Vise în culori paralizate, unde stau felinare spânzurate şi împrăştie fum de lumină, atârnă la vitrina unui chioşc pe strada cea mai pustie a zilelor mele. Mă opresc, la admir, le sanctific, le ador şi le sorb ca pe nişte dulceţuri. Pentru mine totuşi sunt cele mai dulci cu toată stricăciunea pe care o au.
Le-am cumpărat cu o monedă pe care nici nu o aveam şi totuşi mi-au părut scumpe. Am cerșit moneda de la primul trecător. Era un străin care nu s-a încumetat să mi-o arunce în palme, probabil era Timpul!Mi-am legat mâinile de ele ca să pot picta în formele abstractului toată durerea și să pot da forme clare incertitudinilor care-mi rodeau epicardul. Nici măcar nu ştiu cât timp mă vor însoţi. Atunci când le-am cumpărat n-aveau termen de valabilitate, dar asta m-a interesat cel mai puțin.
Aveam nevoie de ele ca să pot visa, să pot să-mi reconstruiesc o lume care era distrusă pe aleea cu felinare. Aveam nevoie de ele ca să pot schița măcar în forme discrete un viitor și niște bucățele mici de vise.
Ele aveau nevoie de mine ca să-mi construiască forța propriului Eu;
Eu aveam nevoie de ele ca să le pun în comă!
Eu aveam nevoie de ele ca să le pun în comă!
0 Comments