3. „Astfel, părintele medicinei, HIPOCRATE, a avut
dreptate să zică; „scopul final al medicinei nu este numai să vindece
sau să prevină bolile, - ci încă să perfecţioneze pe oameni şi să-i facă
mai fericiţi, făcându-i mai buni”.
Medicul trebuie
deci să fie, în acelaş timp, un savant care iubeşte din tot sufletul ştiinţa medicală, adică ştiinţa
omului; să fie o fiinţă care se jertfeşte pentru alţii, până la moarte
şi, în sfârşit, să fie un învăţător al omenirii sau mai bine zis, un apostol
al moralei... şi aşa ar fi în realitate, dacă confraţi nedemni n-ar fi
deschis tarabă în templul sacru al medicinei.”
4. „Un bolnav este un individ în al cărui organism
s-au produs, - sub influenţa unei cauze patogene, - tulburări ale
funcţiilor vitale de nutriţie sau de relaţie, tulburări care-i pot ameninţa
existenţa.
Sunt bolnavi
care, fiind săraci, nu pot să-şi procure îngrijiri medicale, şi din cauza bolii
nu mai sunt în stare să-şi agonisească nici măcar cele necesare pentru
întreţinerea vieţii.
Astfel de
bolnavi, - care ar pieri dacă ar fi părăsiţi, - vin la spital.
În asemenea
condiţii se află, de pildă, un dulgher care, căzând de pe o schelă, şi-a frânt
o mână sau un picior, - un ţăran care, lovit de pelagră, şi-a pierdut minţile;
- un orăşean care, doborât de tifos, zace în neştire timp de trei săptămâni.
Dar, alături de
lucrătorul căzut de pe schelă şi victimă a muncii, - alături de ţăranul şi de
orăşeanul, victime de multe ori ale unei organizări sociale defectuoase, - veţi
întâlni la spital indivizi - şi încă în mare număr - victimele propriilor lor patimi
(adică ale instinctelor deviate de la adevăratul lor scop), - indivizi care
inspiră scârbă şi care par a nu fi demni de nici un interes.
Veţi întâlni
bunăoară pe beţivul care, nevrând să-şi înfrâneze pofta de băutură,
aruncă în ghiarele cârciumarului tot ce agoniseşte, până şi hrana copiilor lui;
- care înveninează viaţa unei nenorocite soţii; - care-şi dezonorează părinţii;
- care e ruşinea familiei şi plaga societăţii; - şi care sfârşeşte în imbecilitate,
dacă oftică, dreapta pedeapsă a unei asemenea sinucideri, nu a venit să
scurteze o existenţă degradantă.
Veţi găsi, de
asemenea, pe desfrânatul care, nepricepând sau bătându-şi joc de
importanţa instinctului genital, al cărui scop este reproducerea, - nu vede
într-însul decât un mijloc de a-şi procura gâdilituri plăcute şi abuzează de
actele generării, până devine tabetic, sau contractează boli, pe care poporul
le numeşte, cu drept cuvânt, ruşinoase.
Să oprim aici
această enumeraţie dezgustătoare.
Dar, în spital,
veţi mai descoperi şi oameni de alte naţii, ca unguri, greci, ovrei... naţii
chiar duşmane nouă şi care duc în contra noastră, unele, o luptă pe viaţă sau
pe moarte.
Or, toţi aceşti
oameni, - buni sau răi, virtuoşi sau vicioşi, conaţionali sau inamici, -
primesc în spital aceleaşi îngrijiri, fără să se ţină seamă de meritele sau de
nemernicia lor.
Care este
explicaţia acestui fapt?
N-am putea oare să-i distrugem pe aceşti bolnavi, sau
cel puţin să ne scăpăm de cei vicioşi, care sunt o povară pentru societate şi
de cei de altă naţie, care sunt un pericol pentru neamul românesc?
În antichitate,
pe timpul romanilor, sclavii bolnavi, care nu mai puteau servi stăpânilor, erau
abandonaţi într-o insulă, unde mureau de foame.
