Citate/ fraze preferate din „Călători în timp, călători în conștiință. Drumuri către sine” de Mihaela Robitu

1. „Dacă lipsește ținta, viața este o rătăcire.” (Seneca)

2. „Ceea ce omida numește sfârșit, restul lumii numește fluture.” (Lao Tze)

3. „Dumnezeul meu, viața mea, sfânta mea dulceață.” (Fericitul Augustin)

4. „Viața te umilește și te învinge din nou și din nou, până când decizi să-ți lași ego-ul să moară.

Viața îți repetă același mesaj, cu țipete și urlete, până când în sfârșit înveți să asculți.

Viața îți trimite fulgere și furtuni, până te trezești.

Viața nu îți oferă ceea ce vrei, ci ceea ce trebuie ca să evoluezi.

Viața te dezamăgește să nu mai trăiești în iluzii și să vezi realitatea.

Viața distruge tot ce e de prisos, până când rămâne doar importantul.

Viața nu te lasă în pace, așa că încetează lupta și acceptă tot ce este.

Viața îți ia tot ceea ce ai, până nu încetezi să te plângi și înveți să mulțumești.

Viața îți trimite oameni în conflict ca să te vindeci și să lași să reflecte în afară ceea ce ai în interior.

Viața te lasă să cazi iar și iar, până când decizi să înveți lecția.

Viața îți pune dușmani pe drum, până nu încetezi să mai reacționezi.

Viața râde de tine de atâtea ori, până când încetezi să iei totul atât de în serios și râzi tu singur de tine.

Viața te rupe și te rupe în cât mai multe părți necesare pentru ca lumina să pătrundă acolo.

Viața îți scurtează timpul, astfel încât să înveți să trăiești.

Viața te ridiculizează până nu devii nimic, până nu devii nimeni și astfel vei deveni totul.

Viața îți scurtează, te taie, te îndepărtează, te rupe, te dezamăgește, te crapă, te sfâșâie...

      PÂNĂ CÂND DOAR IUBIREA RĂMÂNE ÎN TINE.” (Bert Hellinger)

5. „În plan personal, inconștiența m-a ajutat să mă afund și mai tare în muncă, să uit de mine, de dorințele mele, de darurile mele, de oamenii dragi și pasiunile care îmi aduceau bucurie și valoare. Conștientizând și alchimizând aceste energii de vibrație joasă prin diverse metode de conectare la suflet, la oameni, la natură, la iubirea necondiționată, la muzică, la tot ce ne înconjoară etc., noi ascensionăm ca urmare a acestui proces de durată către vibrații înalte și o viață de calitate. Este suficient să ne observăm când intrăm în energii de vibrație joasă, să le recunoaștem, să le acceptăm și să le eliberăm cu blândețe.”

6. „La pachet cu inconștiența poate să vină și autosabotarea, atunci când continui să faci ceea ce faci fără să schimbi nimic, chiar dacă observi că ceea ce faci nu îți aduce împlinire, dar continui să faci.”

7. „Degeaba îți spun alții, familia, prietenii că ceva este necesar să se schimbe, atâta timp cât tu alegi să faci același lucru și alegi în continuare să acționezi după același tipar, nimic nu se schimbă, indiferent că te muți în altă localitate sau în altă țară.”

8. „Uneori poate suntem în energia omului veșnic obosit, alteori veșnic ocupat, veșnic îndrăgostit, veșnic bolnav, veșnic pentru alții, veșnic în altă parte decât în locurile în care sufletul tău tânjește să fie și în multe alte ipostaze. Și învățăm să ne folosim în jocurile noastre de diferite măști, care mai de care mai autentică și mai prețioasă, dar fără să ne aducă ceva diferit în viața noastră, îndepărtându-ne de cei dragi și de ceea ce iubim să facem.”

9. „Chiar lipsa de încredere în forța proprie te poate face victima perfectă în diferitele momente ale vieții, conducând către autosabotare: eu nu pot, eu nu știu, eu nu am încredere, nu am suficienți bani, etc.”

10. „Când ești o victimă a sistemului, a vecinului, a colegului, a celorlalți, toate duc la o lipsă a autenticității în relația cu tine și pot conduce chiar la trădări personale. E mai ușor să trădezi pe cineva decât să fii autentic și să motivezi pe cineva să se autodepășească, să poți vedea părțile pozitive din fiecare situație. Victimizarea vine cu stima de sine scăzută, pe un fond personal, construită în timp și fără o dorință reală de a schimba ceva.”

11. „În victimizare totul ți se întâmplă doar ție și tu nu ai nicio vină, iar pe fundal apar conversații de diminuare a celorlalți și implicit a ta. E mult mai ușor să poți ține un om jos în mintea ta decât să îl ridici și să-i poți vedea părțile bune, să îl motivezi, să îi stai alături în momente dificile și să ai răbdare cu procesul și traumele persoanei respective.”

