1. „Lumea nu-i decât o crăpătură.”
2. „Nou-născuţii, ca nişte corole albe de flori, zboară direct în foc.”
3. „Şi un lucru nu trebuie să uiţi: mai şi iunie '44, când conaţionalii noştri din Transilvania au început să fie gazaţi – e cel mai îngrozitor mai din istoria umanităţii.”
4. „20 000 de oameni – care nu erau soldaţi, aşa cum se întâmplă în marile bătălii, ci fete, femei, sugari, copii şi bătrâni – au murit în chinuri timp de câteva luni şi constant, în fiecare zi, în camerele de gazare. Până şi pentru Auschwitz ăsta a fost punctual culminant! În aproximativ 900 de zile au sosit la Auschwitz peste 600 de trenuri ale morţii cu peste un milion de evrei şi circa 20 000 de ţigani. Zi de zi, zi şi noapte, SS-iştii au participat la exterminarea în masă. Cele mai multe dintre victime mergeau direct la gazare. Când se deschideau uşile, la 20 de minute după ce fusese introdus gazul Ciclon B, deţinuţii cărora li se ordonase să cureţe camera găseau vreo 2000 de cadavre în pielea goală, zăcând unele peste altele. Sugarii, copiii şi bolnavii erau la pământ, călcaţi în picioare; acolo îşi făcea efectul cel mai repede gazul. Peste ei zăceau femeile, iar sus de tot, bărbaţii mai puternici. Ca să facă economie, de cele mai multe ori nu se introducea suficient Ciclon B, astfel încât uciderea putea să dureze în jur de douăzeci de minute, iar victimele cele mai slabe erau călcate în picioare în lupta pentru supravieţuire. Pentru 2000 de oameni pe cameră se foloseau 16 cutii a câte 500 de grame, iar fiecare cutie costa 5 mărci.”
5. „Doktor Viktor Capesius, prin anii ’40, pe atunci, era primul reprezentant al firmei Bayer şi venea mereu la noi să facă publicitate acestei firme (în Cluj-Napoca).”
6. „Izvorul studenţesc" – apă minerală sau vin fiert, iarna.
7. „Ni s-a explicat că, de acum înainte, nu mai suntem oameni, ci numere.”
8. „Toţi nu erau decât nişte morţi în vacanţă. Şi primeau câte o bătaie soră cu moartea, iar când oboseau... procesul morţii se derula prea lent.”
9. „Ciclon B era o substanţă de combatere a dăunătorilor, pe bază de acid cianhidric. A fost utilizat pentru crimele în masă din lagărele de concentrare.”
10. „Părul de om e valoros. Ştiam că îl foloseau pentru aprinderea bombelor: mecanisme declanşatoare ale bombelor cu ceas. Femeilor le era tăiat părul blond, negru, castaniu, roşcat, cărunt, o!, mult păr cărunt. Mai târziu s-a dat ordin ca numai părul tânăr să fie tăiat. Cel îmbătrânit nu era bun nici măcar pentru saltele.”
11. „Însemnarea doctorului Capesius : „Cenuşa nu are miros!"”
12. „Expresie de încheiere a unei scrisori: Al tău, Spunemult!”
13. „În limba de lemn a partidului.”
14. „Ordinul nu se discută, ci se execută.”
15. „Amintirile pun stăpânire pe martor.”
16. „Permiteţi-mi să-mi inchei pledoaria prin cuvintele unui alt şef de stat, fostul preşedinte francez Auriol, trecut în lumea celor drepţi: „Suntem gata să uităm, dacă germanii sunt gata să nu uite.””
17. „Inima germană era o inimă rece: în noi era haosul, nu afară!”
18. „Era Pessach - Sărbătoare legată de eliberarea evreilor din robia egipteană, sărbătorită în a 14-a zi din prima lună a calendarului ebraic, numită Nisan, şi marcată de apariţia unei constelaţii pe boltă, după echinocţiul de primăvară (20 - 21 martie).”
19. „Entuziasmul pentru Fuhrer era patologic în Ardeal, un lucru demn de cercetat pentru psihiatrie!”
20. „Paula şi Adolf au avut o copilărie îngrozitoare; psihanaliştii cred chiar că această copilărie şi bolile ereditare din acea familie de alcoolici şi incestuoşi ar putea explica faptele celui mai mare criminal din toate timpurile! Paula Hitler a dus o viaţă în anonimat, modestă, alături de psihiatrul ei din Viena, care i-a supravieţuit mulţi ani.”