De altminteri,
chiar faimoasa lege, zisă naturală, a lui DARWIN, lupta pentru trai, ne
invită să nu-i cruţăm pe bolnavi – care trebuie să fie suprimaţi ca nişte
concurenţi căzuţi – căci în această luptă nu supravieţuieşte decât cel tare,
adică cel sănătos, pe când cei slabi, adică cei bolnavi, sunt condamnaţi să
piară.
Homo, homini,
lupus!
V-am arătat,
însă, altădată, că această hidoasă lege nu există în natură, ci numai în
mintea smintită a câtorva atei materialişti.
Dar, îmi veţi
zice: oamenii, ca şi animalele, au un sentiment instinctiv de compătimire, de
milă, pentru semenii lor ce suferă.
Ei bine, acest
sentiment, intens pentru membrii familiei, slăbeşte din ce în ce pentru membrii
tribului şi ai naţiei şi ajunge să fie aproape nul pentru membrii omenirii - şi
atunci se numeşte filantropie.
În tot cazul,
mila nu exista pentru vicioşi şi mai ales pentru duşmani, - prin urmare
instinctul milă nu a putut prezida la alcătuirea spitalelor.
Atunci, care este cheia acestei enigme?”
5. „Dar de când există spitalele? Instituţia
spitalelor este de dată relativ recentă. Numeroase cercetări istorice şi
arheologice arată că în vechime n-au existat spitale.
Într-adevăr,
iată ce zice în această privinţă, într-o lucrare bine documentată, un autor a
cărei competenţă este incontestabilă.
„Nici un
stabiliment public, destinat în mod special şi unic bolnavilor, nu pare să fi
existat în anticul Egipt”.
„De asemenea, nu
se găseşte nici o urmă de instituţii ospitaliere la evrei... Bolnavii şi
infirmii se adunau sau erau transportaţi în pieţele publice, lângă piscine, la
răspântii sau sub portice, pentru a primi sfaturi de la trecători – care au
suferit ei înşişi sau au văzut pe alţii suferind de o asemenea boală”.
Aceleaşi lucruri
se petreceau şi la alte popoare vechi, bunăoară la Mezi, la Perşi...”
„În India,
spitalele erau cu totul necunoscute...”
„În China, nu
numai că în secolele trecute n-au existat spitale, dar nu se găsesc încă nici
astăzi”.
„Oraşele Greciei
posedau mai toate, sub numele de Geroniae, de Gerusiae, edificii publice unde
bătrânii, care aduseseră servicii eminente patriei, erau întreţinuţi pe
socoteala Statului. Cynosargul era locul unde erau adunaţi copii abandonaţi;
iar Xenodochul, deschis tuturor străinilor, nu primea decât oameni sănătoşi.
Dar nicăieri nu este făcută vreo menţiune despre edificii destinate în mod
special bolnavilor”.
„Până în primele
secole ale Erei creştine, romanii, ca şi grecii, n-au avut spitale”.
Mai târziu,
„atunci când religia lui Hristos veni să spună omului că o fiinţă omenească ce
suferă este un frate ce trebuie alinat, - numai atunci, fu posibil să se creeze
adevărate spitale”.
„Spitalele sunt o inspiraţie a
carităţii creştine”.”
6. „Primul spital pentru bolnavi a fost fondat la
Roma, în anul 380 sau 381, de o pioasă femeie creştină, Fabiola, ale cărei
fapte bune ne-au fost transmise prin scrierile Sfântului Ieronim.”
7. „Spitalele
n-au existat în antichitate;
ele au apărut în primele secole ale erei creştine şi sunt efectele carităţii.”
8. „Există o mare deosebire între caritate,
- care este iubirea de Dumnezeu, manifestată asupra oamenilor, - şi mila
sau filantropia, care este slaba iubire instinctivă pentru orice om.
Este bine ca medicul să aibă milă de bolnavi. Dar, nu e de-ajuns; căci
acest sentiment instinctiv este mai mult sau mai puţin capricios. De aceea este
necesar ca şi raţiunea să intervină, prin caritate, - mai ales
când e vorba de a îngriji pe un bolnav sărac.”
