Antimuza

1. „Așteptarea are valoare câtă vreme aștepți să se întâmple ceva, câtă vreme îți poți închipui că se va întâmpla ceva, chiar dacă nu se va întâmpla nimic.”
2. „Pustiul este chiar mai rău decât frica sau, dacă vreți, o altfel de frică...”
3. „A aștepta așteptarea? Ar fi absurd. Așa ceva nu există. A aștepta așteptarea e moarte.”
4. „Noi trebuie să completăm destinațiile pe care vrem să le dăm vieții noastre. Și poate că nu există "nicaieri". Există numai călători care nu dau vieții lor nici o destinație. Care renunță sau nu pot, sau râd, zicând că nu-i interesează decât călătoria în sine.”
5. „Una din prejudecățile lumii noastre este nevoia de a pune etichete, de a clasifica totul; oamenilor li se pare că au și înțeles ceea ce au clasat.”
6. „Dragostea e lupta între două suflete și între două trupuri în care uneori nu e nici un învingător, alteori nu e nici un învins.”
7. „N-am știut ce caut în viață, dar viața nu mi-a fost indiferentă.”
8. „Profesia unui judecător este chiar adevărul.”
9. „Orice singurătate are câteva picături de sânge pe mâini.”
10. „Greșeala oamenilor a fost că niciodată nu s-au priceput să se uite lânga ei. Li s-a părut că dacă fericirea există, ea trebuie sa fie inaccesibilă sau, oricum, foarte greu de atins. Dincolo de orizontul lor...”
11. „Uneori așteptarea ne maturizează, alteori ne omoară. V-ați gândit vreodată că o așteptare nu seamănă cu alte așteptări? Așteptările diferă între ele ca și oamenii.”
12. „Cu toate mizeriile și nedreptățile ei, lumea e singurul loc unde putem spera să ni se facă dreptate.”
13. „Pustiul e o gară părăsită despre care nu știu decât ceea ce văd.”
14. „Mă întreb dacă am avut vreodată prieteni. Într-o vreme am crezut, acum mă îndoiesc.”
15. „Nu există decât frumuseți trecătoare. Eternă e doar tăcerea.”
16. „Oamenilor, n-ai voie să le vorbești despre speranță dacă vrei să-i salvezi.”
17. „A iubi înseamnă a simți nevoia să te dărui.”
18. „Destul de des, omul e un fel de romancier ratat al propriei sale vieți.”
19. „Dacă mi-a lipsit ceva, am preferat todeauna să-mi lipsească cu totul.”
20. „În vis ești prizonierul visului.”
21. „Există situații când a avea timp nu e un privilegiu, ci un risc.”
22. „Întreaga aspirație a filosofiei e să ajungă să spună totul într-o singură propoziție.”
23. „Mai târziu, am revenit la gândul că viața însăși e o stare de tranzit între naștere și moarte... un peron unde te zbați să ocupi un loc într-un tren... ești fericit că ai prins un loc la clasa I sau la fereastră... altul e necăjit că a rămas în picioare pe culoar... alții nu reușesc să se prindă nici de scări, ramân pe peron să aștepte următorul tren... Și fiecare uită, poate, un singur lucru... că trenurile astea nu duc nicăieri... cel care a ocupat un loc la fereastră este, fără să știe, egal cu cel care stă în picioare pe culoar și cu cel care vine abia cu următorul tren... În cele din urmă se vor întâlni toți undeva, într-un deșert, unde chiar sinele se transformă în nisip... În loc să se uite în jur, oamenii se îmbulzesc, se calcă în picioare, își dau ghionturi... Încercam să mă conving, probabil, că n-aveam motive să mă plâng. Cel puțin în gara noastră, îmi ziceam, aveam avantajul de a vedea viața în stare pură, destinul nu ne amăgește, nu ne silește să ne zbatem, ne lasă să ne instalăm în starea de tranzit și s-o trăim cât mai liniștiți, știind că ea e totul...”

1. „Oamenii se caută unii pe alții, pentru ca mai apoi să se poată pierde. Prin găsire se pierd, plictisindu-se și nu le mai rămâne altceva de făcut decât să se caute din nou ca niște figuri pe o imensă tablă de șah pe care golurile joacă între ele și oricare le-ar fi mișcarea, golurile tot goluri rămân, și din fiecare gândește infinitul.”

