Vă recomand!
Măcar o dată în viață să înlocuiți consultația la psiholog cu o vizită într-o instituție medicală cu profil oncologic.
Intrați și plimbați-vă câteva minute dintr-un capăt în altul al coridorului. Nu vă grăbiți! Căutați să-i priviți în ochi pe oamenii care ies din cabinetele medicilor cu verdictul de cancer în mână și aici brusc(!) o să vă aduceți aminte de toate „catastrofele” personale și impersonale sau poate că deja o să le și uitați.
Încercați cu tot tupeul să ajungeți în staționar. Spargeți ușa! Mai întâi metaforic, apoi cu mult tupeu. La un etaj îi veți găsi, ca acasă, internați pe părinții unor copii, iar la alt etaj pe copiii unor părinți.
Urmăriți-l cu atenție pe soțul unei doamne care îi piaptănă peruca cu grijă și cu atâta dragoste și o să vedeți o altfel de ședință pentru terapie de cuplu.
Ascultați pe coridor pașii grăbiți ai medicilor și asistentelor medicale care zilnic aleargă împotriva morții. Ați auzit și voi cum e treaba aici, sunt mulți învinși și puțini învingători... S-ar putea să nu reușiți să-i opriți din graba lor pentru câteva minute ca să vă spună despre toate crizele de reactivi, substanțe, medicamente, citostatice care le lipsesc din stocuri. Unele dintre cele mai ieftine lipsesc perioade bune din secțiile de pediatrie, pentru că culmea(!), deoarece au o utilizare restrânsă, nu aduc beneficii importante producătorilor, importatorilor și distribuitorilor, adică celor din spatele cortinei care numără banii.
Salutați-i pe copiii care aleargă pe coridoare cu jucăriile în mână grăbiți să ajungă la ședințele de chimioterapie, nu însă la școală. Zâmbiți-le și opriți-i pentru o clipă ca să le strângeți mâna, pentru că nu aveți cum altfel să-i opriți din graba lor...
Intrați într-un salon ca să vedeți niște puști țintiți la pat de perfuzii care știu câte zile mai sunt la număr în care își mai pot îmbrățișa mama. Spuneți-le o poveste, pentru unii dintre ei poate fi chiar ultima. După ce ați terminat de spus povestea și v-ați luat doza de sete pentru viață din ochii lor, mergeți la geam și aruncați-vă privirea către înaltul cerului ca să vedeți cât de mici și cât de mizerabile sunt problemele voastre.
Așezați-vă apoi la masa plină cu desenele celor care sunt îndopați zilnic cu „vrăjeli supertoxice” și care pe la vârsta de 5 ani au un istoric medical scris în câteva volume, semnat de zeci de doctori și conferențiari și luați-vă câteva notițe, ca recitindu-le de fiecare dată, cu toată încrederea să puteți trage o linie sau poate chiar mai multe peste toate tâmpeniile, aberațiile și răutățile acestei lumi!
Intrați și plimbați-vă câteva minute dintr-un capăt în altul al coridorului. Nu vă grăbiți! Căutați să-i priviți în ochi pe oamenii care ies din cabinetele medicilor cu verdictul de cancer în mână și aici brusc(!) o să vă aduceți aminte de toate „catastrofele” personale și impersonale sau poate că deja o să le și uitați.
Încercați cu tot tupeul să ajungeți în staționar. Spargeți ușa! Mai întâi metaforic, apoi cu mult tupeu. La un etaj îi veți găsi, ca acasă, internați pe părinții unor copii, iar la alt etaj pe copiii unor părinți.
Urmăriți-l cu atenție pe soțul unei doamne care îi piaptănă peruca cu grijă și cu atâta dragoste și o să vedeți o altfel de ședință pentru terapie de cuplu.
Ascultați pe coridor pașii grăbiți ai medicilor și asistentelor medicale care zilnic aleargă împotriva morții. Ați auzit și voi cum e treaba aici, sunt mulți învinși și puțini învingători... S-ar putea să nu reușiți să-i opriți din graba lor pentru câteva minute ca să vă spună despre toate crizele de reactivi, substanțe, medicamente, citostatice care le lipsesc din stocuri. Unele dintre cele mai ieftine lipsesc perioade bune din secțiile de pediatrie, pentru că culmea(!), deoarece au o utilizare restrânsă, nu aduc beneficii importante producătorilor, importatorilor și distribuitorilor, adică celor din spatele cortinei care numără banii.
Salutați-i pe copiii care aleargă pe coridoare cu jucăriile în mână grăbiți să ajungă la ședințele de chimioterapie, nu însă la școală. Zâmbiți-le și opriți-i pentru o clipă ca să le strângeți mâna, pentru că nu aveți cum altfel să-i opriți din graba lor...
Intrați într-un salon ca să vedeți niște puști țintiți la pat de perfuzii care știu câte zile mai sunt la număr în care își mai pot îmbrățișa mama. Spuneți-le o poveste, pentru unii dintre ei poate fi chiar ultima. După ce ați terminat de spus povestea și v-ați luat doza de sete pentru viață din ochii lor, mergeți la geam și aruncați-vă privirea către înaltul cerului ca să vedeți cât de mici și cât de mizerabile sunt problemele voastre.
Așezați-vă apoi la masa plină cu desenele celor care sunt îndopați zilnic cu „vrăjeli supertoxice” și care pe la vârsta de 5 ani au un istoric medical scris în câteva volume, semnat de zeci de doctori și conferențiari și luați-vă câteva notițe, ca recitindu-le de fiecare dată, cu toată încrederea să puteți trage o linie sau poate chiar mai multe peste toate tâmpeniile, aberațiile și răutățile acestei lumi!
___________________
(!)La plecare luați esențialul și rămâneți cu vorba poetului:
„Viața e mai tare decât mizeriile ei.” (George Bacovia)
(!)La plecare luați esențialul și rămâneți cu vorba poetului:
„Viața e mai tare decât mizeriile ei.” (George Bacovia)