9. „Sunt unii medici de spital, cupizi şi
avari, care, - sacrificând totul pentru
clientela lor particulară, -
neglijează bolnavii care nu le pot plăti şi fac, la spital, vizita în câteva
minute, galopând pe dinaintea paturilor.
Sunt alţi medici
de spital, orgolioşi, cărora li se pare că spitalele sunt făcute pentru
ei, şi-i consideră pe bolnavi ca pe nişte obiecte de studiu. Ei sunt mulţumiţi
când primesc un caz interesant, asupra căruia vor putea să facă o
comunicare la o societate savantă sau să-şi publice observaţia într-o gazetă
medicală, - dar resping sau nu se ocupă de sărmanul bolnav, care nu prezintă
decât un caz banal, ce nu poate fi exploatat în profitul gloriei lor.
Din fericire,
asemenea monştri sunt rari.
Mai sunt şi
medici de spital cărora, în lipsa unei educaţii creştine, li s-a atrofiat fibra
idealului şi au căzut în indiferenţă, devenind pur şi simplu nişte
funcţionari adică un fel de trântori care, pentru o leafă cât mai grasă, fac
cât pot mai puţin.
Acest soi de
medici paraziţi roiesc pretutindeni şi constituie o adevărată plagă socială.
D-voastră, însă,
să nu urmaţi aceste păcătoase exemple.
Când veţi intra
în vreun spital, dezbrăcaţi-vă de patimile de cupiditate şi de orgoliu,
lepădaţi şi trândăvia şi daţi-vă cu totul
bolnavilor, - cărora să le fiţi recunoscători dacă, îngrijindu-i, vă vor
permite să vă instruiţi.
Şi dacă voiţi să
fiţi perfecţi, culegeţi fructele ce se vor dezvolta din sămânţa ce am
semănat astăzi în sufletele D-voastră, tinere şi generoase, - şi, urmând
preceptele carităţii, îngrijiţi pe bolnavul mizerabil, - nu ca pe un om, nu
ca pe un frate ce suferă - ci ca pe însuşi Dumnezeu.
Acesta este
spiritul ce trebuie să domnească într-un spital.”
10. „De altfel se ştie că şi în zilele noastre, toţi
suveranii musulmani din Africa practică pe o scară întinsă comerţul cu
robi; - se mai ştie că toţi negustorii de sclavi sunt mahomedani, - şi că, în
sfârşit, judecătorii, care judecă după Coran, nu fac nimic pentru a împiedica
acest târg infam.”
11. „În Coran, - care pretinde că înlocuieşte
Evanghelia, - nu se găseşte, nicăieri, ceva care să se apropie de Caritatea
creştină, sau cel puţin, să semene cu nişte urme de simpatie către alte
popoare, decât arabii.
Din contra, după
Islam, omenirea se împarte în musulmani şi necredincioşi. Or, împotriva acestora din urmă, - care
sunt numiţi cu dispreţ „ghiauri” şi câini cu faţă de om, - orice mahomedan
nutreşte o ură oarbă, pe care n-o satură, de cele mai multe ori, decât prin iatagan.”
12. „Coranul a înlocuit caritatea printr-o
ură crudă şi sângeroasă, care nu se întâlneşte decât la jidovi.
Într-adevăr,
cele două ramuri, arabă şi ovreiască, sunt, şi una şi alta, foarte lacome de sânge omenesc.”
13. „Caritatea, - este iubirea de Dumnezeu
revărsată asupra oamenilor şi care formează diadema sublimă a moralei
creştine, - aceasta este necunoscută de Talmud. Ovreii, ei înşişi, o
mărturisesc. „Omul caritabil nu există pentru cei din Iuda. Nu poate fi vorba
de caritate în Israel”.”
14. „„A ucide pe creştini şi a le lua
sângele...”, - zice NEOFIT, - este o taină a ovreilor sau mai bine zis o rătăcire, care
astăzi este cunoscută, căci „o au scris mulţi”.”