21. „Hitler şi-a ucis chiar şi rudele care îi semănau prea mult şi care i-ar fi putut dezvălui nebunia.”
22. „Încă de la primele apariţii pe scena politică, Hitler a avut de luptat cu zvonurile privind originea sa. În cimitirul evreiesc din Viena există pietre funerare ale Hitler-ilor. Incest, nebunie. Cum numai Bernhard ar putea descrie. Nici până astăzi nu se cunoaşte originea pe care o avea tatăl lui Hitler: Alois Hitler, tatăl, a „schimbat" numele Schicklgruber cu cel al tatălui său vitreg, Hiedler, când părinţii lui erau de mult morţi. Numele s-a transformat în Hitler, fiindcă martorii pentru presupusa paternitate a lui Hiedler nu ştiau să citească şi, de aceea, n-au remarcat că notarul şi preotul scriseseră în documente „Hitler" în loc de „Hiedler".”
***(Thomas Bernhard (1931-1989), scriitor austriac, unul dintre cei mai importanţi autori de limbă germană din a doua jumătate a secolului XX.)
23. „Îmbolnăvirea trupului este rezultatul unei îmbolnăviri a instinctelor morale, sociale şi rasiale.”
24. „Adam: Da, nebunia rasei şi teama de idioţi, nebunia purităţii! Tot ce era „străin", „alogen" şi, chipurile, „maladiv" trebuia eliminat prin „ardere" din trupul neamului. Se spune că focul purifică. Focul. Se credea că nebunia lui Hitler de a purifica „trupul neamului" de toate elementele „alogene" îl va întări pe „infanteristul" german şi-l va face să câştige războiul, în cele din urmă, după 1942-1943, totul a culminat cu nebunia lagărelor de exterminare în masă.”
25. „Era destulă hrană pentru vidul din foc – toate lucrurile „inutile" ardeau: fotografii, jurnale, scrisori, certificate de căsătorie, diplome, cărţi de rugăciune, dar şi suluri ale Torei. Ardeau istorii personale, istorii de familie, dar şi YHWH. Dumnezeu ardea... Iar alături goliciunea asta, ştii tu, viaţa în goliciunea ei, n-o să poţi înţelege niciodată, e ca o negare a creaţiei, ca o dispariţie a lumii şi a lui Dumnezeu, care i-a creat pe oameni goi... Trupele SS aveau mare grijă ca oamenii să se dezbrace în pielea goală nu numai în camerele de gazare, ci şi înaintea execuţiilor prin împuşcare. Hainele erau valoroase şi în nici un caz nu trebuiau pătate de sânge sau găurite de glonţ. Aceste obiecte mizerabile erau mult mai importante decât omul, creaţia lui Dumnezeu. Pentru ei erau mai de preţ: paltoanele, rochiile, costumele bărbăteşti, lenjeria, hainele pentru copii şi sugari, blănurile, pantofii, ciorapii, pălăriile, mănuşile. După fiecare gazare sau împuşcare, vestiarele se umpleau de aceste ultime proprietăţi ale victimelor. Pe alocuri erau boccele şi rucsacuri cu medicamente, alimente, jucării, bijuterii, cărţi, fotografii şi alte fleacuri personale, la care oamenii ţin şi de care se agaţă cât pot de mult. Obiectele rămase în urma atâtor victime erau aşa de numeroase, încât era nevoie în medie de vreo douăzeci de deţinuţi ai companiei speciale, care, timp de o oră, sortau în mare lucrurile şi le scoteau afară. În curtea crematoriilor aşteptau camioane, iar deţinuţii încărcau hainele, transportate apoi de către SS pentru a fi sortate din nou şi păstrate în depozitul de efecte „Canada". Lucrurile pe care SS-ul le considera lipsite de valoare, cum ar fi fotografiile, cărţile, dar şi obiectele religioase, ca filacterele şi veşmintele de rugăciune, trebuiau arse în cuptoarele de gunoaie. Şi ele sunt martori din zona morţii.”
26. „Drojdia societăţii.”
27. „Jazzul, această muzică de trotuare, cu care otrăvesc lumea... la Berlin sau New York. Chiar şi în Parisul ăsta plin de negri, muzica asta de negri.”