2. „Fiecare cu fiecarele. Toți cu toatele. Numai eu cu tine și atunci când lipsești.”
3. „Îmi place să îmbătrânesc în îmbrățișarea albastră a ochilor tăi, în furtunoasa tăcere a unor mari echivocuri.”
4. „Distanță devenim noi doi, ținând dragostea între noi doi ca pe o punte pe care timpul aleargă încolo și-ncoace și se aud regăsirile veninde, veninde să ne trezească din somnul atavic al aducerii aminte.”
5. „Aștept să-mi descurc sentimentele de frunzele toamnei.”
6. „Tăcerea-i unicală, regretu-i vertical.”
7. „M-am deprins să bat și să nu mi se deschidă, m-am deprins să întreb și să nu mi se răspundă.”
8. „Toată lumea e mereu grăbită undeva, undeva, și acest „undeva” pare să fie identic cu „nicăieri”.”
9. „Îmbrățișați cu timpul, ne făurim propria noastră uitare de sine.”
10. „Bate ora neutră și o altă realitatea urmează: figurine de porțelan toată noaptea dansează, dezlegând taina și mitul în oglinda din care aplaudă infinitul.”
11. „Spânzurate avioanele de zare, legate strâns cu sfori se joacă de-a distanța.”
12. „Alerg printre oameni, caut drumul spre cimitir să văd cum a înflorit liliacul...”
13. „Reciproc nu avem nevoie unul de altul, decât prin dialogul din noi.”
14. „Între mine și tine aleargă distanțele mele spre distanțele tale, parcă s-ar grăbi la primele manifestări autumnale.”
15. „Și totuși cred în ceva: în culoarea albastră, în târziu, căci trăiesc sub zodia târziului și în ceea ce aș putea s-o numesc zodie sau zona unui ”dincolo”.”
16. „(...) La dor nu se ajunge, ci se scapă de el, ori el de noi.”
17. „Eu zic, tu zici, el zice. Apoi nu mai zice nimeni nimic.”
18. „Eu, tu, el (ea)! Ce unitate cu trei fețe! Una râde, alta plânge, a treia se află între cele două.”
19. „(...) Fac ce sunt și sunt ce fac. Restul prea puțin mă interesează.”
20. „Existența există datorită non-existenței.”
21. „Ești frumoasă ca un țipăt de dragoste când acesta devine realitate.”
22. „Tu și eu prăbușiți în altarul unui strigăt de spaimă.”
23. „Un punct se pune-n toate. Dar alta e problema: ce-i dincolo de punct?”
24. „Omului îi trebuie, în fond, foarte puțin, dar un puțin care în anumite situații înseamnă foarte mult.”
25. „Eu te chem ca pe-o dreptate, tu îmi vii ca un adevăr și lucrurile prea mult se complică.”
26. „(...) Există vis și-n timpul interzis.”
27. „Lucrurile se complică în măsura și pe măsura în care le complicăm noi.”
28. „Viața m-a ucis astă-noapte și acum dimineața iarăși mă naște...”
29. „Numai prin artă ne putem trăi plenar și concomitent interiorul și exteriorul.”
30. „(...) Interiorul și exteriorul – două stări existențiale în care ne grăbim să trăim.”
31. „Cuvintele nu redau realitatea, ci o comit.”
32. „Niciodată, nicicând nu se face mai multă lumină decât dimineața.”
33. „(...) Vara stă prin oameni cu toamna și discută.”
34. „Probabil, sunt oameni de pământ și oameni de zahăr. Unii umblă prin ploaie, alții se tem de ea.”
35. „Cum se întâmplă că tot ce-i frumos s-a născut din nimic?”
36. „Odată cu limba se naște o lume, dar cu ea poate și muri.”
37. „Libertatea e unică în toate limbile, la fel de unică și disperată.”
38. „Zadarnic la sfârșitul propoziției se pune punct. Gândul continuă și dincolo de punct.”
39. „Nu e nici o tragedie în faptul că viața e scurtă, ci în faptul că nu o poți trăi omenește.”
40. „Nu poți fi cinic dintr-un simplu motiv: n-am pierdut nimic înafară de timp, dar nici nu am câștigat nimic. (...)”
41. „Din nimic se face nimic, adică totul.”
42. „Noi știm până unde e răul cel mai rău, dar niciodată nu știm unde e binele cel mai bun.”