15. „Mai pe scurt, dacă jidovii au atâta ură
şi vrăjmăşie împotriva creştinilor, este pentru că scrie la TALMUD: „nu se cuvine
a numi pe altcineva cu numele de om, - decât numai pe ovrei”.”
16. „Carităţii creştine, Talmudul îi opune o
ură crudă şi oarbă împotriva întregului neam omenesc, - ură care merge până
la a comite, între alte crime, şi omoruri rituale.”
17. „Talmudul este legislaţia naţională a
ovreilor, - după cum Coranul este legislaţia naţionala a arabilor.”
18. „Alianţa ovreiască universală dispune de
presa lunii întregi, de care se serveşte pentru a înşela şi a domina opinia
publică. În Sanhedrinul din 1840 din Cracovia, ovreiul Montefiore a zis:
„Cât timp nu vom poseda jurnalele lumii întregi, ca să zăpăcim şi să înşelăm
popoarele, puterea noastră va fi o himeră”. Astăzi, ovreii au ajuns să fie
stăpânii presei universale. Astfel, ei deţin cele mai mari ziare:
La Londra: Times,
Daily Telegraph etc.
La Paris: Le
Matin, Le Temps, Le Figaro etc.
La Berlin:
Berliner Tageblatt, Berliner Volkszeitung etc.
La Viena: N.
Freie-Presse, Fremdemblatt etc.
La Budapesta:
Pester Loyd, Magyar Hirlap etc.
La noi: Adevărul, Dimineaţa, Facla, etc.”
19. „Cahalul este factorul corupţiei care
răstoarnă statul nostru; - el este cauza acaparărilor, a trusturilor, a
falimentelor care minează comerţul, industria şi agricultura în România; - el
este organul care rătăceşte opinia publică prin ziarele pe care le
subvenţionează; - el este agentul propagării perfide a materialismului şi a
ideilor liberaliste, socialiste, anarhiste; - el este puterea ocultă a
Francmasoneriei.
Cahalul este,
în fine, agentul revoluţiilor, care au zguduit lumea şi care, de câtva
timp, tulbură liniştea nenorocitului popor românesc.
Aceasta este puterea
ocultă ovreiască, împotriva căreia omenirea este dezarmată, pentru că nu o cunoaşte.”
20. „„Nu prin talent, nici prin ştiinţă, nici prin
lucru, nici printr-o activitate productivă, s-au urcat ovreii până în vârful
scării sociale, - ci, numai prin intrigă, îndrăzneală, viclenie, îndemânare de
a exploata pe aproapele, lăcomie nesăturată şi lipsă de orice scrupule.
Astfel jidovii,
- însuşindu-şi fără ruşine fructul muncii concetăţenilor lor, - au ajuns repede
să reunească în mâinile lor bogăţia şi influenţa, - adică elementele
dominaţiei.
Din nimic, ei
au devenit, în 50 de ani, totul, în monarhia Habsburgilor”. Acestea sunt
efectele Cahalului!”
21. „Lăsând sub tăcere acapararea bogăţiilor acestei
ţări, care este aproape la fel cu cea din
Austro-Ungaria, nu ne vom ocupa decât de modul cum ovreii au ajuns să se
introducă în Franţa şi de mijloacele oculte de care s-au servit pentru ca să
capete drepturile de cetăţenie.
Aici, - ca
pretutindeni, - ei au încercat mult să-i înşele pe francezi asupra intenţiilor
lor. Văzând însă că nu le reuşeşte cu minciuna, ei făcură un mare pas care le
aduse, o dată cu drepturile dorite, căderea monarhiei şi răsturnarea
Bisericii creştine, duşmana lor ereditară.
Ei creară
Francmasoneria şi, cu ajutorul ei, preparară şi săvârşiră Marea Revoluţie, zisă
franceză, - care ar trebui mai bine să se numească marea Revoluţie
jidănească.”
