Cuprinşi de alte o mie de nimicuri zilnice, pe lângă faptul existenţei nostre, ne complicăm viaţa cu ele. Mereu alergăm după fericire unde măcar nici singuri nu ştim unde. Zi de zi, rătăciţi în trei licori: „ieri”, „azi” şi „mâine”, încercăm să dăm o definiţie cât mai concretă existenţei noastre şi continuăm să căutăm, să căutăm, să căutăm... Mereu ne pare că găsim un ceva, un ceva care uneori ne convine, uneori ne cuprinde în singurătate, gândeşte prea mult în noi şi ne condamnă la vis.
Omul, fiind fiinţa superiorităţii în natură, prin tot ceea ce tinde să facă perfect, mai uită și de sine şi îşi pătează sufletul cu influenţe de tot felul. Numărând zilele se plictiseşte foarte repede de această ocupaţie, pentru că este mult prea ostilă. Când crede că ar vrea ceva de la viaţă, uneori o face fără ca să-şi dea seama – îşi hrăneşte gândurile cu acel „poate” și parcă uită ce-și dorește, de fapt. Dar de ce oamenii mereu caută un „ceva” ? Probabil tind spre un anumit fel de idealism, dar descoperă o altă lume a momentului. Omul a fost creat pentru om, de aceea sentimentul ăsta nebun de dragoste motivează omul să se caute în esenţă, să se găsească în altcineva pe care să-l iubească cu toată fiinţa sa. Dar nu se opreşte aici. Chiar dacă ar putea avea toate stelele universului în palmă şi-ar răscoli sufletul, şi-ar întoarce creierul pe dos şi ar căuta motive de ce le are în palmă?
Uneori, tăcerea nu mai caută nimic în noi pentru că nu ne recunoaşte. Furat de aripile visului şi purtat departe de sine, se pierde şi omul în momentul când nu mai ştie ce caută cu adevărat sau ce-i lipsește.
Singurătatea este pustiul în care rătăcesc sufletele noastre, pustiul care ne descoperă triumfător.
Odată ce omul există, trebuie să mai fie şi viu pe lângă toate. Trebuie să caute, în primul rând, mereu ceva care să-i înfrumuseţeze existenta şi-ntr-adevăr să o facă vie, să-şi coloreze visele în tot felul de nuanţe, dar care să nu-l mintă.
Bucură-te că eşti om şi nu o piatră. Ea nu poate să caute nimic, nici măcar nu ştie că există, nu poate iubi şi nu are inimă în care să-şi ascundă sentimente.
Hrăneşte-ţi sufletul cu vis până găseşti frumosul din tine şi nu-i permite nimic mai mult, nu-i permite nimic din ceea ce ar pute să te distrugă!
