Acel moment când îți tremură mâna pe carte...
Și n-ai să înțelegi cum e până n-o citești pe Anița. Începutul anilor 40', în ghearele GULAG-ului bucățelele de pâine parcă erau diamantele Siberiei.
O carte cum puține găsești și pe care o găsești tot mai rar pe rafturile librăriilor, pentru că se tot pierde printre „bestseller-urile” care puține își merită „eticheta” și cititorii. În aproape 200 de pagini reușești să o vezi pe Anița copil, fiică, soră, iubită, soție, mamă și pur și simplu o femeie puternică care și-a măcinat oasele, sufletul și viața, zilnic, timp de 20 de ani pentru 700 grame de pâine în toată groaza Siberiei, alături de cei trei copii.
Ea nu vorbește despre sine, ea povestește drama unui popor întreg, povestește drama milioanelor de oameni din părțile Bucovinei și Basarabiei. Povestește despre milioanele de suflete care au fost exportate lângă cercul polar ca să se vândă cu prețul propriei vieți. Povestește despre cum e să fii scutit de sentimentul numit „acasă”, povestește despre supraviețuire și dragostea nemărginită de familie.
Citind-o pe Anița, reușești să-ți iei toate lecțiile de istorie, de dezvoltare personală și de umanitate explicate pe neînțelese în multe cărți și manuale școlare.
De mai multe ori am zis că mărturiile oamenilor care au fost deportați în Siberia de gheață mult se aseamănă. Citind-o pe Anița, parcă am reușit să mai stau încă o dată de vorbă cu bunica, care prin anii copilăriei mele de multe ori mi-a povestit ce au însemnat deportările pentru întreaga noastră familie, ce urme cumplite au lăsat în inimile noastre. Citind-o pe Anița mi-am adus-o aminte pe bunica cu ochii în licoarea lacrimilor, cu sufletul zgârâiat de gheața Siberiei. Parcă era alături de mine, parcă o citeam pe Anița ambele...
Și n-ai să înțelegi cum e până n-o citești pe Anița. Începutul anilor 40', în ghearele GULAG-ului bucățelele de pâine parcă erau diamantele Siberiei.
O carte cum puține găsești și pe care o găsești tot mai rar pe rafturile librăriilor, pentru că se tot pierde printre „bestseller-urile” care puține își merită „eticheta” și cititorii. În aproape 200 de pagini reușești să o vezi pe Anița copil, fiică, soră, iubită, soție, mamă și pur și simplu o femeie puternică care și-a măcinat oasele, sufletul și viața, zilnic, timp de 20 de ani pentru 700 grame de pâine în toată groaza Siberiei, alături de cei trei copii.
Ea nu vorbește despre sine, ea povestește drama unui popor întreg, povestește drama milioanelor de oameni din părțile Bucovinei și Basarabiei. Povestește despre milioanele de suflete care au fost exportate lângă cercul polar ca să se vândă cu prețul propriei vieți. Povestește despre cum e să fii scutit de sentimentul numit „acasă”, povestește despre supraviețuire și dragostea nemărginită de familie.
Citind-o pe Anița, reușești să-ți iei toate lecțiile de istorie, de dezvoltare personală și de umanitate explicate pe neînțelese în multe cărți și manuale școlare.
De mai multe ori am zis că mărturiile oamenilor care au fost deportați în Siberia de gheață mult se aseamănă. Citind-o pe Anița, parcă am reușit să mai stau încă o dată de vorbă cu bunica, care prin anii copilăriei mele de multe ori mi-a povestit ce au însemnat deportările pentru întreaga noastră familie, ce urme cumplite au lăsat în inimile noastre. Citind-o pe Anița mi-am adus-o aminte pe bunica cu ochii în licoarea lacrimilor, cu sufletul zgârâiat de gheața Siberiei. Parcă era alături de mine, parcă o citeam pe Anița ambele...