28. „Mai întâi, a început s-o supere stomacul, apoi suferinţa s-a extins la inimă; în cele din urmă, a fost cancer. Cancer la suflet.”
29. „Adam: Omenia era interzisă la Auschwitz. Tot ce se întâmpla, se întâmpla pe dos, contrar oricărei etici, dar şi oricăror aşteptări normale. Cine nu înţelegea asta se ducea de râpă. Tot de râpă se ducea şi cine protesta public. Protestele se făceau pe ascuns, cu strategie, cu minciună, trebuia să te prefaci că dai ascultare tuturor ordinelor, chiar şi celor mai absurde. Era un sistem uriaş de crimă şi de trecere sub tăcere. Totul era crimă şi minciună, chiar şi ce făcea SS-ul. Supravieţuiai numai dacă minţeai, furai, înşelai şi dacă nu întreprindeai nimic împotriva a ceea ce era permis, or, permis nu prea mai era nimic. Punctul extrem era rezistenţa noastră, „grupul de luptă". Dar şi SS-ul trecea multe sub tăcere, ascundea totul. Nu existau gazări, ci numai tratamente speciale (TS), cauzele morţii erau falsificate. Chiar şi celui mai neînsemnat SS-ist îi era clar că nimic din toate astea n-ar fi trebuit să aibă loc, toţi făptaşii bănuiau că luau parte la o crimă îngrozitoare. Vai de cel care dezvăluia ceva, povestea afară despre ceea ce se întâmpla cu adevărat. Pery Broad, Unterscharfuhrerul de la secţia politică, declară în celebrul său raport pentru Curtea cu Juri din Frankfurt că Auschwitz-ul a fost mereu secret, că această secretomanie a devenit mai relaxată din 1944. A trebuit să devină mai relaxată.”
30. „Din cauza felului său teatral de a fi.”
31. „Martora Dunja Yfasserstrom a povestit despre sibianul Draser, cel care lucra la secţia politică a lui Boger. În faţa Curţii cu Juri din Frankfurt, ea a povestit un incident din noiembrie 1944: „În acea zi au fost aduşi la Auschwitz copii evrei. A sosit un camion şi a staţionat o clipă in faţa secţiei politice. A coborat un băieţel. Avea un măr în mână. Boger şi Draser stăteau în uşa secţiei politice. Copilul stătea langă maşină cu mărul său şi se distra. Atunci Boger s-a dus la copil, l-a apucat de picioare şi i-a făcut capul zob de baracă. Apoi a luat liniştit mărul. Iar Draser mi-a spus să şterg «chestia aia» de pe zid. Cam după o oră, am fost chemată la un interogatoriu pe post de translatoare şi l-am văzut cum mânca foarte calm mărul copilului."”
32. „Ideea de a-şi testa în mod „natural" metoda de sterilizare în masă i-a venit lui Schumann de la Clauberg. Astfel că experimentul a avut loc; nu în camera de radiografii a lui Schumann, dotată cu două aparate uriaşe de radiografiat, cameră ce se afla în blocul 30 al femeilor, unde zăceau bietele evreice din Grecia pe care le observa din cămăruţa sa. Printr-o ferestruică protejată împotriva radiaţiilor – privirea lui imobilă era îndreptată spre femeile care urlau și cărora le erau arse ovarele – nu în această cameră, ci într-o celulă dotată „luxos" cu covoare şi alte facilităţi; aici trebuia să aibă loc „experimentul" său, pe baza căruia să-şi ia examenul de docenţă.”