22. „Un om de litere a povestit, în mod sugestiv, cum
un biet ţăran, - pentru ca să plătească jidanului o pălărie de 6
lei, pe care o luase pe datorie, - a fost nevoit sa-şi vândă o pereche de boi,
care alcătuiau toată averea lui şi a familiei lui.
Câte averi
nimicite, pentru o mică datorie, contractată la Iuda într-un moment de
strâmtorare!
De altfel, mai toate
băncile, unde te pot împrumuta, sunt în mâinile acestor vampiri.”
23. „Într-adevăr, prostituţia este un comerţ
esenţialmente jidovesc. În Moldova, mai mult de nouă
zecimi din numărul caselor publice sunt ţinute de jidoafce,
Pezevenghii
jidani fac traficul cu carne vie pe o scară foarte întinsă; ei exportă fete
tinere la Constantinopol, la Cairo.... până la Shang-Hai şi la Buenos Aires, -
după cum rezultă din mai multe procese ce au făcut vâlvă.
Şi notaţi bine,
Moldova, - cu totul năpădită de pălămida talmudică, - ea este mai cu seamă
teatrul acestui scârnav negoţ.
Adeseori,
jidanii înşală nefericitele lor victime, angajându-le ca servitoare sau
ca lucrătoare şi,
când au căzut în ghearele lor, - după ce le necinstesc, - le închid în
bordeluri, de unde nu mai văd lumina zilei. - Iată, ca exemplu, faptele unui
strigoi care pângăreşte nişte biete fete românce, minore, şi apoi le
exploatează în mod infam.”
24. „Într-adevăr, prin Cahal, toţi ovreii
sunt solidari. Şi te întrebi atunci cum Iehova al lor a putut să fie
atât de ageamiu, să-şi ia, drept popor ales această strânsură de
pezevenghi.”
25. „Ovreii au acaparat mai întâi comerţul şi
industria, cu care ne fură şi ne înşală, - după cum prescrie Talmudul. Pe
urmă, au înhăţat şi agricultura, pădurile, petrolul, şi ajutaţi de camătă, -
alt procedeu talmudic - au montat bănci, trusturi şi multe alte întreprinderi
jefuitoare, care le permit să sugă şi restul sevei noastre. Şi astfel ne-au
răpit toate bogăţiile şi chiar toate izvoarele de existenţă.”
26. „Jidovii s-au servit, - ca mijloace accesorii de
distrugere, - de efectele ucigătoare ale patimilor de nutriţie şi de
reproducere, pe care le-au inoculat românilor. În adevăr, ei au dat bieţilor
ţărani lovitura de graţie prin beţie şi prin alcoolism, - iar
prin desfrâu şi prin prostituţie ne răpesc de la procreaţie
femeile şi mai ales fetele, - viitoare mame, pe care le fac sterpe. Ei
îndeplinesc astfel preceptul talmudic de-a extermina pe goimi şi
săvârşesc un plan, conceput altă dată, dar urmat cu cerbicie până astăzi, -
acela de a transforma România într-o Palestina râioasă.”
27. „„Ovreii sunt cei ce lovesc şi tot ei,
cei ce ţipă.” (A. Cbabauty, I. cit, p. 177).”
28. „Dar e nu mai puţin adevărat că ovreiul profită,
întotdeauna, de mizeriile omeneşti şi alege tocmai locul unde se află
buba, ca să împlânte acolo pumnalul ucigaş.”
29. „Natural, că întotdeauna jidanii au încercat să
profite de greutăţile prin care trece ţara, pentru ca să ne pună cuţitul la
gât. Ei o mărturisesc chiar fără de ruşine:
„Câtă
vreme va exista o chestie ovreiască în România, ea va forma
partea vulnerabilă a ţării şi i se va ridica în drum, - fără ca ovreii
din ţară să se amestece, tocmai în momente de grea cumpănă”.”
30. „Prin urmare, aceia care, - ministru,
senator, sau deputat, - va contribui la naturalizarea unui jidan, este
un trădător, un vânzător de ţară şi comite crima de lése-naţiune.”
