Nu ești decât o bucată de carne
Împachetată în foițe de staniol
Roze,
Negre și albe,
Ce pretind să-ți învelească speranțele
Că mâine vei respira
Poate –
Într-o nouă zi.
Nu ești decât o bucată de carne
Mai bolnavă ca niciodată,
Într-un mileniu
Preocupat să coste
Și să numere
Obosit
Milioane.
Nu ești decât o bucată de carne
Oxigenată și fugărită de
Timp,
Să tot aduci argumente cu două taste
Acestei lumi că ești
Împlinit.
Cu ochii flămânzi de albastru,
Cu vise pe pânze schițate
Și demnitatea de
OM
Înfiptă între coaste,
Prin trei canale de
Nervi
Se mai aud uneori, țipând
Pescărușii tinereții noastre.
Nici crăpăturile pământului
Nu
Au nevoie de tine,
Dacă n-ai fi trăit măcar o zi sub soare,
Dacă n-ai fi fost o bucată de carne
În care un suflet
Nu
Și-a numărat
Ridurile din colțul gurii
Să vadă la apus
Oare
Cât a fost de fericit?
Roze,
Negre și albe,
Ce pretind să-ți învelească speranțele
Că mâine vei respira
Poate –
Într-o nouă zi.
Nu ești decât o bucată de carne
Mai bolnavă ca niciodată,
Într-un mileniu
Preocupat să coste
Și să numere
Obosit
Milioane.
Nu ești decât o bucată de carne
Oxigenată și fugărită de
Timp,
Să tot aduci argumente cu două taste
Acestei lumi că ești
Împlinit.
Cu ochii flămânzi de albastru,
Cu vise pe pânze schițate
Și demnitatea de
OM
Înfiptă între coaste,
Prin trei canale de
Nervi
Se mai aud uneori, țipând
Pescărușii tinereții noastre.
Nici crăpăturile pământului
Nu
Au nevoie de tine,
Dacă n-ai fi trăit măcar o zi sub soare,
Dacă n-ai fi fost o bucată de carne
În care un suflet
Nu
Și-a numărat
Ridurile din colțul gurii
Să vadă la apus
Oare
Cât a fost de fericit?
