Archive for noiembrie 2019

1. „Ca să ai loc, trebuie să ţi-l faci.”
2. „Suntem toţi în aceeaşi barcă mizerabilă.”
3. „O să supravieţuiesc până o să plec din locul ăsta. O să ies de-aici liber. Dacă există iad, o să-i văd pe criminalii ăştia arzând în el.”
4. „Politica te ajută să înţelegi lumea până când n-o mai înţelegi, şi atunci te aruncă într-un lagăr de concentrare. Politica şi religia.”
5. „Cel care salvează o viaţă salvează lumea întreagă.” (Dicton talmudic. N.tr.)
6. „Una e să tatuezi braţe de bărbaţi, dar să profanezi corpuri de fete e îngrozitor.”
7. „A două zi dimineaţă, Baretski îl conduce doar pe Lale la Auschwitz. Noul transport e mic, lăsându-i lui Leon o zi de odihnă. Baretski începe să-l tachineze cu privire la bilet şi la cum probabil şi-a pierdut priceperea la femei. Lale îl ignoră, întrebându-l dacă a mai citit vreo carte bună în ultima vreme.
- Cărţi? Eu nu citesc cărţi, mormăie Baretski.
- Ar trebui.
- De ce? La ce sunt bune cărţile?
- Poţi să înveţi o mulţime de lucruri din ele, şi fetelor le place când le dai citate sau le reciţi poezii.
- N-am nevoie să citez din cărţi. Am uniforma asta; e tot ce-mi trebuie ca să fac rost de fete! Adoră uniforma. Am o prietenă, să ştii, se laudă Baretski.
Asta e o noutate pentru Lale.
- Foarte bine. Şi-i place uniforma ta?
- Sigur. Ba chiar şi-o pune şi se plimbă de colo-colo salutând – se crede afurisitul de Hitler. Râzând rece, o imită, defilând cu braţul ridicat: Heil Hitler! Heil Hitler!
- Numai pentru că-i place uniforma ta nu înseamnă că te place pe tine! izbucneşte Lale.
Baretski încremeneşte.”
8. „Toamna așteaptă după colț.”
9. „Ziua a devenit noapte şi oamenii încă stau la coadă să fie numerotaţi pe viaţă, fie ea scurtă sau lungă.”
10. „Leon îl aşteaptă afară. Lale îl pune la curent în drum spre punctul de lucru. Alături, camioanele îşi descarcă „marfa” şi cei doi se uită unul la altul surprinşi când îşi dau seama că printre cei ajutaţi să coboare din ele sunt copii, bătrâni şi femei. N-au mai fost văzuţi copii la Birkenau.
- Doar n-o să marcăm copii. Eu nu fac aşa ceva, spune Leon.
- Vine Baretski. O să ne spună el ce să facem. Să nu scoţi o vorbă.
Baretski se apropie.
- Văd c-ai remarcat că azi e ceva deosebit, Totowierer. Aceştia sunt noii voştri tovarăşi. De-acum încolo o să împărţiţi totul, aşa că fii drăguţ cu ei. O să vă depăşească numeric destul de tare – de fapt, foarte tare.
Lale nu spune nimic.
- Sunt gunoiul Europei, mai răi chiar şi decât voi. Sunt ţigani, şi, pentru motive pe care n-am să le aflu niciodată, Führerul a hotărât că vor trăi aici, cu voi. Ce zici de asta, Tätowierer?
- O să tatuăm copii?
- O să tatuaţi pe oricine vă întinde un număr. Vă las să lucraţi. Eu voi fi ocupat cu selecţia, aşa că nu mă faceţi să fiu nevoit să vin aici.”
11. „Legătura afectivă cu mama sa modelase felul în care lega relaţii cu fete şi femei. Era atras de toate femeile, nu numai fizic, ci şi emoţional. Îi plăcea să vorbească cu ele; îi plăcea să le facă să se simtă bine. Pentru el, toate femeile erau frumoase şi credea că nu e nimic rău în a le spune asta. Mama şi sora lui l-au învăţat subliminal ce voia o femeie de la un bărbat, şi până acum el şi-a petrecut întreaga viaţă încercând să urmeze aceste lecţii. „Fii atent, Lale, reţine lucrurile mărunte şi cele mari vor veni de la sine”. Auzea vocea dulce a mamei sale.”