31. „Poporul român poate fi comparat cu un copil
care a rezistat uşor la boli febrile, cu invazia bruscă şi tumultuoasă, ca
vărsatul, pojarul, scarlatina etc... Şi în adevăr, el a ieşit învingător în
toate atacurile furioase ale barbarilor, ale turcilor, ale tătarilor, ale
ungurilor, ale grecilor, etc.
Dar când băiatul
ajunse la vârsta de 21 de ani, el fu pătruns încetul cu încetul de o boală
teribilă, cu început insidios şi cu mers cronic, adică de tuberculoză, - care
pentru poporul român este reprezentată de jidani.
Dacă scapă de
această mortală lovitură, va ajunge fără greutate la o vârstă foarte înaintată.
Către un
asemenea sfârşit trebuie să aspire orice bun român, cu atât mai mult că din
toate părţile încep să se audă clopotele funebre ale înmormântării împărăţiei
lui Israel, care, - mai puţin favorizată de soartă ca cea a lui Mahomet, - a
murit în stare de foetus, adică înainte de a se naşte,... îndată ce s-a dat de
gol.
De altfel, să
fim mândri că suntem, cu ruşii, singurele popoare din Europa, care au înţeles vicleşugul lui Iuda şi îi
rezistă cu înverşunare.”
32. „Judaismul nu se agită numai de câtăva vreme, -
adică de când simte că se apropie de izbândă şi întrezăreşte
realizarea visurilor sale de despuiere şi de subjugare a naţiilor.
El lucrează
într-ascuns de veacuri, - şi anume de la începutul erei creştine, căci
are un duşman groaznic - Creştinismul - pe care îl urăşte de moarte.
Ovreii au o
răbdare prodigioasă şi o încăpăţânare cu adevărat diavolească. Acest neam,
blestemat de Dumnezeu, nu se dă îndărăt niciodată şi dinaintea nimănui; el
desfide timpul şi trece peste toate piedicile, când e vorba să-şi sature ura -
care astăzi e tot aşa de vie, ca în timpul lui Hristos.
Şi într-adevăr,
jidovii, care au moştenit învăţăturile fariseice - transmise prin Talmud -
cutează să sugrume religia divină, după cum strămoşii lor, acum vreo 2.000 de
ani, au avut îndrăzneala nemaipomenită să-L răstignească pe însuşi Dumnezeu.”
33. „„Orice catolic, care devine protestant
face un pas către judaism”, zice A. WEIL395.
„Un protestant,
- adaugă HEINE, - este un catolic care părăseşte idolatria trinitară, pentru a merge către monoteismul
jidovesc”.”
34. „Francmasoneria, - care este minciuna întrupată,
- pune în mâinile neofiţilor săi cărţi rituale, în care povesteşte că
„originea ei se pierde în noaptea timpurilor”.
În realitate,
primele loji francmasone luară naştere în Englitera, pe la începutul veacului
al XVII-lea.
Deja, în 1621,
când BACON scrise la Nouvelle Atlantide, el cunoştea bine constituţia acestei societăţi secrete, - iar
CROMWELL (1599-1658) fu susţinut de francmasoni, căci fusese protectorul
jidanilor şi ridicase sentinţa de proscripţie ce apăsa asupra lor.”
35. „Pentru a întemeia Francmasoneria, ovreii au
luat, ca decor, o legendă din Talmud; dar au organizat această societate
după modelul Cahalului.
Francmasonii
simbolizează pe lucrătorii zidari care, în timpul lui Solomon, au clădit
templul din Ierusalim.
Scopul actual al
Francmasoneriei este să „rezidească templul lui Solomon”, - ceea ce înseamnă, vorbind fără metaforă, să
restabilească dominaţia lui Israel asupra tuturor naţiilor pământului.”
36. „Şi DRUMONT mai adaugă: „deschideţi orice ritual
masonic şi totul vă vorbeşte de Iudeea. Kadoş, unul din gradele
cele mai înalte, înseamnă sfânt pe ovreieşte. Candelabrul cu şapte ramuri, arca
alianţei, masa de lemn de salcâm, - nimic nu lipseşte din această instituţie
figurativă a Templului”.”