33. „Doktor Berner: Iată cum cercetarea nu cunoaşte limite. Persoanele pe care se făceau experimentele au fost selectate cu multă grijă, erau cei care se iubeau înainte de sterilizare... Paul şi Lotte fuseseră selectaţi. Fuseseră observaţi la bordel. Există spioni peste tot... Şi Lotte a fost supusă îngrozitorului tratament cu raze. Ea ţipa şi scâncea. Clauberg o injectase suplimentar cu „licoarea pasiunii". A fost tratat şi Paul. Schumann îi alesese pe cei doi fiindcă bănuia că se vor năpusti ca nebunii unul spre celălalt, pentru că, din „motive tactice", fuseseră împiedicaţi să se vadă în ultimele săptămâni; brusc, Paul nu a mai avut voie să intre cu restul comandoului instalatorilor în lagărul femeilor; dar trebuia să-şi vadă zilnic iubita la fereastră şi ea pe el; probabil că aceşti medici monstruoşi se gândeau la câinele lui Pavlov, care saliva... astfel că s-a crezut că cei doi, pe post de cobai, le vor oferi doctorilor un act de iubire. Însă aceşti monştri cu chip de om au uitat că dragostea este un dar ceresc şi că actul iubirii e un eveniment sacral, care nu poate fi conceput fără o scânteie divină. Bineînţeles că aşteptările medicilor SS au fost total înşelate; dragostea nu se poate explica pe bază de hormoni şi de umori sau prin electricitate la nivelul creierului; nu poţi face o legătură între acţiunea sterilizării şi iubire. S-a întâmplat contrar aşteptărilor, iar asta o văd ca pe o incredibilă rezistenţă, profund intimă; după ce îndrăgostiţii au fost conduşi de doi sanitari în camera iubirii, au stat într-un colţ, păreau apatici şi dădeau impresia că dorm. Nici o intenţie din partea lor, nici măcar nu vorbeau unul cu celălalt, păreau ameţiţi, bolnavi, arătau ca doi morţi.”
34. „Institutul de igienă (rasială).”
35. „În «Complexul Canada» existau două barăci mari ale unui Înstitut de Patologie Anatomică, care nu e menţionat nici de Nyiszli, nici de altcineva; acolo erau păstrate multe preparate din fetuşi şi ciudăţenii, conform declaraţiei unuia care trebuia să ştie.”
36. „Doamna doctor Lingens: „Axa Dahlem Auschwitz. Sub conducerea lui Ottmar von Verschuer a ieşit la iveală ultima consecinţă mortală a ştiinţei şi cercetării privind igiena rasială, care nu mai cunoştea limite în timpul naţional socialismului. Verschuer, care din 1943 edita revista Geneticianul şi era, din 1936, specialist în biologie pentru «secţia de cercetare privind problema evreilor» din cadrul Institutului pentru Istoria Noii Germanii, era considerat un corifeu în domeniul cercetării problemei gemenilor. În 1942 s-a întors la Berlin, a devenit succesorul lui Eugen Fischer, care se pensionase, şi a preluat funcţia de director al KWI (Institutul „Împăratul Wilhelm”), după ce, între 1935 şi 1942, condusese nou înfiinţatul Institut de Genetică şi Igiena Rasei de la Universitatea din Frankfurt am Main. Faptul că a avut relaţii bune cu fostul său doctorand şi asistent din Frankfurt, Doktor Mengele, s-a dovedit extrem de favorabil pentru cercetările lui Verschuer, deoarece după ce Mengele şi-a preluat funcţia la Auschwitz (mai 1943), cel mai mare lagăr nazist de exterminare a devenit laboratorul de cercetare al KWI pentru antropologie, genetică umană, eugenie (fostul student al institutului, ardeleanul Nyiszli, a devenit la Auschwitz asistentul lui Doktor Mengele !). Setea neobosită de cercetare a lui Verschuer a fost sprijinită masiv de Comunitatea germană pentru Cercetare (DFG). La câteva dintre proiectele lui Verschuer a fost implicat direct şi Mengele, care, la faţa locului, dispunea de resurse nesecate de „material de cercetare”; Verschuer raporta regulat la DFG despre mersul cercetărilor lui:
„Cu aprobarea Fuhrerului SS Himmler sunt intreprinse cercetări antropologice asupra diferitelor grupe de rase din lagărul de concentrare de la Auschwitz, iar probele de sânge sunt trimise laboratorului meu pentru a fi prelucrate”. Auschwitz, „cel mai mare laborator genetic al lumii”, devine adevăratul paradis al cercetărilor genetice. „Obiectele de studiu” preferate erau evreii, ţiganii şi oamenii cu diformităţi, „piticii” sau „uriaşii”, dar mai ales gemenii, fiindcă gemenii erau punctul forte atât al profesorului (Verschuer), cât şi al elevului (Mengele).”
