1. „Lui Frankl îi place să-l citeze pe Nietzsche: „Cel care are un de ce pentru care să trăiască poate să suporte aproape orice”.”
2. „Dacă există vreun rost în viaţă, atunci trebuie să existe un sens şi în suferinţă, şi în moarte. Dar niciunul dintre noi nu poate spune altuia care este rostul respectiv. Fiecare dintre noi trebuie să descopere acest lucru pentru sine însuşi şi trebuie să accepte responsabilitatea pe care i-o deleagă propriul răspuns. Dacă reuşeşte, va continua să crească, în pofida tuturor umilinţelor.”
(Gordon W. Allport)
3. „Viaţa îşi păstrează sensul potenţial în orice condiţii, chiar şi în cele mai nefericite.”
4. „Nu ţintiţi spre succes, căci cu cât mai mult îl doriţi şi cu cât faceţi din el un scop, cu atât mai mult îl veţi rata. Căci succesul, asemenea fericirii, nu poate fi urmărit; el trebuie să urmeze, şi chiar numai aşa se şi întâmplă, ca un efect secundar neintenţionat, din acea dedicare a omului faţă de o cauză mai mare decât el însuşi, sau ca un produs secundar al dăruirii de sine către o altă persoană.
Fericirea trebuie să vină de la sine - şi faptul acesta este valabil şi pentru succes: trebuie să îl laşi să se producă tocmai nepurtându-i de grijă. Vreau să ascultaţi ce anume vă porunceşte conştiinţa să faceţi şi să duceţi la bun sfârşit lucrul acela, pe cât de bine vă stă în putinţă. Atunci veţi apuca ziua când veţi vedea că, pe termen lung - repet: pe termen lung! -, succesul vă va urma tocmai pentru că aţi uitat să vă gândiţi la el.”
5. „Josef Mengele - supranumit şi „îngerul morţii”, medic şi ofiţer SS în lagărul de la Auschwitz-Birkenau, unde nu numai că se ocupa de selecţiile prizonierilor, ci efectua şi experimente medicale „ştiinţifice”, adeseori pe viu, pentru „a investiga" şi testa capacităţile organismului uman. Nu numai că deţinuţilor nu li se dădeau informaţii privitoare la consecinţele acestor experimente, dar nici măcar nu li se cerea acceptul, fiind siliţi să le suporte. Aceste experimente „medicale” le aduceau adesea nefericiţilor „cobai umani” moartea, sau cel puţin îi desfigurau ori îi lăsau cu diverse handicapuri permanente, ca să nu mai menţionăm traumele sufleteşti pe care aceştia erau obligaţi să le îndure (n.trad.).”
6. „Cred că Lessing a spus odată că „sunt şi lucruri care trebuie să te facă să-ţi pierzi minţile, ca să nu mai ai nimic de pierdut”.”
7. „O reacţie anormală într-o situaţie anormală este, de fapt, un comportament normal.”
8. „Un gând m-a străpuns: pentru prima dată în viaţă am înţeles adevărul, aşa cum l-au aşezat în ode atâţia poeţi, declarat ca ultimă înţelepciune de atât de mulţi gânditori. Adevărul că dragostea este ultimul şi cel mai înalt ţel la care omul poate să aspire. Atunci am înţeles sensul celei mai mari taine pe care poezia, gândirea şi credinţa umană trebuie să ne-o împărtăşească: izbăvirea omului este prin dragoste şi în dragoste. Am înţeles că omul căruia nu i-a mai rămas nimic în lumea aceasta poate totuşi să cunoască fericirea, chiar şi dacă numai pentru o clipă, contemplând persoana iubită. Neînchipuit de singur, neputincios să se exprime printr-o activitate pozitivă, când singura sa realizare se reduce la a-şi îndura suferinţa aşa cum se cuvine - onorabil, aşadar aflat într-o astfel de situaţie, omul poate, prin contemplarea plină de iubire a chipului persoanei iubite, pe care îl poartă în sine, să ajungă la împlinire. Pentru prima oară în viaţă am putut pricepe înţelesul cuvintelor „îngerii se pierd în contemplarea perpetuă a slavei nemărginite”.”
9. „Ştiam un singur lucru - un lucru pe care îl învăţasem deja bine: dragostea trece cu mult dincolo de persoana fizică a fiinţei iubite, găsindu-şi sensul cel mai profund în fiinţa sa spirituală, în sinele său lăuntric.”
10. „„Mărimea” suferinţei umane este absolut relativă.”