12. „Doar conștientizând și renunțând la măști, se eliberează o creștere a stimei de sine și omul începe să își vadă valoarea, darurile și să renunțe la controlul asupra propriei vieți și asupra celorlalți.”

13. „Există un ceva mai presus de noi, care se cheamă Viață, Dumnezeu, Univers, Energie, care ne dă câte o „palmă” atunci când o luăm pe căi greșite.”

14. „Depresia dincolo de partea medicală, poate să fie văzută ca un tunel care te poartă către luminița de la capătul tunelului. Depresia pur și simplu îți arată că lucrurile nu sunt așa cum sufletul tău își dorește, că undeva te minți singur/ă și este un pas crucial către trezirea spirituală.”

15. „Minciunile se clădesc și se consolidează prin repetiție, adevărul are nevoie doar de conștiință. Adevărul unifică oamenii, pe când minciuna și falsitatea separă oamenii.”

16. „O viață trăită în cinstea lui „a face”, de a demonstra constant altora cine ești, cât ești de bun și comparându-te  tot timpul cu alții, conduce la o durere de neacceptare și la o agitație mentală constantă pentru a livra către ceilalți ceea ce vor și mai puțin de a duce o viață intenționată în direcția visurilor și a celor necesare sufletului tău.”

17. „Totul este o alegere în viață, și viața se întâmplă după alegerile noastre.”

18. „Viața este un șir infinit de posibilități și feluri de a fi, dar liberul arbitru este la fiecare din noi, iar alegerile sunt la noi.”

19. „O viață trăită în prezent, în armonie cu nevoile sufletului, deschide drumul către tine, către bucuria autentică și iubirea necondiționată.”

20. „Experimentarea unor emoții noi poate să apară odată cu ieșirea din zona de confort.”

21. „Noi suntem suma experiențelor noastre, iar orice experiență nouă ne schimbă lumea și percepția asupra lumii.”

22. „Schimbând ceea ce se întâmplă în mintea noastră se schimbă și imaginea lumii.”

23. „Întreaga lume se schimbă cu măreția acțiunilor tale și tu te schimbi odată cu ele.”

24. „Lumea se schimbă prin exemplul tău, nu prin opinia ta.” (Paulo Coelho)

25. „Rareori se întâmplă ca oamenii să-și aloce timpul adecvat pentru a privi în propriile vieți, pentru a identifica resursele care le determină calitatea vieții, pentru a inventaria atent și riguros reacțiile și driverii ce le influențează viața.”

26. „Cele mai puternice legături interumane sunt cu cei care ne-au dat viață și cu energia colectivă a oamenilor lângă care am trăit.”

27. „Un nou-născut vine fără „manual de utilizare” și instrucțiuni cum să fie crescut și educat, fiecare familie preia tradiții, obiceiurile familiei și tiparele transmise din străbuni și se străduiește să învețe copilul să fie cel mai bun în ceea ce aceasta a învățat la rândul ei.”

28. „Viața este cu bune și cu „ne-bune”, dar cu toate astea la un anumit punct din viață toate fac sens.”

29. „Viața este ca un puzzle care are nevoie să fie construit și înțeles. Fiecare copil este oglinda familiei, cu credințele și programele învățate și transmise din generație în generație.”

30. „Ceea ce vindeci în tine, vindeci în linia familiei tale.”

31. „Există o mare diferență între cantitate și calitate, iar dorința de a avea și de a acumula cât mai multe bunuri materiale vine dintr-o neputință de a te bucura de ceea ce ai și de a pune recunoștință și respect pentru lucrurile și oamenii pe care îi ai în viața ta.”

32. „Ai nevoie de haos total în sufletul tău pentru a da naștere unei stele care dansează.” (Friedrich Nietzsche)

33. „Fii prezent în prezentul tău!”

34. „Uitând că stă în puterea noastră să fim bucuroși și fericiți, devenim vulnerabili și ușor de rănit atunci când ne punem sufletul în mâinile altor persoane. Alegeți conștient oamenii cărora vă încredințați bucăți de suflet.”

35. „E minunat să trăim bucuria și ea să ne conțină.”

36. „Ascultându-ne intuiția putem accesa cu ușurință ceea ce sufletul nostru își dorește și se creează armonie în interior.”

37. „Totul în viață este o alegere, iar fiecare alegere făcută ne definește viața, care se schimbă instant în funcție de drumul pe care pornim. Cu toții suntem călători în timp și indiferent de ce se întâmplă, timpul merge mai departe, sufletul este călător, iar trupul se întoarce în pământ.”

38. „Frica este cea care ne ține mici în călătoria noastră prin viață și de multe ori ne limitează la a rămâne fideli credințelor învățate în copilărie.”

39. „Și nimic nu este mai înălțător pentru sufletul nostru decât bucuria reușitei, sincronicitățile care ne conduc la o viață trăită cu sens.”

40. „Niciodată nu o să știm ce este în sufletul unei mame când își pierde copilul sau când pierdem pe cineva drag, părinte, iubit, prieten, etc. Fiecare din noi este unic și trăiește diferit fiecare emoție din viața sa.”