37. „În Transilvania anului 1944 se spunea: fiecare mamă germană îi trimite un copil Fuhrerului. Celebră a rămas întrebarea unei ţărănci: „Vine domnu' Fuhrer la noi, sau trăbă să merem noi la domnu' Fuhrer?” „Pute a grajd omenesc şi a reproducere blondă în tot rahatul ăsta, curat ca poporul, asemenea poporului, popular”, spunea unchiul Daniel în batjocură. „Pântecele poporului e roditor... iar mama germană se crăceşte pentru scula Fuhrerului: milioane de copii, milioane de oi pentru el. Carne de tun. Sieg Heil. Să exterminăm dracului tot ce e bolnav, fără patrie, tot ce nu-i blond, tot ce e umed."”
38. „Doktor Nyiszli: „Am nevoie de muncă bine făcută”, spunea Doktor Mengele, „fiindcă noi trimitem procesele verbale de aici la Institutul de Antropologie şi Biologia Raselor de la Berlin-Dahlem”. Aflu în acest mod că cercetările efectuate aici erau conduse de unul dintre cele mai renumite Institute de Știinţă din lume. Primesc noi cadavre de gemeni. Sunt aduse patru perechi din grupul gemenilor din lagărul de ţigani. Sunt cadavre de copii de ţigani care nu au împlinit zece ani. Secţionez prima pereche de gemeni. Scriu în procesul verbal fiecare fază a procedurii. Deschid craniul, scot creierul şi hipofiza. Examinez totul. Apoi urmează deschiderea cutiei toracice, îndepărtarea coastelor şi a sternului. Printr-o tăietură sub barbă, îndepărtez limba şi esofagul, traheea şi plămânii. Pentru a putea recunoaşte totul cu acurateţe, curăţ organele de sânge. Cea mai mică pată aparent fără importanţă, coloraţia cea mai mică pot constitui o descoperire importantă. Am scos şi inima. O ţin sub jetul de apă şi o spăl. O întorc pe toate feţele, ţinând-o în mână. Pe peretele exterior al ventriculului stâng observ o pată minusculă, rotundă, rozalie, care abia se deosebeşte de zona din jur. Nu poate proveni decât de la o înţepătură de ac. Nu mă pot înşela! E o înţepătură făcută cu un ac foarte fin. Bineînţeles, cu un ac de injecţie. Deci copilului i s-a făcut o injecţie în inimă. Dar de ce? Acolo nu se fac injecţii decât în cazuri urgente, de exemplu în cazul unui stop cardiac. Voi şti imediat. Deschid inima şi îi eliberez ventriculul stâng. În cazul unei disecţii, sângele care se găseşte acolo e indepărtat cu o lingură şi cântărit. Aici nu este posibil aşa ceva...”
39. „Rolul acesta al conducătorilor evrei la distrugerea propriului popor a fost cel mai întunecat capitol al întregii istorii întunecate.”
40. „Un mort în concediu cu resturile altor morţi.”
41. „Doktor Nyiszli: ...Sângele a îngheţat. L-am separat cu o pensetă şi l-am mirosit. Se simte mirosul puternic, specific, de cloroform. Aşadar, copilului i s-a făcut o injecţie cu cloroform în inimă! Şi asta doar pentru ca sângele să se coaguleze din cauza cloroformului injectat şi să provoace un stop cardiac rapid! Îmi tremurau genunchii de emoţie. Descoperisem cel mai întunecat secret medical al celui de-al Treilea Reich. Aici se ucide nu numai cu gaz, ci şi cu cloroform injectat în inimă! Fruntea îmi era lac de sudoare. Ce noroc că sunt singur. Mi-ar fi fost greu să-mi ascund tulburarea în faţa celorlalţi. Termin disecţia, notez valorile anormale şi le descriu în detaliu. Dar în procesul verbal nu menţionez nici mirosul de cloroform, nici sângele coagulat în ventriculul stâng, nici înţepătura din peretele inimii. E o măsură vitală de precauţie. Am în faţă documentele lui Mengele despre gemeni. Şi ele conţin toate rezultatele importante ale cercetărilor, radiografii, precum şi deja menţionatele schiţe, dar nu sunt prezentate împrejurările şi cauza morţii. Aşa că nici eu nu completez nimic la aceste rubrici ale disecţiei. Nu e bine să depăşeşti aici limitele permise şi să dai din gură despre ceea ce ai văzut! Nu sunt laş. Am nervii tari. Cu toate astea... Am clarificat multe cauze ale deceselor