37. „„Francmasoneria, care este incontestabil de origine
ovreiască, este pentru israeliţi un instrument de acţiune şi de
luptă, de care se servesc în mod secret Jidovii, - atât de remarcabili prin
instinctul lor de dominaţie şi prin ştiinţa lor de a guverna, - au creat
Francmasoneria ca să înroleze într-însa oameni care, ne-aparţinând
neamului lor, se angajează totuşi să-i ajute în faptele lor, să colaboreze
cu ei la stabilirea domniei lui Israel printre oameni”.”
38. „Finanţele Lojilor, - ca acelea ale Cahalelor, -
consistă în contribuţii fixe ale membrilor şi în daruri voluntare.
Ele sunt destinate întreţinerii Lojilor... şi formării de fonduri electorale.”
39. „Iată ce conţine prospectul pe care Francmasoneria
îl înmână viitorilor săi slujitori:
Francmasoneria,
instituţie esenţialmente filantropică, filosofică şi progresivă, are
drept obiect căutarea adevărului, studiul moralei şi practica
solidarităţii. Ea lucrează la ameliorarea materială şi morală precum şi la
perfecţionarea intelectuală şi socială a omenirii”.
Şi când te
gândeşti că nimeni nu se întreabă de ce se ascunde această societate,
când are un scop atât de sublim ca acela de a căuta adevărul?
Ei bine,
îndărătul perdelei se petrec lucruri care nu se pot mărturisi şi această
asociaţie ocultă nu este zidită decât pe
minciună.”
40. „Într-adevăr, masonii „se recrutează, în mare
parte, printre arhiviştii şi printre neizbutiţii carierelor liberale
(medici fără clientelă - avocaţi fără procese - studenţi care nu-şi văd de
treabă şi care preferă politica, şcoli - institutori şi profesori care caută,
în afară de capacităţile lor profesionale, titluri la înaintare, etc.), -
printre funcţionari ambiţioşi, - printre industriaşii, negustorii... şi
prăvăliaşii de tot felul cârciumari, birtaşi, băcani, cafegii, croitori,
măcelari, etc. D. COPIN-ALBANCELLI, care i-a văzut de aproape, îi numeşte ignoranţi,
- şi această ignoranţă fundamentală îi face, mai ales, în stare să se supună
la cele mai detestabile influenţe”.”
41. „În capul Francmasoneriei, în vârful gradelor şi
al asociaţiilor, se găseşte un grup de oameni care dirig toată
această colosală organizaţie. Acest consiliu superior este compus din şefi
necunoscuţi, chiar de masoni având cele mai înalte grade; şi aceşti şefi
necunoscuţi sunt, toţi, fiii unui acelaşi neam şi adepţii unei
aceleiaşi religii, - adică Jidovii.”
42. „Vom mai adăuga că una din principalele ţinte
ale acestei răufăcătoare asociaţii este de a se întinde asupra
întregului pământ şi de a stabili astfel Republica universală ovreiască,
- prescrisă de Talmud.”
43. „Trebuie de asemenea să se ştie că, în
Francmasonerie, nu se dau şi nu se primesc, niciodată, ordine.
Se lucrează
numai prin sugestie.
Ceea ce se
transmite, este starea de spirit indispensabilă pentru realizarea
planurilor Puterii oculte.
Astfel se poate
citi în Revista masonică; „o somaţie oficială, venită din partea Francmasoneriei, este destinată să
avorteze. Trebuie, din contră, să se întrebuinţeze influenţele individuale, ascunse
însă cu îngrijire”.”
44. „Ovreii, - goniţi din Franţa în 1394, - nu s-au
întors îndărăt decât în 1791, când Constituanta le-a deschis
larg fruntariile.”
45. „Faimoasa Carte a Drepturilor omului apare,
celor ce o privesc mai de aproape, ca fiind inventată ca să disimuleze o alta,
pe care voiau să o impună lumii, fără să o formuleze, - Cartea
Drepturilor Jidovului.”