Dacă ar ști cât îl iubesc, probabil m-ar îneca adânc de tot într-o ceașcă de cafea. Aș pluti și m-aș dizolva odată cu zahărul în fiecare linguriță și tot nu și-ar da seama. Înecată, aș dansa cu demonii lui pe o margine de ceașcă, iar el i-ar aplauda.
Praful. Stă praful pe oglindă în dimineața asta și nu mă văd bine. Jos stau niște cioburi de sticlă și îmi taie călcâiele care încă mai sângerează. S-au spart toate cuvintele adunate și aruncate la întâmplare în bibelouri de iubire, azi dimineață. Toate. Cioburi mai mici, mai mari au împăienjenit podeaua.
Azi plouă, a plouat și ieri. Plouă încă de astă noapte.
De mâine va fi soare, ... trebuie să mă trezesc chiar dacă n-am dormit nimic. Am stat toată noaptea la măsuța din colțul camerei cu o cafea în față, foi albe și ceva de scris, ca să mă condamn singură la momente de solilocvii. Mi-era dor!..
Ceasul din dreapta mă urmărea ca nebunul amenințându-mă parcă cu fiecare oră fixă, până dimineață.

Ploaia începu și ea să-mi țină echilibrul și să spele în șiroaie geamul de care mă sprijineam. Noaptea păstra și ea liniștea pe care am spart-o cu melodia preferată de pe vinil.
Timpul,... orele... fugeau ca nebunele. Fiecare "tic" și fiecare "tac" alergau rătăcite în galop în jurul ceasului, parcă grăbindu-mi toate gândurile în amalgamuri.
Amintirile, criminalele, țintesc pe la spate în mine, mi-au prins tăcerea în plasă și mi-au trimis gândurile departe, la o margine de lume, acolo de unde se naște dimineața la un capăt de mare.
Noaptea s-a strecurat ușor în pânza răsăritului. Cafeaua era rece, s-a răcit încă de astă noapte, n-am băut nimic.
Foi pe măsuță, foi pe jos și cerneală pe sufletu-mi...
E frumos, e prea frumos, e al naibii de frumos să crezi în religia asta și tot n-ar fi destul doar să crezi, pentru că dragostea nu are nevoie de nimic, dar în același timp vrea totul. Din nimicurile scârboaselor hominide ea crează tot, ea oferă tot și fiecare suflu îi poartă amprenta sub numele de viață.
Se aud pași grăbiți dincolo de ușă. Privesc la tabloul camerei și-mi dau seama că toată starea asta cântărește 21 de grame și toate îmi încap într-un singur suflet, ca într-o fiolă de licori amare rătăcită într-o trusă de medicamente pe podea.
Scârțâitul brusc al ușii mă trezi din toată starea, parcă așa cum ar trebui să mă fi trezit deșteptătorul în dimineața asta.
Aceeași pași împiedicați, aceeași privire pentru prima dată mă întrebă grăbită:
- Ceai?... cafea?
- Dragoste, vă rog, trei lingurițe!
- De ce trei?
- Una e pentru mine, a doua e pentru tine și a treia e pentru amândoi ca să-ți aplauzi demonii.
- Și cât zahăr să-ți pun?
- Nu beau cafea! Nu ți-am zis asta niciodată? Straniu!..
Despre el... un zbor de gând și mai mult nimic în dimineața asta, mi-e prea obosit dorul ca să-mi fie doar dor. Îmi sângerează călcâiele, toată noaptea am alergat cu gândul la el printre cioburile ascuțite de sticlă. Distanțele dintre fiecare "tic" și fiecare "tac" mi-au condamnat emoțiille. Și-a uitat parfumul în părul meu și privirea țintită în albastrul ochilor mei.
Închise ușa repede și plecă, n-a mai zis nimic. Era el, actorul grăbit pe care îl așteptau și alte roluri pe scena putredă a lumii.
Continuam să privesc pe geam ploaia care nu mai încetă. Era nouă și un sfert, întârziasem deja, până la fix oricum mai e mult, așa că nu avea nici un rost să mă grăbesc.
N-am stat niciodată pe o scenă să joc un rol, decât doar să dansez cu viața, iar el era actor.
Dincolo de geam, după toată pânza ploii, mă așteapta lumea, o nouă zi, aceeași oameni, culori împrăștiate, foi pe măsuță, foi pe jos și cerneală pe sufletu-mi.
Cât spectacol ar încăpea într-o ceașcă de cafea!...