la viaţa mea. M-am ocupat de destui morţi, oameni ucişi din gelozie, răzbunare sau pentru avantaje materiale. Am făcut autopsii sinucigaşilor şi am menţionat cauza exactă a deceselor la cei care au murit de boală. Sunt obişnuit să cercetez enigmele morţii. Adesea mi-a fost dat să am parte de surprize năucitoare. Dar acum simt un fior de groază pe şira spinării. Dacă Doktor Mengele ar bănui că eu cunosc secretul injecţiilor sale, s-ar găsi zece medici ai secţiei politice care să constate decesul meu ca urmare a unui «stop cardiac». Conform regulamentului, după ce am terminat autopsia, trebuie să predau cadavrele comandoului care se ocupă cu incinerarea şi care le transformă imediat în cenuşă. Părţile cadavrelor care suscită interes ştiinţific sunt păstrate ca să poată fi văzute de Doktor Mengele. Trebuie să pun la păstrare ceea ce poate să-i intereseze pe cei de la Institutul din Dahlem. Toate astea sunt puse într-un pachet şi expediate şi, pentru ca toată treaba să fie rapidă, se pune şi o ştampilă: Urgent, conţinut important pentru război. Am expediat nenumărate astfel de pachete de la crematoriu la Berlin-Dahlem, de unde veneau răspunsuri detaliate, cu opinii şi indicaţii medicale. Pentru păstrarea acestei corespondenţe, am făcut un dosar special. Pentru materialele rare trimise, institutul îi adresa profunde mulţumiri lui Doktor Mengele.
Trec la secţionarea celorlalte trei perechi de gemeni. Îmi exprim părerea referitoare la lucrurile anormale pe care le găsesc. Cauza decesului este aceeaşi şi la ei: o injecţie cu cloroform în inimă. Mai fac o descoperire interesantă: trei din cele patru perechi de gemeni au ochii de culori diferite. Unul are ochii albaştri, celălalt, căprui. Aşa ceva apare şi la cei care nu sunt gemeni, dar, în cazul de faţă, a putut fi observat la şase din opt gemeni. Asta e o proliferare ciudată a unei anomalii. În medicină se numeşte heterocromie, deci culori diferite. Am scos ochii, i-am pus în formaldehidă, notând exact toate datele, ca să nu se piardă. Mai găsesc ceva la perechile de gemeni. Când dau la o parte pielea de pe gât, observ în partea superioară a sternului un ghem de ţesuturi, rotund, de mărimea unei nuci. Atunci când apăs cu penseta, iese puroi. E ceva rar, dar cunoscut în medicină. Se numeşte abces Dubois, un simptom al sifilisului congenital. Este prezent la toţi cei opt gemeni. Iau aceste ţesuturi şi le pun în paharele umplute cu formaldehidă. Trec totul în procesul verbal. Las liberă doar rubrica intitulată „cauza decesului”.
După-amiază, Doktor Mengele işi face vizitele. Îi dau raportul cu privire la munca făcută. Îi predau procesele verbale referitoare la cei opt gemeni. Ia loc şi citeşte cu atenţie. Îl interesează foarte mult heterocromia ochilor, dar şi abcesele Dubois. Imediat dă indicaţii pentru ca întreg materialul, împreună cu procesele verbale, să fie pregătit pentru expediere, numai că trebuie să trec şi cauza decesului. Lasă în seama mea ce să scriu, îmi spune doar că aceste cauze să fie diferite. Aproape scuzându-se, mi-a spus că, după cum am putut constata şi eu, aceşti copii sufereau de sifilis şi de tuberculoză şi că oricum nu ar fi trăit, deci... Nu spune mai multe. Dar e clar: a justificat moartea violentă a opt copii. Mă abţin de la orice comentariu şi observ că, aici, tuberculoza nu se tratează prin imobilizarea plămanului afectat, iar sifilisul nu se tratează cu Neosalvarsan, ci cu injecţii în inimă. Mi se face părul măciucă când mă gândesc la tot ce am aflat în timpul scurtei mele şederi acolo şi câte o să mai aflu până moartea mă va găsi şi pe mine. Ştiam asta când am intrat aici, dar acum, fiind în posesia atâtor secrete, nu mă mai îndoiesc de faptul că sunt şi eu un candidat la moarte. E posibil ca Doktor Mengele sau Institutul din Dahlem să mă lase în viaţă?