11. „Lista era singurul lucru care conta. Omul conta doar pentru că avea un număr în lagăr. Și devenea literalmente un număr: mort sau viu – asta nu avea nici o importanţă; viaţa unui „număr” era cu totul lipsită de importanţă. Iar ceea ce stătea în spatele acestui număr şi viaţa ca atare - soarta, povestea lui, numele acelui om - contau chiar şi mai puţin.”
12. „Omului i se poate lua totul, mai puţin un lucru: ultima dintre libertăţile umane – respectiv aceea de a-şi alege propria atitudine într-un anumit set de împrejurări date, de a-şi alege propriul mod de a fi.”
13. „Dostoievski spunea cândva: „Există un singur lucru de care mă tem: să nu fiu vrednic de suferinţa mea”."
14. „Dacă e ca viaţa să aibă un rost, atunci trebuie să existe deopotrivă un sens şi în suferinţă. Suferinţa face parte din viaţă şi este de nedezrădăcinat din ea, precum soarta şi moartea. Fără suferinţă şi moarte, viaţa omului nu este întreagă.”
15. „Tovarăşii mei erau de acord când spuneam că în lagăr ziua dura mai mult decât săptămâna. Cât de paradoxală putea fie perceperea timpului!”
16. „Unul dintre deţinuţi, care la sosirea sa mărşăluise de la gară până la lagăr într-o coloană lungă de necunoscuţi, mi-a spus mai târziu că se simţise ca şi cum ar fi participat la propria-i înmormântare.”
17. „Bismark: „Viaţa e ca atunci când eşti la dentist; te tot gândeşti că urmează ce-i mai rău şi când colo totul s-a terminat deja”.”
18. „Acesta este specificul omului - că poate trăi doar privind spre viitor - sub specie aeternitatis. Şi aceasta îi este salvarea în cele mai dificile clipe ale existenţei, deşi sunt momente când trebuie să-şi silească mintea să procedeze aşa.”
19. „Ce spune Spinoza în Etica lui? - Affectus, qui passio est, desinit esse passio simuiatque eius claram et distinctam formamus ideam („Emoţia, care este o suferinţă, încetează să mai fie suferinţă de îndată ce ne formăm o imagine clară şi precisă despre ea”).”
20. „Ceea ce contează cu adevărat este nu ceea ce aşteptăm noi de la viaţă, ci mai degrabă ceea ce viaţa aşteaptă de la noi.”
21. „La urma urmei, viaţa înseamnă să îţi asumi responsabilitatea de a găsi răspunsul just la problemele acesteia şi de a face faţă sarcinilor pe care ea i le trasează fiecăruia dintre noi.”
22. „„Viaţa” nu este ceva vag, ci ceva foarte real şi concret, tot aşa cum şi sarcinile vieţii sunt la fel de reale şi de concrete. Ele alcătuiesc destinul omului, care este diferit şi unic pentru fiecare individ în parte. Niciun om şi niciun destin nu pot fi comparate cu un alt om şi cu un alt destin. Nici o împrejurare nu se repetă, şi fiecare situaţie cere un alt răspuns.”
23. „Când omul descoperă că destinul lui este să sufere, va trebui să-şi accepte suferinţa ca fiind propria sa misiune; singura şi unica lui misiune. Va trebui să realizeze faptul că până şi în această suferinţă a sa, el este unic şi singur în întregul univers. Nimeni nu-l poate scuti de suferinţa lui sau nu poate să sufere în locul său. Singura lui şansă ţine de modul cum îşi poartă povara.”
24. „Şi am citat din Nietzsche: Was mich nicht umbringt, macht mich stärker („Ceea ce nu mă omoară, mă întăreşte”).”
25. „Din toate acestea putem învăţa că în lumea aceasta există două rase de oameni, două şi numai două: „rasa” omului cu bun-simţ şi aceea a omului nesimţit. Peste tot le putem întâlni pe amândouă; amândouă penetrează în toate grupurile societăţii. Niciun grup social nu e alcătuit în întregime doar din oameni simţiţi sau doar din nesimţiţi. Din acest punct de vedere, niciun grup social nu este o „rasă pură” – şi tocmai de aceea puteam uneori întâlni câte un om plin de bun-simţ printre gardienii lagărului.”
26. „În logoterapie pacientul este confruntat cu sensul vieţii sale şi reorientat către acesta.”
27. „Căutarea sensului reprezintă motivaţia primă a omului în viaţă, iar nu o „raţionalizare secundară” a pornirilor sale instinctuale. Unicitatea şi specificul sensului constau în faptul că acesta trebuie şi poate fi îndeplinit numai de către omul însuşi.”