12. „Numai moartea durează în locul ăsta.”
13. „[...] trupul spânzurat i se va goli de viață.”
14. „Să alegi să trăieşti este un act de sfidare, o formă de eroism.”
15. „Primăvara a alungat şi cei mai crunţi demoni ai iernii. Anotimpul mai cald le dă o rază de speranţă tuturor celor care au supravieţuit vremii şi capriciilor crude ale celor care-i ţin prizonieri.”
16. „Sunt înconjurați de un zid de suferință.”
17. „Undeva, familia mea priveşte aceleaşi stele acum şi se întreabă unde sunt. Sper că ai mei pot găsi mai multă alinare în ele decât mine.”
18. „Supravieţuirea este întotdeauna legată de numărul tău. Dacă e bifat pe lista lui kapo înseamnă că eşti în viaţă. Numărul lui Lale este ultimul pe listă, pentru că este cel mai nou ocupant al Blocului 31.”
19. Tatuatorul de la Auschwitz este povestea a doi oameni obişnuiţi care au trăit în vremuri neobişnuite, privaţi nu numai de libertatea lor, ci şi de demnitate, nume şi identităţi, şi este relatarea lui Lale despre ceea ce au fost nevoiţi să facă pentru a supravieţui. El şi-a trăit viaţa conform devizei „Dacă te trezeşti dimineaţa, e o zi bună”. În dimineaţa înmormântării lui m-am trezit ştiind că nu e o zi bună pentru mine, dar că va fi fost pentru el. Era cu Gita de-acum. (Heather Morris)

Despre cartea aceasta: „Bine ați venit în secția de Oncologie Pediatrică! Ghid introductiv.”
Aici cei mici îi învață pe cei mari cum să-și trăiască amărâta de viață. Cum să iubească, să prețuiască, să creadă, să nu renunțe la propriile lor vise niciodată și să respire în clipa prezentului, pentru că este singura care contează.
Oscar este un pacient de 10 ani. În ultimile sale 12 zile de viață ajunge la o maturitate uimitoare în gândire, în comparație cu mulți indivizi din jurul nostru cărora le trebuie vreo 70 de ani ca să tragă niște concluzii, aproape de linia de final...
Există atâția eroi ca și Oscar, atâtea Tanti Roz și suficiente secții de Oncologie Pediatrică de unde ne putem lua toate lecțiile de viață, mai ales că în ultimul timp acestea devin tot mai numeroase.
Despre Oscar, Tanti Roz și amărâta de leucemie...
__________________
Lectura cărții îți fură dintr-o zi maxim 2h, dar subiectul te răscolește încă mult timp.
Nu am putut lăsa uitate câteva fraze și pasaje de-ale lui Oscar care m-au atins până la lacrimi:
1. „Spitalul e un loc grozav de simpatic unde sunt o mulţime de oameni mari întotdeauna plini de voie bună şi care vorbesc în gura mare, cu mormane de jucării şi multe tanti roz care nu aşteaptă decât să se joace cu copiii, şi unde prieteni ca Bacon, Einstein sau Pop Corn îţi sunt în orice clipă la îndemână. Ce mai, spitalul e nemaipomenit cu condiţia să fii un bolnav care le face plăcere celor din jur.
Or, eu nu le mai fac plăcere. De când cu grefa de măduvă văd eu bine că nu mai fac plăcere nimănui. Dimineaţa când mă examinează, doctorul Düsseldorf pare să n-aibă nici cea mai mică tragere de inimă, se vede că-i decepţionat. Se uită la mine fără să zică o vorbă, de parcă i-aş fi greşit cu ceva. Or, trebuie să ştii, dragă Dumnezeu, că eu mi-am dat toată silinţa la operaţie; am fost cât se poate de cuminte, i-am lăsat să mă adoarmă, mi-am luat toate doctoriile şi nici măcar n-am ţipat când m-a durut. Sunt zile când mai-mai i-aş zice de la obraz că la urma urmei poate el, doctorul Düsseldorf, cu sprâncenele alea negre ale lui, e de vină că n-a reuşit operaţia. Dar, când mă uit la mutra lui amărâtă, parcă nu-mi mai vine şi toate ocările mi se opresc în gât. Ba chiar cu cât doctorul Düsseldorf tace, privindu-mă cu ochii lui de câine bătut, cu atât mă simt mai vinovat. Îmi dau seama că nu sunt un bolnav cum trebuie, ci unul din ăia care-i împiedică pe oameni să creadă că medicina e o chestie formidabilă.”