Se înserează deja. Mengele pleacă. Rămân singur cu gândurile mele negre. Cu mişcări mecanice, pun la loc instrumentele folosite la disecţie, mă spăl pe mâini şi trec în camera de lucru. Îmi aprind o ţigară şi mă aşez, ca să mă liniştesc puţin. Un ţipăt sfâşietor îmi sfredeleşte creierul. Apoi urmează o împuşcătură şi căderea unui corp. Stau paralizat şi atent, aşteptând să văd ce se va mai întampla în următoarele minute...”
42. „Adam: Nu numai călăii şi schingiuitorii, ci şi medicii erau foarte activi la Auschwitz. Nu numai pe rampă. Ei sunt şi rămân principalii criminali. Auschwitz, o excepţie în grădina zoologică umană, da, da, trebuia folosită ca un uriaş laborator pentru experimentele lor pe oameni.”
43. Doktor Nyiszli (povesteşte despre disecţia unor „diformi"): Dădeam cu clorură de var cadavrele persoanelor anormale, puneam în pachete oasele curate şi le trimiteam la Institutul Antropologic din Berlin-Dahlem. În acest fel, institutul avea acces la material valoros: la schelete, la cranii de copii, la fetuşi avortaţi, la testicule tăiate, la ochi şi la nenumărate probe de sânge şi plasmă. În acest mod, se făceau cercetări pentru progresul unei ştiinţe care, astăzi, se numeşte genetică umană."”
44. „CAPESIUS: „Ca individ, nu te puteai revolta... şi nu ne-am fi putut salva patria decât dacă ruşii nu ar fi venit... dar am fi putut impiedica acest lucru, dacă nu ar fi existat trădarea... "”
45. „Conştiinţa - o chestie inventată de către duşmani?!”
46. „Roland: „Noi nu am avut o religie proprie, care să ne corespundă. Am preluat-o pe cea evreiască. Asta a fost tragedia noastră, şi anume că nu ne-am putut face o religie. Un popor nu poate trăi astfel. Am devenit barbari de când ne-am pierdut cultura noastră tradiţională, gotică. Iar dacă poporul german se corceşte aşa cum face astăzi, atunci totul s-a dus de râpă: popoarele n-ar trebui să se amestece între ele. Popoarele au o misiune pe pămant. N-aş vrea să devin patetic, dar misiunea lor divină constă, într-o anumită măsură, în păstrarea specificităţii.””
47. „Zăceam într-o lume de morţi şi de larve. Din noi şi din jurul nostru dispăruse orice urmă de civilizaţie. Opera animalizării, începută de germanii triumfători, fusese desăvârşită de germanii învinşi.”
48. „Spectacolul infernului.”
49. „Baila: „...îi un dor, care tăt nu vre să tacă. Îl am aci, în peptu' meu, aci înăuntru îi doru' mare, cămi tăt vine a plânje, da' nu pot, numa' să trăiesc pot... şi-mi rămâne numa' să aştept moartea... amu n-am ajuns la camera de gazare, aşa o vrut Dumnezău drăguţu': să supravieţuiesc, să mă întorn da' la ce bun ? Aci n-or mai fost evrei în anul '46, chezarul nostru s-o curăţat, nu mai e nimic din ce-om avut. Şi pruncii mei fata şi feciorul nu i-am mai văzut şi nimeni nu-mi poate zace un' s-or dus, unde or crepat, micuţii de ei, ultima dată or strâgat după mama lor, iar mama n-o fo' acolo, o fo' în altă parte, vai, vai. Şi când om ajuns acasă... o fo' aşa şi aşa. Da' noi eram sfârşâţi. Om trăit ca maşinile: tăt merjea mecanic, aşa, ca de la sine, n-om mai sâmţât nimnica, căci eram sfârşâţi Şi asta nu se mai poate repara niciodată! La ce-i bun să te plângi? Doru' ista-i până la moarte... Da, în germană se zice durere, şi eu zic mereu dor... Cum vine câte o sărbătoare, apare şi doru' ăsta mare; da, nu trece, că nu-i nici un om acolo din oamenii mei. Atunci şedem în cameră şi ne gândim cum o fo atunci şi cum îi azi."”