28. „Logoterapia consideră că misiunea ei este de a ajuta pacientul să găsească sensul vieţii sale. Întrucât logoterapia îl face conştient de logosul ascuns al existenţei sale, ea este un procedeu analitic.”
29. „Vidul existenţial este un fenomen larg răspândit în secolul al XX-lea. Faptul este de înţeles; el se datorează unei duble pierderi pe care omul a suferit-o pe drumul pe care l-a parcurs pentru a deveni o fiinţă umană.”
30. „Vidul existenţial se manifestă mai ales printr-o stare de plictiseală. Azi putem să-l înţelegem pe Schopenhauer când afirma că omenirea este sortită să oscileze la nesfârşit între două extreme, între necazuri şi plictiseală. Astăzi, plictiseala le dă mai mult de furcă psihiatrilor decât o fac necazurile vieţii. Și aceste probleme în creştere devin chiar cruciale, căci procesul de automatizare a muncii va duce probabil la o creştere semnificativă a timpului liber de care se va bucura lucrătorul de rând. E păcat că mulţi nu vor şti ce să facă cu surplusul lor de timp liber.”
31. „În definitiv, omul nu trebuie să întrebe care este sensul vieţii sale, ci mai degrabă să recunoască faptul că el este cel întrebat. Într-un cuvânt, fiecare om este chestionat de viaţă şi el poate răspunde vieţii doar răspunzând pentru propria sa viaţă; vieţii îi poate răspunde doar fiind responsabil. Astfel, logoterapia vede în responsabilitate însăşi esenţa existenţei umane.”
32. „Accentul pus pe responsabilitate este reflectat de imperativul categoric al logoterapiei care sună astfel: „Trăieşte ca şi cum ai trăi a doua oară, iar prima dată ai fi acţionat la fel de greşit pe cât eşti acum pe cale să o faci!””
33. „Dragostea este singurul mod în care putem cuprinde o altă fiinţă umană în nucleul cel mai lăuntric al personalităţii sale. Nimeni nu poate deveni pe deplin conştient de esenţa unei alte fiinţe omeneşti dacă nu o iubeşte.”
34. „Într-un fel, suferinţa încetează să mai fie suferinţă din clipa în care îşi găseşte un sens, ca de pildă sensul sacrificiului.”
35. „Omul este gata şi să sufere, cu condiţia - negreşit - să fie sigur că suferinţa lui are un sens.”
36. „Într-o conferinţă televizată (Africa de Sud, 1985), Frankl face următoarea afirmaţie: „Daţi-mi voie să vă confrunt cu o definiţie, întrucâtva stranie, a disperării. Disperarea poate fi pusă într-o formulă matematică: D[isperarea] = S[uferinţă] - S[ens], adică disperarea este o suferinţă fără sens”. De îndată ce omul găseşte un sens pentru suferinţa lui sau un sens pentru viaţa sa în pofida suferinţei, el devine capabil să o îndure şi nu ajunge la disperare." (n. trad.)."
37. „Edith Weisskopf-Joelson, care era profesor de psihologie la Universitatea din Georgia, a afirmat într-un articol despre logoterapie că „filozofia noastră cea de toate zilele despre igiena mintală accentuează faptul că omul trebuie să fie fericit, că nefericirea este un semn de inadaptare. Un astfel de sistem de valori ar putea fi răspunzător de faptul că povara nefericirii care nu poate fi evitată este sporită de nefericirea de a fi nefericit”. Iar într-un alt articol şi-a afirmat speranţa că logoterapia „poate ajuta la contracararea unor curente nesănătoase din cultura de azi a Statelor Unite, unde suferindului incurabil i se dau prea puţine şanse de a se simţi mândru de suferinţa sa şi de a o considera înnobilantă, iar nu înjositoare, astfel încât el nu numai că este nefericit, ci se simte şi vinovat că nu este fericit”.”
38. „În fiecare clipă, omul trebuie să decidă, fie în bine, fie în rău, cum va fi monumentul existenţei sale.”
39. „Logoterapia îşi fundamentează tehnica numită „intenţie paradoxală” pe un dublu fapt, şi anume că frica produce tocmai lucrul de care persoana se teme, iar hiperintenţia face imposibil tocmai lucrul pe care omul şi-l doreşte. ”
40. „În cartea lui Gordon W. Allport, The Individual and his Religion, găsim o afirmaţie în acord cu acest fapt „Nevroticul care învaţă să râdă de sine însuşi s-ar putea să se găsească pe drumul spre autocontrol şi, probabil, spre vindecare”.”
