi a le verifica.”
4. „Dăm
mereu peste același viciu fundamental al vremurilor noastre: toată lumea știe
ce trebuie să facă și, totuși, prea puțini fac ceva.”
5. „Răul
și minciuna nu pot exista fără binele și adevărul pe care le neagă.”
6. „Iadul
nu e moartea, ci amenințarea ei.”
7. „Timpul,
avertizează Jurnalul, e darul cel mai
de preț, dar și dușmanul cel mai necruțător. Eistă o Clipă paradisiacă a cărei plinătate cuprinde pe Mântuitorul însuși; există, însă, și o clipă infernală a cărei cuprindere e
atât de mica încât abia dracul de-o mai încape. Orizontul primei poate
îmbrățișa simultan întreg firmamentul, cel al ultimei se îngustează până la a
devein închiderea însăși.”
8. „A
fi în același timp șarpe și porumbel este
posibil!”
9. „Vederea
spectacolului degradării umane.”
10. „Asta-i vrut, asta-i avut!”
11. „Părintele Cleopa: Nu te lasă în mânăstire, fă-te tu
mânăstire!”
.jpg)
.jpg&description= Pasaje/ fraze preferate din „Jurnalul fericirii” de Nicolae Steinhardt){kind=link}