...şi noaptea are nevoie de timp ca să transforme totul! Acest mister al timpului m-a transformat şi pe mine într-o manieră sarcastică. Ţineam nişte fluturi în mâini şi alţii mii îmi invadau imaginaţia în timpul zero al nopţii.
Lipită de o coală de hârtie albă, imaginaţia mea nu înceta să capete viaţă pe ea. Pe cei ce-i aveam în mână erau, de fapt. nişte bucăţi de hârtie ruptă de mine, i-am distrus pentru că nu nimerisem cuvintele potrivite. Scriam ceva ce azi păstrez cu sfinţenie în mine şi pe tot aceleași foi. Luna afară lumina şi-mi amintea că e noapte. Acest mister al ei, uşor călduţă, îmi dădea puteri ca să schimb toți tiranii din mine, să-i metamorfizez.În noapte totul se transformă, totul capătă o altă culoare, o altă formă şi putem visa chiar și cu ochii deschiși. Dar ce se-ntâmplă dacă ea poate continua zile în şir? Da! Zile-n şir! Prea mult visăm şi prea mul trăim într-o veșnică noapte. Ne temem de zori, de propriile schimbări şi de fluturii propriei imaginaţii.
Veşnicia unor lucruri se evaporă fără ca noi să ne putem da seama. Cu gânduri care încă mai visează, am primit în viaţa mea zorii, m-am despărţit de noapte, de partea ceea în care am visat cel mai mult.
În viaţă, în dragoste, în prietenie, în toate am pierdut, de fapt, ceea ce trebuia să pierd şi am rămas cu ceea ce trebuie să am ca să pot merge mai departe.
Vai! Unii fluturi dansează în ploaie, unii dansează înnegriți de cerneală, alții stau spânzurați, iar altora trebuie abia să le cos aripi!
E 02:34, afară e noapte și e o toamnă târzie...
0 Comments