1. „Galileo a scris undeva că „nu poți să înveți o persoană ceva ce încă nu știe; poți numai să o faci conștientă de ceea ce știe deja”.”
2. „Unor oameni le merge mai bine decât altora pentru că fac anumite lucruri în mod diferit și pentru că fac lucrurile potrivite în maniera potrivită. Și, mai ales, își folosesc timpul cu mult, mult mai bine decât omul obișnuit.”
3. „Cheia succesului este acțiunea.”
4. „Începe cu ce nu-ți place!”
5. „O persoană obișnuită care își formează obiceiul de a-și stabili priorități clare și de a finaliza sarcini importante într-un timp scurt îl va depăși pe geniul care vorbește mult și face planuri minunate, însă realizează prea puține lucruri.”
6. „Dacă trebuie să mănânci două broaște, mănânc-o mai întâi pe cea mai urâtă.”
7. „Oamenii de succes, oamenii eficienți sunt aceia care își abordează fără întârziere sarcinile cele mai importante, pregătindu-se apoi să lucreze constant și concentrat până ce sarcinile respective sunt îndeplinite.”
8. „Cel puțin 95% din succesul pe care-l obții în viață și în muncă va fi determinat de genul de obiceiuri pe care ți le însușești de-a lungul timpului.”
9. „Ori de câte ori duci la bun sfârșit o sarcină, indiferent de mărime sau importanță, simți un val de energie, entuziasm și prețuire pentru propria persoană. Cu cât este mai importantă sarcina încheiată, cu atât mai fericit, mai încrezător și mai puternic te vei considera, pe tine și pe ceilalți.”
10. „Realizarea unei sarcini importante declanșează eliberarea de endorfine în creier.”
11. „Una dintre soluțiile unui mod de viață minunat, a unei cariere de succes și a unei foarte bune păreri despre sine este deprinderea de a iniția și de a finaliza treburi importante.”
12. „Trei calități-cheie sunt necesare pentru a-ți forma obiceiurile de concentrare și atenție, toate trei putând fi învățate. Acestea sunt: decizia, exercițiul și perseverența.”
13. „Imaginea mentală pe care o ai despre propria persoană are un efect covârșitor asupra comportamentului tău.”
14. „Persoana pe care o vezi este persoana care vei fi.” (Jim Carthcart)
15. „Atunci când vei învăța, prin repetiție și exercițiu, să-ți învingi tendința de tergiversare și să-ți finalizezi rapid sarcinile cele mai importante, vei înainta cu viteză în viață și cariera ta și vei ști să calci accelerația.”
16. „Una dintre cele mai proaste întrebuințări ale timpului este să faci foarte bine ceva ce, de fapt, nu trebuie făcut.”
17. „Acțiunea fără planificare este cauza tuturor eșecurilor.” (Alex MacKenzie)
18. „Formula celor cinci „P”: Planificarea Potrivită Previne Performanța Proastă.”
19. „Principiul Pareto: 20% din activitățile noastre vor fi răspunzătoare pentru 80% din rezultatele noastre.”
20. „Managementul timpului este echivalent, în realitate, cu organizarea vieții, cu managementul personal. Înseamnă, de fapt, să deții controlul asupra succesiunii evenimentelor.”
21. „Gândirea pe termen lung îmbunătățește luarea deciziilor pe termen scurt.”
22. „Niciodată n-ar trebui să-i permiți unui „mormoloc” să-ți distragă atenția, atâta timp cât o „broască” imensă așteaptă să fie mâncată.”
23. „Refuză să găsești explicații și justificări sau să-ți aperi ariile în care ai slăbiciuni. În schimb, identifică-le cu precizie. Stabilește-ți un țel și întocmește un plan de a deveni foarte bun în fiecare dintre acele arii. Gândește-te puțin! Ai putea să te afli la distanță de numai o singură abilitate esențială pentru a obține performanța de vârf în slujbă.”
24. „Deși nu avem niciodată suficient timp să facem tot ceea ce am vrea, avem întotdeauna suficient timp să facem lucrul cel mai important.”
25. „Nu vei avea niciodată suficient timp să termini tot ce ai de făcut.”
26. „Lucrurile care contează cel mai mult nu ar trebui lăsate niciodată la cheremul lucrurilor care contează cel mai puțin.” (Goethe)
27. „Adevărul trist este că „aproape gata” înseamnă probabil „nu l-am început încă”. Nu lăsa să ți se întâmple același lucru.”
28. „Educația continuă este cerința minimă pentru obținerea succesului în orice domeniu.”

29. „Nu accepta să fii tras înapoi de o slăbiciune sau de lipsa unei abilități. Tot ceea ce ține de afaceri poate fi învățat, iar ceea ce au putut să învețe și alții poți învăța și tu.”
30. „Dedică-te misiunii de a deveni una dintre cele mai competente și mai informate persoane din domeniul tău.”
31. „Cu cât înveți și știi mai multe, cu atât mai încrezător și mai motivat te vei simți. Cu cât devii mai bun, cu atât mai capabil vei fi să realizezi și mai multe lucruri în domeniul tău.”
32. „Și nu există nicio limită pentru cât de departe sau cât de repede poți ajunge, cu excepția limitelor pe care ți le creezi singur și care nu se materializează decât în imaginația ta.”
33. „Ia astăzi decizia să devii propriul proiect. Transformă-te într-un student pe viață în domeniul tău. Pentru profesioniști, școala nu se termină niciodată.”
34. „Lumea este plină de oameni care așteaptă să apară cineva care să îi motiveze pentru a deveni genul de oameni care își doresc să poată fi. Problema este că nimeni nu le vine în ajutor niciodată. Oamenii aceștia așteaptă autobuzul pe o stradă pe care nu circulă autobuze.”
35. „Standardele pe care ți le fixezi pentru propria muncă și pentru propriul comportament ar trebui să fie mai înalte decât acelea pe care ți le-ar putea stabili oricine altcineva.”
36. „Părerea pe care o ai despre propria persoană, esența personalității tale, a fost definită de psihologul Nathaniel Brandon ca fiind „reputația pe care o porți cu tine”.”

37. „O schimbare este la fel de bună ca odihna.”
38. „Adevărul este că nu poți să faci tot ceea ce ai de făcut. Ceva tot trebuie să amâni! Lasă mâncatul „broaștelor” mai mici sau mai puțin urâte. Mănâncă „broaștele” cele mai mari și mai urâte înainte să faci orice altceva.”
39. „Unul dintre cuvintele cu cea mai mare pondere în managementul timpului este „Nu!”. Spune „Nu” la orice nu presupune folosirea judicioasă a timpului și a vieții tale.”
40. „Nu mai sta pe gânduri; nu va exista niciodată „momentul potrivit”. Pornește de unde ești și lucrează cu orice instrument ai la dispoziție, vei descoperi instrumente mai bune pe măsură ce înaintezi.” (Napoleon Hill)
41. „Nimic nu te va ajuta mai mult în carieră decât să dobândești reputația că ai fi genul de persoană care rezolvă treburi importante repede și bine.”
42. „Elbert Hubbard definea autodisciplina drept „abilitatea de a te convinge pe tine însuți să faci ceea ce ar trebui să faci, atunci când ar trebui s-o faci și fără să ții cont dacă ai chef sau nu s-o faci”.”
43. „Perseverența este de fapt autodisciplina în acțiune.”