2. „Gândirea de doctor e contagioasă. Acum tot etajul, infirmierele, medicii stagiari și femeile de serviciu se uită la mine la fel ca el. Când eu sunt vesel, ei par triști; când fac o glumă, mai mult se căznesc să râdă. E drept, nici glumele nu mai sunt ce-au fost odată.”
3. „Pe scurt, transplantul meu a dezamăgit multă lume de pe-aici. Și chimioterapia la fel, dar asta era mai puțin grav, pentru că-și puneau speranța în transplant. Acum, am impresia că doctorii nu mai știu ce soluție să mai scornească, și chiar că le provoc milă. Doctorul Düsseldorf, care mamei i se pare atât de chipeș, deși eu îl găsesc cam însprâncenat, are o mutră așa de bosumflată, de zici că-i Moș Crăciun care-a rămas fără cadouri în sac.
Atmosfera e din ce în ce mai urâtă. I-am zis asta și lui Jumară, prietenul meu. De fapt, nu-l cheamă Jumară, ci Yves, dar noi l-am poreclit Jumară; i se potrivește mult mai bine, fiindcă e aici pentru că are arsuri grave.
- Jumară, am impresia că doctorii nu mă mai iubesc, îi deprim.
- Ce vorbești, Bilă? Doctorii ăștia nu obosesc niciodată. Au întotdeauna o grămadă de idei de operații pe care pot să ți le facă. Mie mi-au promis cel puțin șase.
- Poate că le dai tu idei.
- Trebuie să ai încredere.
- Da’ de ce nu-mi spun pur și simplu că o sã mor?”
4. „Oamenii tremură în fața morții pentru că le e teamă de necunoscut.”
5. „De fapt, nu mi-e frică de necunoscut. Doar că mă enervează să pierd ceea ce cunosc.”
6. „Demonul vârstei de mijloc, Oscar. Așa-s bărbații, între patruzeci și cincizeci de ani, vor să se asigure, să verifice că pot să placă și altor femei decât celei pe care-o iubesc.”
7. „M-am gândit iar că luptele astea sunt o școală a vieții nemaipomenită.”
8. „Tanti Roz, am impresia că în Dicționarul medical nu găsesc decât probleme particulare, pe care le-ar putea avea câte un om. Nimic din ceea ce interesează pe toată lumea: viața, moartea, credința, Dumnezeu.”
9. „După părerea mea, Tanti Roz, singura soluție pentru viață e să trăiești.”
10. „Doctorul Düsseldorf a trecut pe la noi. Avea mutra aia a lui de câine bătut, care-i scoate și mai mult în evidență sprâncenele negre și stufoase.
- Domnule doctor Düsseldorf, dumneavoastră vă coafați sprâncenele? l-am întrebat.
S-a uitat în jur foarte surprins, de parcă i-ar fi întrebat pe Tanti Roz și pe părinții mei dacă a auzit bine. Până la urmă a răspuns un „da” cu voce pierită.
- Nu trebuie să faceți fața asta, domnule doctor. Ascultați, o să vă spun sincer, pentru că eu am fost întotdeauna impecabil la capitolul doctorii, iar dumneavoastră ați fost impecabil la capitolul boală. Nu mai faceți pe vinovatul. Nu-i vina dumneavoastră că trebuie să dați vești proaste oamenilor, boli cu denumiri latinești și vindecări imposibile. Relaxați-vă. Stați liniștit. Doar nu sunteți Dumnezeu-Tatăl. Nu dumneavoastră îi comandați Naturii. Nu faceți decât să vindecați. Trebuie să luați puțin piciorul de pe accelerație, să slăbiți presiunea și să nu vă dați prea multă importanță, altfel n-o să puteți să continuați prea mult cu meseria asta. Uitați-vă numai ce față aveți.”
11. „ Dragă Doamne-Doamne,
Azi împlinesc o sută de ani. Ca Tanti Roz. Dorm mult, dar mă simt bine.
