S-a apucat să mă citească într-o zi... și aflând câte pagini am, m-a închis cu repeziciune și m-a lăsat pe un raft, într-un colț de suflet. Se apropia și se depărta de mine de fiecare dată când mă găsea tot acolo. Multă vreme nu a îndrăznit să mă deschidă, aveam zeci de mii de pagini și nici una nu era numerotată. Putea să înceapă de oriunde, începutul putea să fie sfârșit și sfârșitul putea să fie un început.
S-a apucat să mă citească într-o altă zi... și când și-a dat seama că a rămas la prima pagină, a obosit la prima privire.
S-a apucat să mă citească în timpul zero al nopții... când miroseam prin toți porii a dor și ploaie, când picioarele îmi erau înghețate de la atâta fugă printre anotimpuri și toamna mă înțepase până la oase. I-a fost greu să mă găsească printre atâtea frunze. A ajuns până la primul punct și s-a împiedicat de violetul care-mi împletea venele în palma stângă.
S-a apucat să mă citească când era la pământ... când plumbul din oasele lui era și plumbul din oasele mele, când ochii lui erau înțepați de privirile mele, când inima lui zgârâiase insomniile mele, când palmele lui sângerau peste frigurile mele, când respirația lui metalică tremura în gândurile mele, când fiecare milimetru de cuvânt sorbea reflexia nebuniei mele, când tăcerea lui era victimă în brațele mele i-am citit eu prima pagină, ca și cum aș fi trezit un copil dimineață, ca și cum l-aș fi trezit din mine însumi la viață!...
„Eu.
Tu. Punct.
Aplauze.
O cafea. Și de la capăt.
Rezumat de dragoste.”
S-a apucat să mă citească într-o altă zi... și când și-a dat seama că a rămas la prima pagină, a obosit la prima privire.
S-a apucat să mă citească în timpul zero al nopții... când miroseam prin toți porii a dor și ploaie, când picioarele îmi erau înghețate de la atâta fugă printre anotimpuri și toamna mă înțepase până la oase. I-a fost greu să mă găsească printre atâtea frunze. A ajuns până la primul punct și s-a împiedicat de violetul care-mi împletea venele în palma stângă.
S-a apucat să mă citească când era la pământ... când plumbul din oasele lui era și plumbul din oasele mele, când ochii lui erau înțepați de privirile mele, când inima lui zgârâiase insomniile mele, când palmele lui sângerau peste frigurile mele, când respirația lui metalică tremura în gândurile mele, când fiecare milimetru de cuvânt sorbea reflexia nebuniei mele, când tăcerea lui era victimă în brațele mele i-am citit eu prima pagină, ca și cum aș fi trezit un copil dimineață, ca și cum l-aș fi trezit din mine însumi la viață!...
„Eu.
Tu. Punct.
Aplauze.
O cafea. Și de la capăt.
Rezumat de dragoste.”
0 Comments