Antimuza

Sertarul meu cu gânduri, poezie, cafea, pictură, cărți și lectură.

  • HOME
  • CĂRȚI ȘI LECTURI
  • PROZĂ
  • POEZIE
  • EXTRA-VERB
  • GALERIE/ PICTURĂ ȘI CAFEA
Iar zboară frunzele nebune
Pe drumuri lungi în zare,
E toamnă afară şi în mine
Îmi umblă visele hoinare.

Decor luciu, metal şi dor
Se zbat în bezna-mi albă,
E toamnă afară şi-n decor
Se pierde starea toată.

Chiar dacă-s ploi şi-i vânt, şi-i rece
Și-mi picură speranţa;
E doar o toamnă care trece,
Ce-mi construieşte viaţa.


Încep în două rânduri,
Continui în mii de stări,
S-ajung să mă-nţeleg, 
Să-mi număr nervii verzi. 

Arome răvăşite, 
Candele parfumate 
Se zbat în bezna albă 
În sufletu-mi pe-o carte 
Şi învie toate – moarte.

Nu par să scriu tărie 
Şi nici deşertăciune, 
Dar tot ce zace-n suflet 
Are un motiv anume. 

Decor luciu, metal și dor 
Orbesc de-atâta soare 
Şi ţi-ar părea nonsens, 
Dar starea asta doare.


Postări mai noi Postări mai vechi Pagina de pornire

Toate drepturile de autor sunt rezervate. Un produs Blogger.

DESPRE MINE

Mădălina Ghiaur
„Cu siguranță am mai multe vieți, nu doar una. Așa îmi place mie să cred!
Pasiunile mele sunt niște cerșetoare pe care le port cu mine peste tot și mă descoperă de fiecare dată altfel...
Iubim împreună.
Plângem împreună.
Râdem împreună.
Ne ridicăm împreună.
Ne îndrăgostim împreună.
Căutăm materia și antimateria în tot ce este viu.
Până la punct, de obicei, stau cuvintele. După punct dansează muza, gândul și capriciile!”
________________________

GALERIE/ PICTURĂ ȘI CAFEA

GALERIE/ PICTURĂ ȘI CAFEA

CAPRICIILE MUZEI

  • Recenzie – „20 de ani în Siberia. Amintiri din viață” de Anița Nandriș-Cudla
  • Citate/ fraze preferate din romanul „Dragoste în vremea holerei” de Gabriel García Márquez
  • PREA MULTĂ IUBIRE
  • Citate/ fraze preferate din „Omul în căutarea sensului vieții” de Viktor E. Frankl
  • NOTIȚĂ
  • ÎMBRĂȚIȘAREA
  • DOI
  • ADEVĂRATA FEMINITATE
  • PRĂPASTIA
  • IUBIM BĂRBAȚII

ARHIVĂ

  • ►  2023 (4)
    • ►  iunie (1)
    • ►  mai (1)
    • ►  februarie (2)
  • ►  2022 (6)
    • ►  decembrie (1)
    • ►  august (1)
    • ►  iulie (1)
    • ►  iunie (2)
    • ►  ianuarie (1)
  • ►  2021 (1)
    • ►  iulie (1)
  • ►  2020 (21)
    • ►  decembrie (1)
    • ►  septembrie (1)
    • ►  august (1)
    • ►  iunie (1)
    • ►  mai (5)
    • ►  aprilie (1)
    • ►  martie (3)
    • ►  februarie (4)
    • ►  ianuarie (4)
  • ►  2019 (27)
    • ►  decembrie (3)
    • ►  noiembrie (4)
    • ►  octombrie (3)
    • ►  august (4)
    • ►  iulie (1)
    • ►  iunie (3)
    • ►  mai (2)
    • ►  aprilie (3)
    • ►  februarie (2)
    • ►  ianuarie (2)
  • ►  2018 (14)
    • ►  decembrie (1)
    • ►  octombrie (2)
    • ►  iunie (1)
    • ►  mai (1)
    • ►  aprilie (1)
    • ►  martie (2)
    • ►  februarie (5)
    • ►  ianuarie (1)
  • ►  2017 (8)
    • ►  noiembrie (1)
    • ►  octombrie (2)
    • ►  august (1)
    • ►  iulie (2)
    • ►  mai (2)
  • ►  2016 (9)
    • ►  decembrie (1)
    • ►  octombrie (1)
    • ►  septembrie (1)
    • ►  august (1)
    • ►  iulie (1)
    • ►  mai (2)
    • ►  martie (1)
    • ►  ianuarie (1)
  • ►  2015 (10)
    • ►  decembrie (1)
    • ►  noiembrie (2)
    • ►  septembrie (4)
    • ►  februarie (1)
    • ►  ianuarie (2)
  • ►  2014 (5)
    • ►  septembrie (2)
    • ►  august (2)
    • ►  martie (1)
  • ►  2013 (12)
    • ►  noiembrie (2)
    • ►  octombrie (2)
    • ►  iulie (1)
    • ►  mai (1)
    • ►  martie (3)
    • ►  februarie (1)
    • ►  ianuarie (2)
  • ▼  2012 (27)
    • ►  noiembrie (1)
    • ▼  octombrie (2)
      • E TOAMNĂ
      • NONSENS
    • ►  iulie (1)
    • ►  iunie (2)
    • ►  aprilie (1)
    • ►  martie (5)
    • ►  februarie (11)
    • ►  ianuarie (4)
  • ►  2011 (3)
    • ►  decembrie (3)
Powered By Blogger
Toate drepturile de autor sunt rezervate!

Gândurile

și rândurile

îi fac pe oameni!

Designed by OddThemes | Distributed by Gooyaabi Templates