Am încercat să le explic părinților mei ce-i viața, un cadou foarte tare. La început, supraestimăm cadoul ăsta: credem c-am primit viața veșnică. După aceea îl subestimăm, ni se pare urât, prea scurt, mai c-am fi gata să-l aruncăm. În sfârșit, ne dăm seama că de fapt n-am primit-o cadou, ci doar cu împrumut. Și-atunci încercăm s-o merităm. Eu, care am o sută de ani, știu despre ce vorbesc. Cu cât îmbătrânești, cu atât trebuie să dai dovadă de bun-gust ca să apreciezi viața. Trebuie să devii un rafinat, un artist. La zece sau la douăzeci de ani, orice prost poate să se bucure de viață, dar la o sută, când nu mai poți să te miști, trebuie să-ți pui la contribuție inteligența.
Nu știu dacă am reușit să-i conving.
Mergi și pe la ei. Fă-ți treaba până la capăt. Eu am obosit un pic.
Pe mâine, pupici,
Oscar”
12. „ Dragă Dumnezeu,
Băiețelul a murit.
O să rămân mereu tanti roz, dar n-o să mai fiu Tanti Roz. Tanti Roz eram doar pentru Oscar.
S-a stins azi-dimineață, în jumătatea de oră când eu și părinții lui ne-am dus să bem o cafea. A trecut prin asta fără noi. Cred că a așteptat special momentul, ca să ne protejeze. Ca și cum ar fi vrut să ne scutească de suferința de a-l vedea dispărând. De fapt, el era cel care ne ocrotea.
Am sufletul greu, Oscar mi s-a cuibărit acolo și nu pot să-l alung. Până diseară trebuie să-mi țin lacrimile pentru mine, pentru că nu vreau să-mi compar durerea cu suferința de neconsolat a părinților lui.
Îți mulțumesc că mi l-ai scos în cale pe Oscar. Pentru el, a trebuit să fiu veselă, să inventez povești și chiar să pretind că mă pricep la lupte. Mulțumită lui, am râs și-am aflat ce-nseamnă bucuria. M-a ajutat să cred în tine. Simt multă dragoste în mine, mă arde, am primit atâta de la el, încât am rezerve pentru mulți ani de-acum înainte.
Pe curând,
Tanti Roz
P.S.: În ultimele lui trei zile, Oscar își pusese pe noptieră o pancartă cu un anunț care cred că te interesează. Scrisese așa: „Numai Doamne-Doamne are voie să mă trezească.””

1. „Austriecii au distrus toate mânăstirile ortodoxe ardelene; Sâmbăta a rezistat o vreme: un înalt cleric plătea bani anual ca s-o salveze; după moartea plătitorului, a fost distrusă de austrieci.” (Vasile Andru)
2. „Îi plăcea spectacolul vieții sale.” (Vasile Andru, despre Antonie Plămădeală)
3. „Eram la Budapesta, bolnav, și am ieșit din hotel, pe stradă. Am văzut 5-6 oameni. Și atunci am constatat un lucru uimitor: toți acei unguri erau români!” (Antonie Plămădeală)
4. „[…] s-a constatat că endorfinele, baza chimiei fericirii, se produc când privești vinul, sau când atingi marginea paharului, nu când bei. La fel cu cafeaua asta braziliană.” (Vasile Andru)
5. „Călugărul se călugărește în fiecare dimineață. Adică, reînnoiește mereu ardoarea ergasiei. Da, dacă n-o reia, dacă efortul se oprește, e greu să obții lumina. E mai ușor să întreții focul aprins, decât să-l tot aprinzi după stingeri. Da, un vagon, dacă merge e mai ușor să împingi la el; dacă se oprește, efortul de a-l porni este foarte mare.”(Antonie Plămădeală)
6. „Părintele Antonie crede că orice apropiere de zen, de yoga, primejduiește apartenența la nația română. Ține la tradiția creștină, pentru că este semnul de identitate. „Nici o concesie!” este deviza sa. Cei care au făcut pasul spre altă Lege, au fost pierduți pentru neam!” (Vasile Andru)
7. „Cred că omul luminat e mai folositor pentru neam decât oricine. Și ori de unde aduci lumina, este foarte important. Îți întărești neamul cu învățătură fie de la Est, fie de la Vest. Fie de la Oxford, fie de la Rishikesh... Cultura străină nu-i un cal troian, ziceam.” (Vasile Andru)
8. „Antonie Plămădeală: Ar trebui să scoateți voi, religia din ghetou. Credința să nu fie pentru voi un fapt izolat. Ci să fie integrat în toate ce le faceți. S-o integrați în scrisul vostru!