1. „Dar, crede-mă, întotdeauna m-am ținut de principiul că, o dată ce iubești cu adevărat pe cineva, mai bine e să faci totul ca el să simtă acest lucru, și nu să i-l declari.”

2. „În ochii unui copil mama totdeauna trebuie să fie cea mai frumoasă și, dacă-i posibil, cea mai sănătoasă ființă din lume.”
3. „Noi știm cum bat din palme două mâini. Dar cum bate din palme o singură mână?”
4. „Cum poți să-ți dorești ceva și să nu știi ce anume?”
5. „Eu sunt, ea nu-i; ea este, eu nu mai sunt.” (Anatol France)
6. „[…] pe lângă multe alte adevăruri despre arta de a trăi, s-au străduit să învețe și adevărul că cea mai grea problemă pentru om e să iubească alt om, să încerce să-l ajute, dar să nu râvnească nimic în schimb de la el.”
7. „Și... dacă viața-i trecătoare, să-i semănăm în cale flori.” (Montaigne)
8. „Nimeni nu știe cu siguranță ce-i fericirea sau nefericirea.”
9. „Relații percepute în armonie. Iată cum a definit un mare filozof fericirea.”
10. „ – Cum te simți?
– Mă doare viața.
– Ce te doare?!...
– Viața. Îmi pare rău că n-am știut cu taică-tău să vă ținem mai aproape de casă... Nici pe tine, nici pe ceilalți. V-ați împrăștiat prin lume... O jumătate de viață am trăit-o cu ochii la drum, așteptându-vă... Ș-apoi m-a lăsat pe mine să moștenesc casa... Locul unde s-a născut el... Părinții lui... Buneii... Dar eu pe cine să las? Mi-am dorit să plec dintre voi înconjurată de nepoți mulți... Dar bruma asta de copii pe care o aveți... Că și voi de acum sunteți cărunți... Nu le înțeleg jocurile... nu le cunosc vorba... Unul dintre bolnavi a adus ieri o crenguță de zărzărel înflorit... L-am simțit după miroznă... O fi înflorit și zarzării din grădina noastră... Anul trecut așa și s-au uscat, bietele fructe, pe copac... N-a avut cine să le culeagă...”
11. „ – Ce-i dragostea?
– Nu știu. Depinde. Despre dragoste nu se poate vorbi decât în para ei.”
12. „ – Când putem spune că doi sunt îndrăgostiți?
– Atunci când pentru ei nu există nimic altceva decât propriile lor sentimente.”
13. „Viață cu pălăria pe-o ureche.”
14. „Sufletu-i cel mai de preț în tot ce-i vietate. Nimeni nu-l poate vedea. Dar fără suflet nimeni și nimica pe lumea asta nu poate trăi.”
15. „Așa cum în viață toate încep de la dragoste – în organism – toate încep de la nervi...”
16. „DOCTORUL: Ascultați-mă pe mine, cadourile sunt un fel de... profilaxie contra mai multor suferințe în viața de familie.”
17. „GHERASIM: La ea nu prea merge cu filmele. Ea a spus să citesc romane „groase”. Zice că la filme mă pot uita și beat. Și să memorizez câte ceva.”
18. „Viața e o luptă.”
19. „Tare mi-e dor de tine... Și foarte des te visez... cam prea des...”
20. „Gândește-te... femeia care iubește, este necruțătoare cu iubitul ei, uneori poate pentru că urmărește doar un scop – să-l înalțe!”
21. „Ai absolută dreptate! Marele secret al Vieții îl deține Femeia. Nici una însă nu l-a putut vreodată formula, pentru că acest secret nu vrea să se elibereze.”

DESPRE MINE

GALERIE/ PICTURĂ ȘI CAFEA

CAPRICIILE MUZEI

ARHIVĂ

Gândurile

și rândurile

îi fac pe oameni!