Mărunte gânduri, mari speranţe
Le simt în mine-n loc de gloanţe;
Iar fulgii albi se pun pe rană
Tămăduind privirea oarbă.
Şi ninge cum nu a mai nins
Cu fulgi şi gânduri, frânturi de vis;
Flămând mi-e sufletu-n ninsoare
Când cad steluţe albe-n palme.
Trăiesc o iarnă prea bogată
De fulgi, de gânduri şi speranţă;
Ceva se schimbă-n toată starea
Căci tu îmi invadezi visarea.
Priviri de dragoste, plăcere
Emoţii ard doar în tăcere;
Eşti tu, sunt eu
Şi suntem ambii
Nebuni, vrăjiţi de aberaţii.
Şi mă cuprinzi, şi te cuprind,
Şi ardem ambii fericiţi.
În palma ta e mâna mea
Aşa cum noaptea ascunde luna.
Şi stăm pe valurile vremii,
Ascunşi în toamnele tăcerii;
Şi te iubesc, şi mă iubeşti,
Curg sentimente nebuneşti.
Eu mă desprind şi mă trezesc
În dimineţi prea reci,... firesc.
Căci ochii mei mă mint din nou
Şi visele-mi rămân ecou.
Acest prezent n-a fost trecut,
E visul meu, al tău pierdut;
Rămâne-un vis, atât, doar vis
Al meu, al tău bizar şi stins.