Vasile Andru: Este impresionantă această punctare. Este miezul convorbirilor noastre în această întâlnire. Este aproape o conspirație împotriva ateismului în floare.”
9. „Sectele: politizarea religiei.” (Vasile Andru)
10. „Ceea ce n-a reușit imperiul austro-ungar, nici cel otoman și țarist – reușește televiziunea română!” (Ion Dumitrescu)
11. „Să ne păstrăm credința. Practicarea zen-ului o văd ca o renunțare la credință.” (Vasile Vasilachi)
12. „Știu că poți practica orice disciplină mentală, ca un exercițiu de îmbunătățire umană, fără să renunți la credință, nici pe eșafod. Nu zen-ul, ci iluminarea este suspectă. Orice mistică este suspectă în ochii saducheului. Căci iluminarea primejduiește nu credința, ci instituția religioasă.” (Vasile Andru)
13. „Practicile iluminării alienează toate, crează „zbuciumul înstrăinării”, sunt impurități păgâne.” (Vasile Vasilachi)
14. [...] budismul e pe cale de dispariție, în curând va dispărea de tot, din el va rămâne doar Psihologia sa, sau Medicina sa psiho-somatică. Iar dacă creștinismul ar dispărea vreodată, din el va rămâne, veșnic, Iisus Hristos.” (Vasile Andru)
15. „Calmul se amestecă ades cu ironia.” (Vasile Andru)
16. „Uneori un cuvânt face mai mult decât știu eu ce terapii. Cuvântul!” (Antonie Plămădeală)
17. „Cine se luminează de un cuvânt, e vrednic și de restul predaniei.” (Pr. Al. Stănciulescu-Bârda. Un aforism despre „cuvintele de folos”.)
18. „Nici unul din sutele de mii de basarabeni care au plecat din calea tancurilor sovietice în 1940 sau 1944, n-a plecat cu alt gând decât cu gândul de întoarcere. Nimeni dintre ei n-a crezut că nu se va mai întoarce vreodată la casele lor sau că vor reveni atât de târziu, încât casele și locul de sub casele lor să fie ale altora întru „vecie”.” (Antonie Plămădeală)
19. „Prin urmare, nădăjduiesc că vom ști, pe mai departe, să ne cinstim înaintașii așa cum se cuvine deși în aceste vremuri prețuim mai mult pe alții de oriunde și de aiurea, căci ni se par a fi mai exotici, mai spectaculoși, mai senzaționali!... Și, totuși, suntem convinși de faptul că ce este nobil rămâne iar ce este ieftin, apune!...” (Stelian Gomboș)
20. „Căci toți tind spre aceeași țintă, spre același scop al umanului autentic, curățit de zgura patimilor și vindecat de diferite alterări, deși fiecare este înzestrat cu alte capacități și are de luptat cu alte greutăți interioare.” (Stelian Gomboș)
21. „Spiritualitatea ortodoxă este în general nu o tehnică, nici o filozofie, nici o teorie, ci o spiritualitate a modelelor realizate. Modelele țin aici loc de Regule. Ele sunt tradiție vie, veche și nouă, adaptată, contemporaneizată. Desigur, la noi, duhovnicii au fost astfel de modele, dar nu numai ei, cei mari. Mai mari au fost acei care au știut să se facă mici, prin smerenie, atâția anonimi care au lăsat în urma lor doar un nume și o singură faptă, dar faptă model.” (Antonie Plămădeală)
22. „E așa de mare, încă, atracția ziarelor, a faptului divers, a bombițelor, a certurilor politice, încât abia le mai rămâne oamenilor timp pentru o carte bună.” (Antonie Plămădeală)