41. „Prin urmare, orice fiinţă umană are în fiecare clipă libertatea să se schimbe."
42. „Omul este capabil să schimbe în mai bine lumea, dacă acest lucru este posibil, şi totodată este capabil să se schimbe pe sine însuşi în bine, dacă este nevoie."
43. „De fapt, libertatea este în pericol să degenereze într-un simplu capriciu dacă nu este vieţuită în termenii responsabilităţii. Acesta este motivul pentru care am recomandat ca Statuia Libertăţii de pe Coasta de Est să îi fie adăugată o Statuie a Responsabilităţii pe Coasta de Vest.”
44. „Dr. J., dr. Erwin Jekelius (1905-1952), care a organizat şi a participat direct la uciderea a mii de pacienţi la clinica Steinhof, din Viena. A fost arestat în 1945 de armata sovietică pentru crimele sale de război şi a murit de cancer la vezica urinară în închisoarea Lubianka, de lângă Moscova. La Steinhof nu numai că a exterminat adulţi, ci şi copii deopotrivă, arătându-se drept unul dintre cei mai nemiloşi şi zeloşi medici puşi în slujba politicii naziste. Printre metodele nenumărate pe care le-a folosit pentru exterminare a utilizat și o mașină de administrat electroșocuri, supunându-și victimele la o moarte extrem de lentă și de chinuitoare. Pacienții internați la clinica Steinhof erau terorizați nu numai la gândul că ar putea fi selectați în vederea examinării, ci mai ales pentru că vor fi supuși, pentru experimentele „științifice” și „medicale” unor torturi fizice și psihice insuportabile (n. trad.).”
45. „Totuşi, un medic care ar continua să îşi conceapă rolul în primul rând ca fiind unul de tehnician ar mărturisi, prin aceasta, că el nu vede în pacientul său nimic mai mult decât o maşinărie, în loc să perceapă, dincolo de boală, fiinţa lui umană!”
46. „Fiinţa umană nu este un lucru printre altele; lucrurile se determină unele pe altele, în vreme ce omul se autodetermină.”
47. „Generaţia noastră este realistă, căci am ajuns să cunoaştem omul așa cum este el în realitate. În cele din urmă, omul este acea fiinţă care a inventat camerele de gazare de la Auschwitz! Dar el este deopotrivă şi fiinţa care a intrat în aceste camere de gazare cu capul sus, cu rugăciunea Tatăl Nostru sau Shema Israel pe buzele sale.”
48. „Europenii consideră drept caracteristic civilizaţiei americane faptul că omului i se porunceşte, mereu şi mereu, să fie fericit (be happy). Dar fericirea nu poate fi urmărită, ci ea poate doar să urmeze. Trebuie să ai un motiv pentru „a fi fericit”. De îndată ce găseşti motivul, devii automat fericit. După cum vedem, omul nu este o fiinţă aflată în căutarea fericirii, ci mai degrabă a unui motiv de a fi fericit, prin actualizarea sensului potenţial, care este inerent unei anumite situaţii date şi care persistă în ea.”
49. „Oricând, toate momentele din care este alcătuită viaţa înseamnă a muri, căci clipa nu se mai întoarce niciodată. Şi oare nu tocmai efemeritatea este piatra de aducere aminte care ne provoacă să utilizăm cât mai bine fiecare clipă a vieţii? Da, cu siguranţă că este, de aici şi imperativul meu: Trăieşte ca şi cum ai trăi a doua oară, iar prima dată ai fi acţionat la fel de greşit pe cât eşti acum pe cale să o faci.”
50. „Nihilismul nu susţine că nu există nimic, ci afirmă că nimic n-are sens. Iar George A. Sergent avea dreptate când a promulgat conceptul „lipsei de sens învăţate”. El însuşi îşi amintea de un medic care îi spusese: „George, trebuie să înţelegi că lumea este o glumă. Nu există dreptate, totul este la nimereală. Doar când vei realiza acest fapt îţi vei da seama că este o prostie să te iei în serios. Nu există niciun scop măreţ în univers. El doar este. Nu are nici o relevanţă ce decizie iei astăzi despre cum să acţionezi”. ”
51. „Lumea se găseşte într-o stare rea, dar aceasta va deveni încă şi mai rea dacă fiecare dintre noi nu va da tot ce poate mai bun. Așa că trebuie să fim vigilenţi - vigilenţi într-un dublu sens, căci:
• de la Auschwitz, ştim de ce anume este capabil omul;
• iar de la Hiroshima ştim care este miza.”