46. „Ovreii au creat Francmasoneria, cu ajutorul
căreia au zămislit Revoluţia franceză.
Profitând de
dezlănţuirea acestei teribile furtuni, ei au ajuns, pentru un moment, să
distrugă autoritatea monarhică, - să pună mâna pe toate bogăţiile ţării, - şi
să vatăme serios grandiosul edificiu al Bisericii catolice.
În acelaşi timp,
ei reuşiră, - nu numai să pătrundă, în masă, în Franţa, - dar chiar să dobândească acolo drepturi de
cetăţenie.”
47. „Astăzi, în Franţa, Masoneria se îndeletniceşte
să-şi realizeze scopul esenţial, bine definit de Talmud, - adică distrugerea
creştinismului. De aceea, în Loji şi în Convente, ea nu face decât
politică.”
48. „F. Lucipia, care prezida Consiliul Ordinului,
zicea în Conventul din 1895: „Francmasoneria şi Republica nu
sunt decât unul şi acelaşi lucru”.”
49. „Să
nu-şi închipuie cineva că ura iudeilor în contra creştinismului provine
din faptul că Hristos s-a lepădat de legea jidovească (care
a fost redactată mai târziu şi a constituit Talmudul), - nici că a fost
un Mesia, diferit de cel pe care-l aşteptau evreii (adică un fel de
Mahomet jidănesc). Ei bine, nu. Ovreii
urăsc creştinismul tocmai pentru că este o religie perfectă, care se opune patimilor
de proprietate şi de dominaţie şi, prin urmare, constituie un
obstacol serios la împlinirea poftelor de jaf şi de despotism ale
lui Israel.”
50. „Limba
latină, care este, per exeelentiam, limba ştiinţei universale, căci se adaptează perfect să exprime în mod clar, precis şi concis,580
toate cunoştinţele omeneşti, - această limbă, foarte preţioasă pentru cei ce
fac ştiinţa, a fost izgonită din ştiinţă de către Francmasonerie. Limba
latină, care este, per exeelentiam, limba ştiinţei universale, căci se
adaptează perfect să exprime în mod clar, precis şi concis,580
toate cunoştinţele omeneşti, - această limbă, foarte preţioasă pentru cei ce
fac ştiinţa, a fost izgonită din ştiinţă de către Francmasonerie.”
51. „În
plus. „Istoria a fost falsificată de Puterea întunericului, ce depune
pata neagră a veşnicei minciuni pe tot ce atinge” (Copin-Albancelli, I.
cit, I. p. 322). Şi într-adevăr istoria ce se învaţă la noi în
şcoli este mincinoasă căci, de ordinar, e tradusă din franţuzeşte după
cărţi făcute de francmasoni.”
52. „Minciuna este deci baza sistemului jidovesc, - căruia i se poate zice: „vorbeşti, deci minţi”.
Dar minciuna are un duşman pe care-l urăşte de moarte, - anume: Adevărul. Or, Adevărul este trăsătura
distinctivă a Creştinismului. Hristos a zis:. Eu sunt Adevărul -
şi de aceea doctrina Lui este în execraţie înaintea lui Israel.
Minciuna, din
contră, caracterizează ceea ce se numeşte Spiritul răului sau Diavolul.
Astfel Iisus, adresându-se ovreilor, le zise: „Voi din tatăl Diavolul
sunteţi şi poftele tatălui vostru voiţi să faceţi. Acela ucigător de oameni
a fost dintru început şi întru Adevăr n-a stat, căci nu este Adevăr
întru dânsul.
Când grăieşte minciuna,
dintre ale sale grăieşte, căci mincinos este şi tatăl ei”.
Părăsind lumea,
Hristos a trimis ucenicilor Săi o armă invincibilă, - adică Duhul Său... Duhul
divin al Adevărului care va apăra în veci omenirea, în contra Duhului
diavolesc al minciunii.
Înaintea acestui Duh al Adevărului
mă închin, strigând din adâncul sufletului: CRED ÎN DUHUL SFÂNT!”