23. „Preotul nu trebuie să aibă sunet fals.” (Sf. Ioan Gură de Aur)
24. „Iubește și fă ce vrei.” (Antonie Plămădeală)
25. „Fă binele și îl aruncă în mare.” (Antonie Plămădeală)
26. „Epoca crează geniul, iar oamenii celebri formează, la rândul lor, alți pioneri și piloni de rezistență, pe care îi ajută să se ridice la statura lor. Dacă nu am lăsat nimic pentru posteritate, am irosit în zadar timpul vieții și am șters cu buretele numele nostru din cartea de aur a istoriei.” (Miron Vasile)
27. „Dosarele nu știu tot!” (Laurențiu Streza)
28. „Nici o lucrare de întemeiere a ceva durabil nu se face fără un sacrificiu.” (Andrei Țurcanu)
29. „Într-adevăr, „dosarele nu știu tot”. E și firesc. Ele se făceau (s-au făcut) ca să îngroape omul. „Este omul, este problema. Nu-i omul, nu-i problema” – asta era rațiunea lor de a fi întocmite. De aici și caracterul lor de a fi strâmb ticluite și strâmb alcătuite. Un lucru nu l-au știut, cu siguranță, nici zeloșii fabricanți de dosare, nici impunătoarele volume care s-au vrut (și uneori au reușit) să se facă adevărate sicrie pentru oameni vii. N-au știut ce festă le poate juca uneori timpul. Oare, nu este un miracol (sau, poate, dreptatea lui Dumnezeu!) să înveți engleza pură cu un prinț în închisoare, pentru ca numai după un deceniu și ceva să te folosești de ea la Oxford?” (Andrei Țurcanu, despre Antonie Plămădeală)
30. „Noi, basarabenii, toți am plecat în 1944 cu gândul sigur de a ne întoarce. Nici unul dintre noi n-a plecat cu sentimentul că va rămâne definitiv. Avem și astăzi același sentiment. Ne-am lăsat casele pline cu covoare, cu icoane, podurile pline cu grâu și săsăecele cu porumb. Am lăsat casele în grija vecinilor cu poruncă să le apere, pentru că ne vom întoarce. Sperăm și acum. N-a murit speranța. Ne vom întoarce. Cine va înțelege drama plecărilor în refugiu?” (Antonie Plămădeală)
31. „Niciodată nu m-am împăcat cu gândul că trupul meu s-ar putea odihni în alt pământ decât cel românesc, singurul care ține de cald.” (Bartolomeu Anania)
32. „Urcă în cuvinte ca pe niște scări.” (Nicolae Dabija, despre Bartolomeu Anania)
33. „Biblia e Cartea care cuprinde cărțile. Biblia, așadar, e Biblioteca; Biblioteca prin excelență, singură și singulară în dumnezeiasca ei omenitate. Orice bibliotecă din lume poate avea cuvinte despre Dumnezeu; Biblia e însăși rostirea lui Dumnezeu, anume pentru oameni și prin oameni. Inspirată de Duhul Sfânt, ea e Cartea devenită cărți.” (Bartolomeu Anania)
34. „Am stat de vorbă cu el o seară și o jumătate de noapte, apoi, la o oră târzie, ne-a introdus în paraclisul personal de la Nicula: după ce a dat la o parte o catapeteasmă din lemn de tei poileită cu aur, a scos de sub măsuța de împărtășanie o cutie de carton, în care păstra cu sfințenie o pereche de bocanci cu pielea plesnită.
„– Îi am din închisoare. Îi țin aici ca să nu cad în păcatul trufiei și să-i mulțumesc mereu Celui de Sus, care m-a descălțat de bocancii de pușcăriaș, ca să-mi pună în picioare încălțări de Mitropolit.