41. „Să fie căldură și lumină în sufletele noastre!”

42. „În noi stă puterea să ne creăm viața și să aducem noutatea în viața noastră, să ieșim din vechile tipare, să dăm sens vieții și să facem lucrurile diferit în viața noastră și a celorlalți. Uneori este nevoie să ne pierdem pe noi, alteori este nevoie să ne regăsim ca să putem să evoluăm.”

43. „Iubește-te în fiecare etapă a vieții tale înainte ca viața să te conducă către o nouă variantă personală mai bună!”

44. „Există o vorbă care zice că dacă crezi că opinia ta nu contează și ești prea mic să faci o diferență, să încerci să dormi cu un țânțar.”

45. „Iubește și acceptă oamenii așa cum sunt ei, fără să aștepți să fie ca tine!”

46. „Dacă facem ceva bun sau rău, o facem în căutarea iubirii, o facem să atragem atenția și compasiune sau doar atenția pentru a ne simți iubiți.”

47. „Un om abundent are din toate felurile de a fi și le poate accesa atunci când are nevoie.”

48. „Sfântul Antonie cel Mare ne spune: „cel care-L iubește pe Dumnezeu, se iubește pe sine.””

49. „Dacă cineva ți-a făcut cândva rău, poți considera că ți-a distrus trecutul, dar prezentul și viitorul îți aparțin, iar de fiecare din noi depinde să ne asumăm ce vrem să punem în viața noastră.”

50. „Cum s-ar zice, fericirea are memorie scurtă, iar nefericirea are memorie lungă.”

51. „Este frumos să avem prietenii durabile, de calitate, dar acestea se construiesc cu oamenii care își doresc să ne fie alături, să ne susțină, care sunt autentici în relația cu noi și care ne acceptă și în momentele de vulnerabilitate, cu bune și mai puțin bune.”

52. „Tu ești autoritatea care deține puterea de a elibera ceea ce te limitează și de a te bucura de o viață abundentă în toate formele ei.”

53. „Iubindu-ne pe noi înșine, începem să ne facem curățenia subconștientului și să abordăm lucrurile diferit, începem să eliminăm relațiile și mediile toxice, să fim autentici și conștienți în relația cu noi înșine.”

54. „Fiecare dintre noi creează în fiecare zi pe care o trăiește, noi fiind cei care alegem oamenii cu care ne înconjurăm, locul în care trăim, ne alegem serviciul, pasiunile și modul în care ne trăim viața.”

55. „Timpul este singura resursă limitată pe care doar o pierdem constant și nu o mai putem recupera, fără să fie alegerea noastră.”

56. „Ziua de azi este ziua de care te temeai ieri sau ziua de care îți era teamă cu mult timp în urmă că urmează să vină.”

57. „Când te îndoiești de tine, întoarce-te în locurile unde ai reușit, întoarce-te la familie, la oamenii dragi care te cunosc și îți știu valoarea și ai încredere în ei.”

58. „Iertând, rănile deschise și nevindecate se închid.”

59. „Într-o zi am lăsat viața să fie și am pornit către un nou „a fost odată ca niciodată” și am început să creez noi povești, noi vise și noi planuri mărețe, iar de fiecare dată totul a căpătat un nou sens și nimicul și-a arătat măreția.”

60. „Există diferite feluri de a fi și cea mai inspirațională și puternică formă de „A FI” este cea în care reușești să aliniezi ceea ce gândești, cu ceea ce spui și ceea ce faci.”

61. „Ceea ce pui în lume se întoarce către tine în aceeași formă, mai devreme sau mai târziu.”

62. „La sfârșit nu luăm nimic cu noi, iar oamenii își amintesc de noi datorită lucrurilor pe care le-am făcut pentru ei sau pentru modul în care i-am făcut să se simtă.”

63. „În eșecuri îți descoperi puterea și în reușite valoarea.”

64. „Sarcina ta nu este să cauți iubirea, ci doar să cauți și să găsești toate zidurile pe care le-ai construit împotriva ei.” (Rumi)

65. „Iubirea fără onestitate nu merită să fie numită iubire, iar atunci când o întâlnești, să știi să o recunoști și să ai încredere.”

66. „Onorează-ți emoțiile care ies la suprafață!”

67. „Cine se iubește pe sine este capabil să reverse iubirea și asupra altora.” (Don Miguel Ruiz/ Arta de a iubi)

68. „Fii o rază de soare pentru oamenii din viața ta, mai ales când este „întuneric”!”

69. „Iubește-te până devii o minune! Meriți totul și poți să ai totul! Așa vei putea face minuni în jurul tău, doar începând cu tine!”

70. „Este un proces de maturizare ca să înțelegi „materialul” din care ești făcut, că îți porți părinții și strămoșii în toate locurile în care mergi. Și oricând te poți întoarce acasă, să-ți onorezi trecutul și strămoșii. Ca un proces care închide cercul maturizării și deschide noi orizonturi.”





0 Comments