Sunt oameni în viaţa mea cărora niciodată nu le-am spus cât de mult îi iubesc sau le-am zis-o prea rar, dar ei ştiu și au știut asta mereu.
Sunt oameni in viaţa mea cărora aş vrea să le pot spune cât de importanţi au fost și sunt pentru mine. Atunci când am oportunitatea, nu găsesc cuvintele potrivite, iar atunci când am îndeajuns cuvinte, nu mai găsesc timp sau nu mai am oportunităţi.
Sunt oameni în viaţa mea care îmi spun că sunt fericită. Nu-i contrazic, pentru că au dreptate. De la ei am învățat să găsesc fericirea în mine însumi și niciodată în jurul meu.
Sunt oameni de care am nevoie şi pe care nu îi pot avea aproape decât doar în vise, dar unele îmbrăţişări, doar în vise, nu sunt atât de calde şi pline de iubire.
Sunt oameni la care mă gândesc tot timpul, de care mi-e un dor infinit, care sunt în inima mea mereu.
Sunt oameni pe care i-am întâlnit și aveau foarte puține lucruri materiale şi totuşi erau atât de fericiţi, calzi şi luminoşi. De la ei am invăţat să am soare în zâmbetul şi sufletul meu, chiar şi în momentele când viaţa mea e o beznă fără felinare.
Sunt oameni în viaţa mea cu care vorbesc atât de rar şi totuşi nu avem nevoie de prea multe cuvinte ca să ştim totul unii despre alţii.
Sunt oameni în viaţa mea care sunt mereu în spatele meu, iar atunci când cad mă sprijină ca să nu ajung la pământ.
Sunt oameni care mi-au luat Totul chiar şi atunci când ei nu mi-au cerut nimic. De la ei am învăţat că atunci când rămâi fără nimic, îţi mai rămâne ceva – trebuie să cauți în suflet ca să realizezi cât de bogat ești, de fapt.
...și nu contează câți sunt la număr acești oameni, contează că mi-au fost alături și-mi sunt alături, contează că i-am întâlnit la răscruci de vârstă diferite în viața mea, contează că fiecare a fost un pic de „sculptor" în persoanalitatea mea.
De la toți am învățat importante lecții de viață,
pentru că Ei sunt Oameni și sunt și Eu, printre ei – un om!...
Sunt oameni in viaţa mea cărora aş vrea să le pot spune cât de importanţi au fost și sunt pentru mine. Atunci când am oportunitatea, nu găsesc cuvintele potrivite, iar atunci când am îndeajuns cuvinte, nu mai găsesc timp sau nu mai am oportunităţi.
Sunt oameni în viaţa mea care îmi spun că sunt fericită. Nu-i contrazic, pentru că au dreptate. De la ei am învățat să găsesc fericirea în mine însumi și niciodată în jurul meu.
Sunt oameni de care am nevoie şi pe care nu îi pot avea aproape decât doar în vise, dar unele îmbrăţişări, doar în vise, nu sunt atât de calde şi pline de iubire.
Sunt oameni la care mă gândesc tot timpul, de care mi-e un dor infinit, care sunt în inima mea mereu.
Sunt oameni pe care i-am întâlnit și aveau foarte puține lucruri materiale şi totuşi erau atât de fericiţi, calzi şi luminoşi. De la ei am invăţat să am soare în zâmbetul şi sufletul meu, chiar şi în momentele când viaţa mea e o beznă fără felinare.
Sunt oameni în viaţa mea cu care vorbesc atât de rar şi totuşi nu avem nevoie de prea multe cuvinte ca să ştim totul unii despre alţii.
Sunt oameni în viaţa mea care sunt mereu în spatele meu, iar atunci când cad mă sprijină ca să nu ajung la pământ.
Sunt oameni care mi-au luat Totul chiar şi atunci când ei nu mi-au cerut nimic. De la ei am învăţat că atunci când rămâi fără nimic, îţi mai rămâne ceva – trebuie să cauți în suflet ca să realizezi cât de bogat ești, de fapt.
Sunt oameni care pot să-mi lumineze ziua, chiar dacă în viața lor e o noapte fără sfârşit.
Sunt oameni care mă judecă după aparenţe şi totuşi nu au dreptate, dar nu le reproşez nimic.
Sunt oameni de la care nu am aşteptat nimic să primesc, nu le-am cerut nimic şi totuşi am primit totul și, uneori, mult mai mult.
Sunt oameni pe care n-am să-i mai văd cu ochii mei niciodată, dar n-am să le uit privirea niciodată.
Sunt oameni a căror voce n-am s-o mai aud vreodată, dar n-am să uit cuvintele spuse pentru ultima dată, niciodată.
Sunt oameni în viața mea lângă care mi-am numărat lacrimile și apoi am schițat cele mai frumoase zâmbete, tot lângă ei.
Sunt oameni care mă judecă după aparenţe şi totuşi nu au dreptate, dar nu le reproşez nimic.
Sunt oameni de la care nu am aşteptat nimic să primesc, nu le-am cerut nimic şi totuşi am primit totul și, uneori, mult mai mult.
Sunt oameni pe care n-am să-i mai văd cu ochii mei niciodată, dar n-am să le uit privirea niciodată.
Sunt oameni a căror voce n-am s-o mai aud vreodată, dar n-am să uit cuvintele spuse pentru ultima dată, niciodată.
Sunt oameni în viața mea lângă care mi-am numărat lacrimile și apoi am schițat cele mai frumoase zâmbete, tot lângă ei.
Sunt oameni de la care am auzit povești de viață, vii, mult mai frumoase și curajoase decât cele care sunt inventate prin cărți.
Sunt oameni pe care n-am să-i uit niciodată, chiar dacă ei ar putea să mă uite...
Sunt oameni pe care n-am să-i uit niciodată, chiar dacă ei ar putea să mă uite...
...și nu contează câți sunt la număr acești oameni, contează că mi-au fost alături și-mi sunt alături, contează că i-am întâlnit la răscruci de vârstă diferite în viața mea, contează că fiecare a fost un pic de „sculptor" în persoanalitatea mea.
De la toți am învățat importante lecții de viață,
pentru că Ei sunt Oameni și sunt și Eu, printre ei – un om!...