Crăpăturile sunt de la bătaia gardienilor, care mă loveau cu bâta la tălpi la Gherla. După astfel de bătăi, care aveau scopul să nu lase urme, mergeam câteva săptămâni doar în genunchi și în coate, neputând călca pe tălpile umflate, devenite răni de carne vie...!”” (Nicolae Dabija, despre Bartolomeu Anania)
35. „Ce înseamnă o țară din care e alungat Dumnezeu? Ne întrebam și căutam răspunsul împreună. O țară fără biserici e o țară tristă, iar o țară fără Dumnezeu e o țară moartă. E un pustiu cu oameni, cu edificii, cu piețe, dar – un pustiu. O țară care nu are un loc în care poți aprinde o lumânare, poți îngenunchea și gândi o rugăciune, e lipsită de viață, chiar dacă viața forfotește în ea.” (Nicolae Dabija)
36. „Închisoarea e un loc unde regândești lumea. Știți care e cea mai mare pedeapsă din închisoare?! Bătăile?! Frigul?! Foamea?! – Imposibilitatea de a fi singur!” (Bartolomeu Anania)
37. „Libertatea mea era cu picioarele goale.” (Bartolomeu Anania)
38. „Și este un îndemn pentru noi toți, ca, atunci când sunt împrejurări deosebite, să fim ceea ce gândim, să fim români și, în cazul nostru, creștini ortodocși. Pentru că Ortodoxia a fost liantul poporului nostru.” (P.S.Gherasim)
39. „Acum vreau să spun doar atât: nu este important că te îndepărtezi de patria ta, important este să nu-ți trădezi rădăcinile; să rămână rădăcinile cu tine; patria, dacă nu ești în ea, să o iei și s-o porți în desagă, oriunde te-ai duce.” (Bartolomeu Anania)
40. „Suflă un vânt de furtună din Occident, care ne scutură toate ramurile, vrând să ne distrugă credința și cultura. Trăim într-o epocă în care firescul începe să devină nefiresc, iar nefirescul să fie luat drept firesc.” (Bartolomeu Anania)
41. „În fiecare ființă umană există undeva, în partea de răsărit a sufletului, ceva ca o prisacă, un loc de taină, o poiană ascunsă în care în momentele cele mai grele din viață te retragi pentru a te reculege. Numai de pe acolo te poți „culege din nou”. Uneori te poți „culege” destul ca să poți merge mai departe, alteori rămâi să-ți cauți cioburi din „inima zdrobită” pe sub rugii de mure sau așchiile unui apus împrăștiat printre hribării înveninate. Înseamnă că nu ai ajuns încă la locul adevărat al „culegerii”. (Dumitru Ichim)
42. „Adam se spune că „a fost odată” și din coasta lui a fost creată „niciodată” și de aceea adevărata poveste a omului începe cu „a fost odată ca niciodată”.” (Dumitru Ichim)
43. „Și mi-a părut rău, atunci, că albinele nu culeg și lacrimi.” (Eugen Petrescu, despre Bartolomeu Anania)
44. „Nu vă jucați cu adevărul.” (Arsenie Papacioc)
45. „Cu o moarte toți suntem datori, dar una-i ortodox să mori, alta-i ecumenist vândut.” (Arsenie Papacioc)
46. „În beznă să speri mântuirea și să vezi în baltagul de deasupra creștetului nu slăbiciunea lumii, ci iubirea ta pentru mântuirea ei.” (Mihai Sporiș)
47. „Într-o cultură europeană ofensivă, în spiritul universalist al Occidentului, cultură cu o puternică amprentă „nevrotică”, după spusa spaniolului Abel Posse, regăsim împlinirile avertismentelor unor nefericiți titani ai secolului al XIX-lea.
– K. Marx: aparatul de dominare economică;
– S. Freud: autofrustrările personale și fetișizarea sexului;
– Fr. Nietzsche: rebeliunea personală împotriva ordinii metafizice.
Iată o provocare pe care o trăim și trebuie să o soluționăm: prăpastia dintre civilizația de tip nou, bazată pe tehnologie, ban cu orice preț, dezvoltare economică și rădăcinile culturale proprii. Efectele unei falii sunt cunoscute celor care au dezvoltat modelul și au acum invocata cultură nevrotică.” (Mihai Sporiș)
48. „Nu am chemat niciodată moartea, dar nici nu m-am temut de ea.” (Bartolomeu Anania)
49. „Pomul se cunoaște după roade și omul după fapte. Nu este un merit să trăiești mult, cel mult dacă ai ambiția să te înscrii cumva în seria recordurilor.” (Bartolomeu Anania)

DESPRE MINE

GALERIE/ PICTURĂ ȘI CAFEA

CAPRICIILE MUZEI

ARHIVĂ

Gândurile

și rândurile

îi fac pe oameni!